HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
7 iunie 2018 ( *1 )
„Recurs – Acțiune în răspundere – Insuficiența motivării unei hotărâri pronunțate de Curte în recurs – Denaturarea obiectului unui capăt de cerere în despăgubire”
În cauza C‑463/17 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 25 iulie 2017,
Ori Martin SA, cu sediul în Luxemburg (Luxemburg), reprezentată de G. Belotti, avvocato,
recurentă,
cealaltă parte din procedură fiind:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, reprezentată de J. Inghelram și de A. M. Almendros Manzano, în calitate de agenți,
pârâtă în primă instanță,
CURTEA (Camera a treia),
compusă din domnul L. Bay Larsen, președinte de cameră, domnii J. Malenovský (raportor), M. Safjan, D. Šváby și M. Vilaras, judecători,
avocat general: domnul M. Wathelet,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1
Prin recursul formulat, Ori Martin SA solicită reformarea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 1 iunie 2017, Ori Martin/Curtea de Justiție a Uniunii Europene (T‑797/16, nepublicată, denumită în continuare ordonanța atacată, EU:T:2017:396), prin care acesta a respins acțiunea sa vizând despăgubirea pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei pretinse încălcări de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
Istoricul litigiului
2
Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 septembrie 2010, Ori Martin a formulat o acțiune împotriva Deciziei C(2010) 4387 final a Comisiei din 30 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38344 – Oțel pentru precomprimare), modificată prin Decizia C(2010) 6676 final a Comisiei din 30 septembrie 2010 și prin Decizia C(2011) 2269 final a Comisiei din 4 aprilie 2011, prin care Comisia a aplicat, printre altele, Siderurgica Latina Martin SpA (denumită în continuare „SLM”) o amendă de 15,96 milioane de euro, din care 14 milioane de euro au fost aplicate în solidar cu Ori Martin.
3
În această cerere introductivă, care a generat cauza T‑419/10, reclamanta solicita Tribunalului anularea deciziei în litigiu în măsura în care aceasta prevedea că reclamanta era responsabilă în solidar pentru faptele săvârșite de SLM și anularea sau reducerea cuantumului amenzii care îi fusese aplicată prin decizia menționată.
4
Prin Hotărârea din 15 iulie 2015, SLM și Ori Martin/Comisia (T‑389/10 și T‑419/10, EU:T:2015:513), Tribunalul a redus la 13,3 milioane de euro cuantumul amenzii aplicate în solidar reclamantei, precum și SLM și a respins în rest acțiunea.
5
Prin cererea depusă la grefa Curții la 18 septembrie 2015, reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii menționate, care a generat cauza C‑490/15 P.
6
Acest recurs a fost respins prin Hotărârea din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678).
Procedura în fața Tribunalului și ordonanța atacată
7
Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 noiembrie 2016, Ori Martin a introdus o acțiune în despăgubire împotriva Curții de Justiție a Uniunii Europene ca urmare a prejudiciului pe care i l‑ar fi ocazionat Hotărârea din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678).
8
Prin ordonanța atacată, Tribunalul, în temeiul articolului 126 din Regulamentul de procedură, a respins această acțiune ca fiind în mod vădit nefondată.
9
Pe de o parte, Tribunalul a arătat, la punctele 6 și 7 din această ordonanță, că cererea formulată de reclamantă se diferenția de cele care pot fi introduse în vederea obținerii reparării prejudiciului pretins suferit din cauza unei durate excesive a procedurii în fața instanțelor Uniunii, care nu implică o apreciere a temeiniciei aprecierilor Curții sau ale Tribunalului în hotărârile sau în ordonanțele lor. Astfel, potrivit Tribunalului, această cerere viza a repune în discuție aprecierea referitoare la aplicarea, în privința reclamantei, a prezumției de exercitare a unei influențe determinante asupra SLM, care figurează în Hotărârea din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678).
10
Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat, la punctele 8-10 din ordonanța atacată, că numai cererile și acțiunile avute în vedere la articolele 154, 155 și 157-159 din Regulamentul de procedură al Curții, la care face trimitere articolul 190 alineatul (1) din același regulament, pot fi introduse împotriva unei hotărâri sau a unei ordonanțe a Curții prin care se soluționează un recurs. El a precizat că aceste cereri și aceste acțiuni trebuie, în plus, să fie introduse în fața Curții înseși. Or, potrivit Tribunalului, acțiunea introdusă de reclamantă nu se asemăna nici cu o cerere de îndreptare a unei erori materiale, nici cu o cerere de îndreptare a unei omisiuni de pronunțare, nici cu o terță opoziție, nici cu o acțiune în revizuire, avute în vedere de articolele 154, 155 și 157-159 din Regulamentul de procedură al Curții.
Concluziile părților
11
Ori Martin solicită Curții:
–
reformarea ordonanței atacate;
–
declararea și constatarea încălcării articolului 47 din cartă de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, în consecință,
–
obligarea Uniunii la repararea prejudiciului suferit, cuantificat la 13,3 milioane de euro, sau a oricărei alte sume pe care Curtea o va considera echitabilă.
12
Curtea de Justiție a Uniunii Europene solicită Curții:
–
respingerea recursului și
–
obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recurs
13
Ori Martin invocă două motive întemeiate pe o denaturare a cererii introductive de primă instanță și, respectiv, pe o eroare de drept.
Argumentele părților
14
Prin intermediul primului motiv, recurenta susține că Tribunalul a denaturat obiectul concluziilor sale în despăgubire considerând, la punctul 7 din ordonanța atacată, că, prin acțiunea sa, urmărea să repună în discuție aprecierea referitoare la aplicarea în privința sa a prezumției de exercitare a unei influențe determinante asupra SLM, care figurează în Hotărârea din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678). Astfel, ar reieși în mod clar din cererea introductivă de primă instanță că concluziile menționate tindeau la repararea prejudiciului ocazionat nu printr‑o netemeinicie a hotărârii menționate cu privire la acest aspect, ci printr‑o nemotivare ținând de faptul că intimata nu ar fi precizat motivele care justifică, în pofida elementelor invocate, nerăsturnarea prezumției amintite.
15
Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta pretinde că Tribunalul a limitat în mod eronat, la punctele 8-10 din ordonanța atacată, ipotezele de neregularitate care afectează o hotărâre pronunțată de instanța Uniunii, susceptibilă să confere dreptul la reparație în temeiul articolului 47 din cartă, doar la cazurile de durată excesivă a procedurii.
16
În răspuns la primul motiv invocat, Curtea de Justiție a Uniunii Europene arată că, în măsura în care recurenta urmărea, prin acțiunea de primă instanță, obținerea unei motivări care, în opinia acesteia din urmă, lipsea, Tribunalul a considerat, în mod întemeiat, că acțiunea sa viza repunerea în discuție a conținutului hotărârii menționate.
17
Curtea de Justiție a Uniunii Europene solicită respingerea celor două motive invocate și, prin urmare, a recursului în ansamblul său.
Aprecierea Curții
18
În ceea ce privește primul motiv de recurs, trebuie amintit că instanța Uniunii are obligația de a examina diferitele capete de cerere și motive prezentate de reclamant, astfel cum sunt formulate în înscrisurile sale, fără a altera nici obiectul, nici substanța acestora, în caz contrar nesocotindu‑se misiunea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 1994, Klinke/Curtea de Justiție, C‑298/93 P, EU:C:1994:273, punctul 20).
19
În speță, la punctele 2, 6 și 7 din cererea introductivă de primă instanță, se preciza că pretinsa neregularitate se întemeia pe împrejurarea că recurenta nu fusese pusă în situația de a înțelege motivele pentru care i se aplicase o sancțiune, ceea ce ar fi privat‑o de posibilitatea de a evita să fie din nou sancționată.
20
La punctul 22 din cererea introductivă, se adăuga că, „neindicând la punctele 53-72 din Hotărârea din 14 septembrie 2016[, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678),] motivele care justifică respingerea precizărilor de fapt aduse de actuala reclamantă […], [intimata] [încălcase] articolul 47 din cartă, întrucât [nu i‑a] permis […] să obțină un proces echitabil, în virtutea căruia persoana condamnată sau sancționată trebuie să știe pentru ce motive reale a fost condamnată sau sancționată și ce i s‑a reproșat în mod concret”.
21
La punctele 25-28 din aceeași cerere introductivă, se făcea vorbire, în ceea ce privește norma a cărei nerespectare conferea, în speță, dreptul la reparație, pe de o parte, de faptul că „există motive rezonabile pentru a considera că articolul 47 din cartă nu este respectat de fiecare dată când o instanță ia o măsură care nu permite unei persoane să înțeleagă în mod clar și obiectiv motivele pentru care a fost sancționată și ceea ce i se reproșează în mod concret” și, pe de altă parte, de faptul că „[o]bligația instituțiilor judiciare de a asigura dreptul la un proces echitabil impune ca, în temeiul principiului bunei administrări a justiției, hotărârile să trebuiască întotdeauna să expună motivele concrete pe baza cărora au fost adoptate și, în prealabil, faptele precise reproșate”.
22
La punctele 30-43 din cererea introductivă de primă instanță, se repetase că, în speță, nelegalitatea comportamentului reproșat decurgea din faptul că „[e]xplicația furnizată de [intimată] în hotărârea atacată [o] împiedică […] să înțeleagă în mod concret de ce [fusese] considerată responsabilă de greșeala comisă de SLM și o împiedică să înțeleagă de ce particularitățile sale – puse totuși în evidență – nu [fuseseră] considerate ca fiind de natură să răstoarne prezumția de exercitare efectivă a unei influențe determinante asupra SLM”.
23
Cu toate acestea, Tribunalul a statuat, la punctul 7 din ordonanța atacată, că recurenta urmărea, prin acțiunea sa, să repună în discuție aprecierea referitoare la aplicarea în privința sa a prezumției de exercitare a unei influențe determinante asupra SLM, care figurează în Hotărârea din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678), în condițiile în care, așa cum reiese din considerațiile care precedă, neregularitatea invocată de recurentă se întemeia pe o nemotivare și deci pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură, astfel încât Tribunalul a denaturat obiectul unicului capăt de cerere în despăgubire formulat de recurentă în primă instanță și nu s‑a pronunțat deci în mod valabil asupra acestuia.
24
Totuși, potrivit unei jurisprudențe constante, dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind fondat pentru alte motive de drept, recursul trebuie respins (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2013, Rintisch/OAPI, C‑121/12 P, EU:C:2013:639, punctul 35).
25
Or, pretinsa neregularitate invocată în primă instanță nu este dovedită.
26
Astfel, este necesar să se arate că, pe de o parte, obligația de motivare nu impune instanței Uniunii să facă o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu și că motivarea poate fi, așadar, implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care aceasta nu a admis argumentele lor (Hotărârea din 6 septembrie 2012, Prezes Urzędu Komunikacji Elektronicznej/Comisia, C‑422/11 P și C‑423/11 P, EU:C:2012:553, punctul 48). Pe de altă parte, în temeiul articolului 256 alineatul (1) TFUE și al articolului 59 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, un recurs se limitează la chestiuni de drept.
27
În acest sens, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678), pentru a permite reclamantei să cunoască motivele pentru care intimata aprecia că Tribunalul nu săvârșise o eroare de drept refuzând, în pofida elementelor invocate de recurentă, să răstoarne prezumția de exercitare a unei influențe determinante asupra SLM și, astfel, să își îndeplinească obligația de motivare, era suficient ca intimata să amintească principiul juridic în temeiul căruia aprecia că Tribunalul putuse considera în mod valabil că elementele invocate nu erau de natură să răstoarne prezumția menționată.
28
Or, pârâta s‑a achitat suficient de această obligație. Astfel, la punctul 60 din Hotărârea sa din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678), Curtea a indicat, pe de o parte, că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, pentru a verifica dacă o filială își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, trebuie luat în considerare ansamblul elementelor relevante referitoare la legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc această filială de societatea‑mamă, legături care pot varia în funcție de fiecare caz în parte, și, pe de altă parte, că Comisia este abilitată să impună amenzi unei societăți‑mamă atunci când aceasta și filiala sa fac parte dintr‑o singură întreprindere în sensul articolului 101 TFUE, fără ca o relație de instigare privind încălcarea între societatea‑mamă și filiala sa și nici, cu atât mai puțin, o implicare a celei dintâi în respectiva încălcare să fie necesare.
29
Rezultă că pretinsa neregularitate invocată de recurentă în primă instanță, astfel cum a fost expusă în cererea sa introductivă de primă instanță, nu era dovedită și că, în consecință, dispozitivul ordonanței atacate, astfel cum a fost evocat la punctul 8 din prezenta hotărâre, trebuie să fie considerat justificat.
30
În consecință, este necesar ca primul motiv de recurs să fie înlăturat.
31
În ceea ce privește al doilea motiv, trebuie amintit că acesta se întemeiază pe faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept statuând că singurele neregularități care afectează o hotărâre pronunțată de instanța Uniunii și susceptibile să confere dreptul la reparație sunt cele referitoare la durata excesivă a procedurii.
32
În această privință, este necesar, totuși, să se arate că, potrivit unei jurisprudențe constante, sunt inoperante și trebuie deci să fie respinse motivele ridicate în cadrul unui recurs care sunt îndreptate împotriva unor motive care nu constituie susținerea necesară a dispozitivului hotărârii sau al ordonanței atacate [Ordonanța Președintelui Curții din 12 februarie 2003, Marcuccio/Comisia, C‑399/02 P(R), EU:C:2003:90, punctul 16 și jurisprudența citată].
33
Or, trebuie să se constate că, în măsura în care pretinsa neregularitate de care ar fi viciată Hotărârea din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678) nu este dovedită, nu era nicidecum necesar ca Tribunalul să se pronunțe asupra consecințelor eventuale ale neregularităților care viciază o hotărâre a Curții privind răspunderea Uniunii.
34
Întrucât considerațiile evocate la punctul 31 din prezenta hotărâre nu constituie deci susținerea necesară a dispozitivului ordonanței atacate, al doilea motiv trebuie declarat inoperant și, în consecință, trebuie respins.
35
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, recursul trebuie să fie respins în ansamblul său.
Cu privire la cheltuielile de judecată
36
Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs, în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
37
Întrucât intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de intimată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște:
1)
Respinge recursul.
2)
Ori Martin SA suportă propriile cheltuieli de judecată și pe cele efectuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Semnături
( *1 ) Limba de procedură: italiana.
Full & Egal Universal Law Academy