18.4.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 121/14
Cerere de decizie preliminară introdusă de Landgericht Hamburg (Germania) la 27 ianuarie 2017 – The Scotch Whisky Association, The Registered Office/Michael Klotz
(Cauza C-44/17)
(2017/C 121/20)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Landgericht Hamburg
Părțile din procedura principală
Reclamantă: The Scotch Whisky Association, The Registered Office
Pârât: Michael Klotz
Întrebările preliminare
1)
„Utilizarea comercială indirectă a unei indicații geografice pentru o băutura spirtoasă” în conformitate cu articolul 16 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 (1) presupune ca indicația geografică înregistrată să fie utilizată în formă identică sau similară din punct de vedere fonetic și/sau vizual sau este suficient ca elementul component al semnului în litigiu să creeze în rândul publicului vizat o asociere de orice natură cu indicația geografică înregistrată sau cu aria geografică?
În cazul în care este suficient să se îndeplinească această ultimă condiție: În cadrul examinării existenței unei „utilizări comerciale indirecte”, prezintă importanță și contextul în care se încadrează elementul component al semnului în litigiu sau acest context nu poate împiedica o utilizare comercială indirectă a indicației geografice înregistrate, nici în condițiile în care elementul în litigiu al semnului respectiv este însoțit de o indicație privind adevărata proveniența produsului?
2)
O „evocare” a unei indicații geografice înregistrate în conformitate cu articolul 16 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 presupune ca între indicația geografică înregistrată și elementul în litigiu al semnului în discuție să existe o similitudine de natură fonetică și/sau vizuală sau este suficient ca respectivul element să creeze în rândul publicului vizat o asociere de orice natură cu indicația geografică înregistrată sau cu aria geografică?
În cazul în care este suficient să se îndeplinească această ultimă condiție: În cadrul examinării existenței unei „evocări”, prezintă importanță și contextul în care se încadrează respectivul element al semnului în litigiu sau acest context nu poate împiedica o evocare nelegală prin elementul semnului în discuție, atunci când acesta din urmă este însoțit de o indicație privind proveniența reală a produsului?
3)
În cadrul examinării existenței „oricărei alte indicații false sau înșelătoare”, în conformitate cu articolul 16 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008, prezintă importanță contextul în care se încadrează elementul în litigiu al semnului respectiv sau acest context nu poate împiedica o indicație falsă sau înșelătoare, chiar și atunci când respectivul element al semnului în litigiu este însoțit de o indicație privind proveniența reală a produsului?
(1) Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89 al Consiliului (JO 2008, L 39, p. 16)
Full & Egal Universal Law Academy