17.7.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 231/3
Cerere de decizie preliminară introdusă de Curtea de Apel Constanţa (România) la data de 23 martie 2017 – Sindicatul Familia Constanța și alții/Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța
(Cauza C-147/17)
(2017/C 231/04)
Limba de procedură: română
Instanţa de trimitere
Curtea de Apel Constanţa
Părţile din acţiunea principală
Reclamanți: Sindicatul Familia Constanța și alții
Pârâtă: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța
Întrebările preliminare
1)
Dacă prevederile articolului 1(3) din Directiva 2003/88/CE (1) raportat la articolul 2 din Directiva 89/391/CEE (2) trebuie interpretate în sensul că exclud din domeniul de aplicare al acesteia o activitate precum cea a asistenților maternali, desfășurată de reclamanți?
2)
În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, dacă articolul 17 din Directiva 2003/88/CE trebuie interpretat în sensul o activitate precum cea a asistenților maternali, desfășurată de reclamanți, poate face obiectul unei derogări de la prevederile articolului 5 al directivei în temeiul alineatului (1), al alineatului (3) (b) și (c) sau al alineatului (4) (b)?
3)
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, dacă articolul 17 (1) sau, după caz, articolul 17 (3) sau (4) din Directiva 2003/88/CE trebuie interpretat în sensul că o asemenea derogare trebuie să aibă caracter expres sau poate avea și caracter implicit, prin adoptarea unui act normativ cu caracter special care prevede alte reguli de organizare a timpului de lucru pentru o anumită activitate profesională; în cazul în care o astfel de derogare poate să nu aibă caracter expres, care sunt condițiile minime pentru ca o reglementare națională să poată fi considerată ca instituind o derogare, respectiv dacă o astfel de derogare poate fi exprimată în modalitatea care rezultă din dispozițiile Legii nr. 272/2004?
4)
În cazul unui răspuns negativ la întrebările 1, 2 sau 3, dacă articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE trebuie interpretat în sensul că perioada în care un asistent maternal se află în compania copilului aflat în îngrijire, la propriul domiciliu sau în alt loc ales de acesta, constituie timp de lucru chiar dacă nu realizează niciuna din activitățile prevăzute în sarcina sa în contractul individual de muncă?
5)
În cazul unui răspuns negativ la întrebările 1, 2 sau 3, dacă articolul 5 din Directiva 2003/88/CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea cuprinsă în articolul 122 din Legea nr 272/2004; iar în cazul unui răspuns în sensul incidenței articolului 17 alineatului (3) (b) și (c) sau al alineatului (4) (b) din directivă, dacă acesta trebuie interpretat în sensul că se opune aceleiași reglementări naționale?
6)
În cazul unui răspuns negativ la întrebarea 1 și, eventual, afirmativ la întrebarea 4, dacă articolul 7 (2) din Directiva 2003/88/CE poate fi interpretat în sensul că nu se opune totuși acordării unei despăgubiri egale cu indemnizația de care angajatul ar fi beneficiat în timpul concediului de odihnă anual în condițiile în care natura activității desfășurate de asistenții maternali îi pune în imposibilitatea de a efectua acest concediu sau, deși formal concediul de odihnă se acordă, angajatul continuă să presteze practic aceeași activitate în situația în care în perioada respectivă nu este permisă separarea de copilul aflat în îngrijire? În caz afirmativ, pentru a avea dreptul la despăgubiri, este necesar ca angajatul să fi solicitat separarea de copil, iar angajatorul să nu îi fi acordat această permisiune?
7)
În cazul unui răspuns negativ la întrebarea 1, eventual afirmativ la întrebarea 4 și negativ la întrebarea 6, dacă articolul 7 (1) din directivă se opune unei prevederi precum cea cuprinsă în articolul 122 (3) litera d) din Legea nr. 272/2004 în condițiile în care aceasta lasă la latitudinea angajatorului să hotărască în mod discreționar dacă autorizează separarea de copil în timpul concediului de odihnă și, în caz afirmativ, dacă imposibilitatea efectuării concediului de odihnă în fapt, ca urmare a aplicării acestei prevederi legale, constituie o încălcare a dreptului Uniunii care îndeplinește condițiile pentru a naște dreptul angajatului la o despăgubire. În caz afirmativ, dacă o astfel de despăgubire ar trebui plătită de stat pentru încălcarea articolului 7 din directivă sau de către instituția publică ce are calitatea de angajator care nu a asigurat în perioada concediului de odihnă separarea de copilul aflat în îngrijire? În această situație, pentru a avea dreptul la despăgubiri, este necesar ca angajatul să fi solicitat separarea de copil, iar angajatorul să nu îi fi acordat această permisiune?
(1) Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003 L 299, p. 9, Ediție specială 05/vol. 7, p. 3)
(2) Directiva Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (JO 1989 L183, p. 1, Ediție specială 05/vol. 2, p. 88)
Full & Egal Universal Law Academy