10.7.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 221/5
Cerere de decizie preliminară introdusă de Kúria (Ungaria) la 3 aprilie 2017 – SH/TG
(Cauza C-168/17)
(2017/C 221/07)
Limba de procedură: maghiara
Instanța de trimitere
Kúria
Părțile din procedura principală
Reclamantă: SH
Pârâtă: TG
Intervenientă: UF
Întrebările preliminare
1)
Următoarele obligații de plată a comisioanelor de garantare rezultate din anumite contracte de contragarantare încheiate în cadrul unui lanț de contracte pentru emiterea unei garanții bancare în favoarea Consiliului libian pentru locuințe și infrastructură (denumit în continuare „HIB”) sunt incluse în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 204/2011 (1) sau, după caz, al Regulamentului 2016/44 (2):
1.1)
dacă, în temeiul unui contract de contragarantare, o bancă stabilită pe teritoriul Uniunii Europene are obligația de a plăti comisioanele unei bănci libiene incluse pe lista interdicțiilor prevăzută în anexa III la Regulamentul nr. 204/2011;
1.2)
dacă, în temeiul unui contract de contragarantare, o bancă stabilită pe teritoriul Uniunii Europene are obligația de a plăti comisioanele unei bănci libiene care nu este inclusă pe lista interdicțiilor prevăzută în anexa III la Regulamentul nr. 204/2011, cu toate că garanția bancară este emisă în favoarea HIB, care este inclus pe lista respectivă;
1.3)
dacă, în perioada ulterioară modificării Regulamentului nr. 204/2011 prin Regulamentul nr. 45/2014, Regulamentul nr. 204/2011 interzice plățile directe sau indirecte către orice entitate libiană;
1.4)
dacă obligația de plată a comisioanelor de garantare rezultă dintr-un contract de contragarantare încheiat în contextul relației dintre două bănci stabilite pe teritoriul Uniunii Europene, în cadrul unui lanț de contracte, pentru emiterea unei garanții bancare în favoarea HIB;
1.5)
dacă comisioanele de garantare sunt plătite după expirarea perioadei de garantare, în cadrul unei proceduri judiciare, ulterior intrării în vigoare a Regulamentului 2016/44?
2)
În cazul în care obligația de plată a comisioanelor de garantare, menționată la punctele 1.1 și 1.2, este inclusă în domeniul de aplicare al regulamentului, trebuie să se considere că comisioanele respective, plătite unei bănci libiene – care, de asemenea, a fost inclusă pentru o perioadă pe lista interdicțiilor prevăzută în anexa III – pentru emiterea unei garanții de returnare a avansului și a unei garanții de bună execuție în favoarea HIB, constituie fonduri utilizate în mod direct sau indirect în favoarea persoanelor juridice, a entităților sau a organismelor incluse pe listele din anexa III la Regulamentul nr. 204/2011?
3)
Articolul 12 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 204/2011, în perioada ulterioară modificării acestuia prin Regulamentul nr. 45/2014 (punctul 1.3), trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că comisioanele și cheltuielile solicitate de o bancă libiană, care au fost plătite de o bancă stabilită pe teritoriul Uniunii Europene în temeiul unui contract de contragarantare, constituie în mod direct sau indirect cereri de plată în temeiul unei garanții?
4)
O bancă stabilită pe teritoriul Uniunii Europene, care, în temeiul unui contract de contragarantare încheiat în cadrul unui lanț de contracte pentru emiterea unei garanții bancare în favoarea HIB, este obligată să plătească comisioanele de garantare unei entități libiene (punctul 1.4), trebuie considerată persoană sau entitate în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 204/2011, în versiunea modificată prin Regulamentul nr. 45/2014 – o persoană sau o entitate care acționează prin intermediul sau în numele sau în favoarea uneia dintre persoanele, entitățile sau organismele menționate la litera (a) sau la litera (b) ale articolului 12 alineatul (1) –? Comisioanele de garantare solicitate de banca respectivă unei alte bănci stabilite pe teritoriul Uniunii Europene trebuie considerate ca reprezentând în mod direct sau indirect cereri de plată în temeiul unei garanții?
5)
Norma de excludere prevăzută la articolul 9 din Regulamentul nr. 204/2011 se referă la orice tip de plată?
6)
În cazul în care comisioanele de garantare sunt plătite după intrarea în vigoare a Regulamentului 2016/44 al Consiliului, prin care a fost abrogat Regulamentul nr. 204/2011, dar care conține, în esență, dispoziții identice (punctul 1.5), Regulamentul 2016/44 este aplicabil pentru soluționarea litigiului dintre părți și articolul 17 alineatul (1) litera (b) din acesta trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că comisioanele și cheltuielile solicitate de o bancă libiană și plătite în temeiul unui contract de contragarantare de către o bancă stabilită pe teritoriul Uniunii Europene reprezintă în mod direct sau indirect cereri de plată în temeiul unei garanții? O bancă stabilită pe teritoriul Uniunii Europene, care, în temeiul unui contract de contragarantare încheiat în cadrul unui lanț de contracte pentru emiterea unei garanții bancare în favoarea HIB, este obligată să plătească comisioanele de garantare unei entități libiene trebuie considerată persoană sau entitate în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (c) din acest regulament – o persoană sau o entitate care acționează prin intermediul sau în numele sau în favoarea uneia dintre persoanele, entitățile sau organismele menționate la litera (a) sau la litera (b) ale articolului 17 alineatul (1) –? Comisioanele de garantare solicitate de banca respectivă unei alte bănci stabilite pe teritoriul Uniunii Europene trebuie considerate ca reprezentând în mod direct sau indirect cereri de plată în temeiul unei garanții?
(1) Regulamentul (UE) nr. 204/2011 al Consiliului din 2 martie 2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia (JO L 58, p. 1).
(2) Regulamentul (UE) 2016/44 al Consiliului din 18 ianuarie 2016 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 204/2011 (JO L 12, p. 1).
Full & Egal Universal Law Academy