28.8.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 283/14
Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberster Gerichtshof (Austria) la 25 aprilie 2017 – Alexander Mölk/Valentina Mölk
(Cauza C-214/17)
(2017/C 283/19)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Oberster Gerichtshof
Părțile din procedura principală
Reclamant: Alexander Mölk
Pârâtă: Valentina Mölk
Întrebările preliminare
1)
Articolul 4 alineatul (3) coroborat cu articolul 3 din Protocolul de la Haga din 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere trebuie interpretat în sensul că cererii de reducere a cuantumului întreținerii stabilit prin hotărâre definitivă, care a fost formulată de debitorul întreținerii ca urmare a modificării veniturilor sale, i se aplică în mod determinant legislația statului în care creditorul obligației de întreținere își are reședința obișnuită, chiar și atunci când, până la momentul respectiv, la cererea creditorului formulată în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Protocolul de la Haga din 2007, instanța a stabilit întreținerea datorată în temeiul legislației statului în care se află reședința obișnuită neschimbată a debitorului întreținerii?
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:
2)
Articolul 4 alineatul (3) din Protocolul de la Haga din anul 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere trebuie interpretat în sensul că creditorul întreținerii „sesizează” autoritatea competentă din statul în care debitorul întreținerii își are reședința obișnuită și prin faptul că se înfăţişează, în sensul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere (1), opunându-se pretențiilor debitorului în cadrul unei proceduri declanșate de acesta din urmă în fața autorităţii competente?
(1) JO 2009, L 7, p. 1.