13.11.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 382/26
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal Superior de Justicia de Castilla-La Mancha (Spania) la 11 mai 2017 – Pedro Viejobueno Ibáñez y Emilia de la Vara González/Consejería de Educación de Castilla-La Mancha
(Cauza C-245/17)
(2017/C 382/32)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Tribunal Superior de Justicia de Castilla-La Mancha
Părțile din procedura principală
Apelanți: Pedro Viejobueno Ibáñez și Emilia de la Vara González
Intimată: Consejería de Educación de Castilla-La Mancha
Întrebările preliminare
Se adresează următoarele întrebări:
1)
Finalizarea perioadei de cursuri aferente anului școlar poate fi considerată drept motiv obiectiv care justifică aplicarea unui tratament diferențiat profesorilor agenți netitulari în raport cu profesorii angajați în calitate de funcționari de carieră?
2)
Faptul că, atunci când încetează contractele profesorilor agenți netitulari la finalul perioadei de cursuri, aceștia se află în imposibilitatea de a beneficia de concediu în zile efective de repaus, întrucât este înlocuit cu plata remunerației corespunzătoare, este compatibil cu principiul nediscriminării profesorilor respectivi?
3)
O normă abstractă precum cea inclusă în a treisprezecea dispoziție adițională din Ley Regional 5/2012, de 12 de julio, de Presupuestos Generales de la Junta de Comunidades de Castilla-La Mancha para 2012 (Legea regională nr. 5/2012 din 12 iulie 2012 privind bugetele generale ale comunității autonome Castilla-La Mancha pentru anul 2012), care, pentru motive de austeritate bugetară și de respectare a obiectivelor de deficit, printre alte măsuri, a suspendat aplicarea unui acord încheiat la 10 martie 1994 între il Ministerio de Educación y Ciencia (Ministerul Educației și Științei) și sindicatul ANPE, publicat prin decizia din 15 martie 1994 adoptată de Dirección General de Personal y Servicios (Direcția Generală pentru Personal) (BOMEC din 28 martie 1994) în ceea ce privește plata indemnizației pentru concediul aferent lunilor iulie și august pentru suplinirile pe o durată mai mare de 5 luni și jumătate, precum și pentru ocuparea posturilor vacante, și impune plata concediilor în favoarea personalului didactic neuniversitar interimar pentru 22 de zile lucrătoare dacă numirea în calitate de agent netitular a fost efectuată pentru un an școlar complet, sau în mod proporțional cu numărul de zile lucrate este compatibilă cu principiul nediscriminării acestor funcționari, care se încadrează în noțiunea „lucrători pe durată determinată”?
Full & Egal Universal Law Academy