28.8.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 283/27
Acțiune introdusă la 26 iunie 2017 – Comisia Europeană/Republica Croația
(Cauza C-381/17)
(2017/C 283/37)
Limba de procedură: croata
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: M. Mataija, T. Scharf, G. von Rintelen, agenți)
Pârâtă: Republica Croația
Concluziile reclamantei
Comisia Europeană solicită Curții:
—
constatarea faptului că, prin neadoptarea, până la 21 martie 2016, a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare în vederea conformării cu dispozițiile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 60, p. 34) sau, în orice caz, prin necomunicarea acestora către Comisie, Republica Croația nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 42 alineatul (1) din directiva menționată;
—
obligarea Republicii Croația, conform prevederilor articolului 260 alineatul (3) TFUE, la plata unei penalități cu titlu cominatoriu de 9 865,40 euro pe zi începând de la data pronunțării hotărârii prin care se va constata neîndeplinirea obligației de notificare a măsurilor de transpunere a Directivei 2014/17/UE;
—
obligarea Republicii Croația la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Republica Croația nu și-a îndeplinit obligația de a notifica măsurile de transpunere a Directivei 2014/17/UE în termenul stabilit la articolul 42 alineatul (1) din directiva menționată.
Full & Egal Universal Law Academy