26.3.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 112/19
Acțiune introdusă la 22 decembrie 2017 – Comisia Europeană/Republica Cehă
(Cauza C-719/17)
(2018/C 112/26)
Limba de procedură: ceha
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: Z. Malůšková și G. Wils, în calitate de agenți)
Pârâtă: Republica Cehă
Concluziile reclamantei
—
constatarea faptului că, prin necomunicarea la intervale regulate, cel puțin o dată la trei luni, a numărului corespunzător de solicitanți care ar putea fi transferați rapid pe teritoriul său, Republica Cehă și-a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Decizia (UE) 2015/1523 a Consiliului din 14 septembrie 2015 de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și al Greciei (1) și în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Decizia (UE) 2015/1601 a Consiliului din 22 septembrie 2015 de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și al Greciei (2), precum și, prin urmare, celelalte obligații referitoare la transfer prevăzute la articolul 5 alineatele (4)-(11) din cele două decizii ale Consiliului;
—
obligarea Republicii Cehe la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În luna septembrie a anului 2015, Consiliul a adoptat un program provizoriu de transferuri de urgență prin intermediul a două decizii, mai precis al Deciziei (UE) 2015/1523 și al Deciziei (UE) 2015/1601, în temeiul cărora statele membre s-au angajat să transfere din Italia și din Grecia persoane care au nevoie în mod clar de protecție internațională.
Deciziile Consiliului impun statelor membre obligația de a propune o dată la trei luni locuri disponibile pentru transfer, în scopul garantării unei proceduri rapide și ordonate de transfer. Deși aproape toate statele au efectuat transferuri și s-au conformat obligațiilor lor în materie, Republica Cehă nu a efectuat niciun transfer din luna august 2016 și de mai mult de un an nu a mai propus locuri noi.
La 15 iunie 2017, Comisia a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Republicii Cehe.
Întrucât răspunsul Republicii Cehe nu a fost considerat satisfăcător, Comisia a decis să treacă la etapa următoare a procedurii, și anume la emiterea unui aviz motivat la 26 iulie 2017.
Întrucât răspunsul la avizul motivat nu a fost considerat satisfăcător, Comisia a decis să introducă o acțiune împotriva Republicii Cehe în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru neîndeplinirea obligațiilor privind transferul.
(1) JO 2015, L 239, p. 146.
(2) JO 2015, L 248, p. 80.