4.2.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 44/28
Hotărârea Tribunalului din 22 noiembrie 2018 – Portugalia/Comisia
(Cauza T-31/17) (1)
([„FEGA - Cheltuieli excluse de la finanțare - Măsuri specifice în favoarea regiunilor ultraperiferice - Articolul 12 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 247/2006 - Asistență tehnică - Acțiuni de control - Garanții procedurale - Încredere legitimă”])
(2019/C 44/35)
Limba de procedură: portugheza
Părțile
Reclamantă: Republica Portugheză (reprezentanți: L. Inez Fernandes, M. Figueiredo, J. Saraiva de Almeida și A. Tavares de Almeida, agenți)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: B. Rechena și A. Sauka, agenți)
Obiectul
Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și având ca obiect anularea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/2018 a Comisiei din 15 noiembrie 2016 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2016, L 312, p. 26), în măsura în care exclude de la finanțarea menționată, în privința Republicii Portugheze, a sumelor de 460 202,73 EUR și de 200 000 EUR (postul bugetar 6701).
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea.
2)
Obligă Republica Portugheză la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 104, 3.4.2017.
Full & Egal Universal Law Academy