29.7.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 255/34
Hotărârea Tribunalului din 5 iunie 2019 — Sergio/Consiliul
(Cauza T-616/17 RENV) (1)
(„Funcție publică - Funcționari - Încetarea funcțiilor - Cerere de pensionare - Modificarea dispozițiilor statutare ulterior cererii - Retragerea unei decizii anterioare - Răspundere”)
(2019/C 255/44)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Sergio Siragusa (Bruxelles, Belgia) (reprezentanți: T. Bontinck și A. Guillerme, avocați)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: inițial M. Bauer și M. Veiga, ulterior M. Bauer și R. Meyer, agenți)
Intervenient în susținerea pârâtului: Parlamentul European (reprezentanți: inițial M. Rantala și Í. Ní Riagáin Düro, ulterior I. Lázaro Betancor și C. González Argüelles, agenți)
Obiectul
Cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE având ca obiect, pe de o parte, anularea Deciziei din 12 noiembrie 2014 a Consiliului privind retragerea unei decizii anterioare a Consiliului de validare a cererii reclamantului de pensionare anticipată din 11 iulie 2013 și, pe de altă parte, repararea prejudiciilor financiar și moral pe care reclamantul le-ar fi suferit din cauza adoptării acestei decizii
Dispozitivul
1)
Anulează Decizia din 12 noiembrie 2014 privind retragerea deciziei anterioare a Consiliului de validare a cererii de pensionare anticipată din 11 iulie 2013 a domnului Sergio Siragusa.
2)
Obligă Consiliul la plata către domnul Siragusa a sumei de 5 000 de euro plus dobânzi moratorii calculate de la data pronunțării până la plata integrală, la nivelul stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru operațiunile sale principale de refinanțare, majorat cu două puncte procentuale.
3)
Respinge în rest cererea de despăgubiri.
4)
Obligă Consiliul să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de domnul Siragusa, inclusiv cele aferente cauzelor F-124/15 și T-678/16 P
5)
Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată, inclusiv pe cele aferente cauzelor F-124/15 și T-678/16 P
(1) JO C 414, 14.12.2015 (cauză înregistrată inițial la Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene sub numărul F-124/15 și transferată la Tribunalul Uniunii Europene la 1.9.2016).
Full & Egal Universal Law Academy