4.2.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 44/64
Ordonanța Tribunalului din 14 noiembrie 2018 – Spinoit/Comisia și alții
(Cauza T-711/17) (1)
((„Acțiune în anulare și în despăgubire - Act adoptat de șeful de secțiune al delegației Uniunii în Algeria în cadrul unui contract de achiziții publice de prestări de servicii - Decizie prin care se solicită înlocuirea reclamantului ca expert - Reziliere a convenției dintre societatea căreia i s-a atribuit contractul și reclamant în urma acestei decizii - Lipsa calității de pârât - Act care nu este supus căilor de atac - Inexistența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor - Legătură de cauzalitate - Acțiune în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată”))
(2019/C 44/83)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Bernard Spinoit (Charleroi, Belgia) (reprezentant: H. Hansen, avocat)
Pârâți: Comisia Europeană (reprezentant: A. Aresu, agent), Serviciul European de Acțiune Externă (reprezentanți: S. Marquardt și R. Spac, agenți), Delegația Uniunii Europene în Algeria
Obiectul
Pe de o parte, cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE având ca obiect anularea scrisorii din 3 august 2017 prin care se solicită înlocuirea reclamantului ca expert în cadrul unei convenții de prestări de servicii și, pe de altă parte, cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE având ca obiect obținerea reparării prejudiciului pe care reclamantul pretinde că l-a suferit ca urmare a acestei decizii
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea.
2)
Îl obligă pe domnul Bernard Spinoit la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 13, 15.1.2018.
Full & Egal Universal Law Academy