27.8.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 301/36
Ordonanța Tribunalului din 26 iunie 2018 – Kerstens/Comisia
(Cauza T-757/17) (1)
((„Funcție publică - Funcționari - Procedură disciplinară - Executarea unei hotărâri pronunțate de Tribunal în recurs - Retragerea deciziei prin care se aplică măsura mustrării - Redeschiderea procedurilor disciplinare care au condus la sancțiunea anulată - Acțiune în anulare - Act care nu lezează - Acțiune în despăgubire - Nerespectarea procedurii precontencioase - Inadmisibilitate vădită”))
(2018/C 301/47)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Petrus Kerstens (Overijse, Belgia) (reprezentant: C. Mourato, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: B. Mongin și R. Striani, agenți)
Obiectul
Cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE având ca obiect, pe de o parte, anularea a două note ale Comisiei din 27 martie și din 6 aprilie 2017 și, pe de altă parte, obținerea reparării prejudiciului moral pe care reclamantul pretinde că l-ar fi suferit din cauza consecințelor și a duratei procedurilor disciplinare CMS 15/017 și CMS 12/063
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă.
2)
Îl obligă pe domnul Petrus Kerstens la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 32, 29.1.2018.
Full & Egal Universal Law Academy