27.11.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 402/38
Acțiune introdusă la 11 septembrie 2017 – L/Parlamentul
(Cauza T-156/17)
(2017/C 402/51)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: L (reprezentant:: I. Coutant Peyre, avocat)
Pârât: Parlamentul European
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei Parlamentului European de concediere a reclamantului din 26 iunie 2016 şi primită la 25 iulie 2016;
—
obligarea Parlamentului European la plata de daune morale în valoare de 100 000 de euro şi
—
obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă nouă motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecţiei denunţătorilor, astfel cum sunt definiţi la articolele 22a şi 22b din Statutul funcţionarilor şi la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul intern, precum şi pe încălcarea interesului corelativ al Uniunii.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe lipsa motivării.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere.
4.
Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporţionalităţii.
5.
Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligaţiei de diligenţă.
6.
Al şaselea motiv, întemeiat pe lipsa unui răspuns din partea Parlamentului European la cererea de asistenţă formulată de reclamant în temeiul articolului 24, pe încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la conciliere.
7.
Al şaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la documente împotriva reclamantului.
8.
Al optulea motiv, întemeiat pe abuzul de putere.
9.
Al nouălea motiv întemeiat pe respingerea abuzivă.
Full & Egal Universal Law Academy