15.5.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 151/46
Acțiune introdusă la 28 martie 2017 –Abel și alții/Comisia
(Cauza T-197/17)
(2017/C 151/59)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Marc Abel (Montreuil, Franța) și alți 1438 de reclamanți (reprezentant: J. Assous, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanții solicită Tribunalului:
—
recunoașterea neregularității comportamentului Comisiei Europene;
—
recunoașterea prejudiciului cauzat reclamanților ca urmare a adoptării Regulamentului (UE) 2016/646 al Comisiei din 20 aprilie 2016 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 6);
—
obligarea Comisiei Europene la plata a 1 000 de euro pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamanților ca urmare a adoptării unui asemenea regulament și a unui euro simbolic pentru repararea prejudiciului material;
—
pronunțarea unei somații împotriva Comisiei Europene prin care aceasta este obligată să fixeze la 1 „factorul de conformitate final” creat prin Regulamentul (UE) 2016/646 și să renunțe la „factorul de conformitate temporară” fixat la 2;
—
obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanții invocă următoarele elemente:
1.
Pârâta a săvârșit erori la momentul adoptării regulamentului în cauză, în cadrul exercitării competenței sale pe care i-a delegat-o Parlamentul european și Consiliul prin Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO 2007, L 171, p. 1), în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei. Este vorba mai exact despre:
—
încălcarea normelor, atât primare cât și derivate, ale dreptului Uniunii în materie de mediu;
—
încălcarea normelor subsidiare de drept comunitar, precum principiile generale al neregresiunii, al precauției, al prevenției, al acționării la sursă și privind poluatorul-plătitor;
—
un abuz al normelor de procedură, întrucât Comisia nu putea utiliza procedura de reglementare cu control, pentru a modifica un element esențial al Regulamentului (CE) nr. 715/2007;
—
încălcarea normelor fundamentale de procedură, întrucât regulamentul în cauză nu a beneficiat de garanțiile democratice oferite de utilizarea procedurii legislative ordinare de codecizie a Parlamentului European și a Consiliului.
2.
Existența unui prejudiciu real și sigur și a unei legături directe de cauzalitate între comportamentul Comisiei și prejudiciu invocat.
Full & Egal Universal Law Academy