17.7.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 231/37
Acțiune introdusă la 12 mai 2017 – Yanukovych/Consiliul
(Cauza T-285/17)
(2017/C 231/46)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: Viktor Fedorovych Yanukovych (Kiev, Ucraina) (reprezentant: T. Beazley, QC)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
Anularea Deciziei (PESC) 2017/381 a Consiliului din 3 martie 2017 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2017, L 58, p. 34) în măsura în care se aplică reclamantului;
—
anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/374 al Consiliului din 3 martie 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2017, L 58, p. 1) în măsura în care se aplică reclamantului;
—
obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă șapte motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe inexistența unui temei juridic corespunzător la dispoziția Consiliului pentru actele atacate.
—
Decizia atacată nu a îndeplinit condițiile care permiteau Consiliului să se întemeieze pe articolul 29 TUE.
—
Nu au fost îndeplinite condițiile pentru întemeierea pe articolul 215 TFUE întrucât nu a existat o decizie validă în temeiul capitolului 2 din titlul V TUE.
—
Nu a existat o legătură suficientă pentru invocarea articolului 215 TFUE împotriva reclamantului.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe un abuz de putere al Consiliului.
—
Obiectivul real al Consiliului în punerea în aplicare a actelor atacate a fost în esență încercarea de a intra în grațiile actualului regim din Ucraina (astfel încât Ucraina să strângă relațiile cu Uniunea Europeană), iar nu scopurile sau justificările invocate în actele atacate.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe nerespectarea de către Consiliu a obligației de motivare.
—
„Motivarea” adoptată în actele atacate pentru includerea reclamantului (în afara faptului că este eronată) este formală, inadecvată și particularizată în mod necorespunzător.
4.
Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că reclamantul nu îndeplinește criteriile prevăzute pentru includerea unei persoane în listă la momentul relevant.
5.
Al cincilea motiv, întemeiat pe erori manifeste de apreciere ale Consiliului la includerea reclamantului în cadrul măsurilor atacate. Redesemnându-l pe reclamant în pofida lipsei evidente de legătură dintre „motivare” și criteriile de desemnare pertinente, Consiliul a săvârșit o eroare manifestă.
6.
Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantului și/sau pe refuzul unei protecții jurisdicționale efective. Printre altele, Consiliul nu a consultat în mod corespunzător reclamantul înainte de redesemnare, iar reclamantului nu i s-a oferit o oportunitate corespunzătoare sau justă fie să corecteze erori, fie să prezinte informații referitoare la circumstanțele sale personale.
7.
Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, conform articolului 17 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin aceea că, printre altele, măsurile restrictive reprezintă o limitare nejustificată și disproporționată a acestui drept.
Full & Egal Universal Law Academy