27.11.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 402/41
Acțiune introdusă la 4 septembrie 2017 – Balti Gaas/Comisia
(Cauza T-596/17)
(2017/C 402/55)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Balti Gaas OÜ (Tallinn, Estonia) (reprezentanți: E. Tamm și L. Naaber Kivisoo, lawyers)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
conexarea prezentei cauze cu cauza T-236/17;
—
declararea, conform articolului 265 alineatul (3) TFUE, faptului că Comisia nu și-a îndeplinit obligațiile în temeiul dreptului Uniunii întrucât a omis să adopte o decizie motivată privind cererea sa de finanţare şi obligarea Comisiei să efectueze o evaluare exhaustivă a cererii sale de finanțare, să adopte o decizie motivată şi să îi comunice această decizie;
—
cu titlu subsidiar, în ipoteza în care Tribunalul consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute, anularea Deciziei de punere în aplicare a Comisiei din 14 martie 2017, privind selectarea şi acordarea de subvenţii pentru acţiuni prin care se contribuie la proiecte de interes comun în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei în domeniul infrastructurilor energetice transeuropene [C(2017) 1593 final];
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe faptul că Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 14 martie 2017, privind selectarea şi acordarea de subvenţii pentru acţiuni prin care se contribuie la proiecte de interes comun în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei în domeniul infrastructurilor energetice transeuropene [C(2017) 1593 final] menţionează doar solicitanţii care au obţinut o finanţare, în timp ce Comisia a omis să adopte o decizie motivată privind cererea de finanţare a reclamantei.
2.
Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a normelor fundamentale de procedură şi pe nemotivarea deciziei sale.
3.
Al treilea motiv întemeiat pe faptul că INEA (Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele)/Comisia și-au depășit competențele. INEA/Comisia au refuzat finanțarea pentru motivul că terminalul GNL din Paldiski nu mai este necesar pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale în regiunea Mării Baltice. Reclamanta consideră că această afirmaţie are ca efect modificarea substanțială a listei de PIC (proiecte de interes comun) [Regulamentul (UE) nr. 347/2013 și Regulamentul (UE) nr. 2016/89]. Or, o astfel de modificare implică adoptarea de către Comisie a unui regulament delegat și nu poate fi efectuată printr-o scrisoare adresată reclamantei.
4.
Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea de către INEA/Comisie a normelor fundamentale de procedură ca urmare a nemotivării deciziei atacate: INEA/Comisia nu au motivat în mod suficient faptul că reclamanta nu a obţinut cel puţin 3 puncte pentru toate categoriile. În plus, motivarea INEA/a Comisiei se bazează pe o înţelegere eronată a faptelor.
Full & Egal Universal Law Academy