19.2.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 63/22
Acțiune introdusă la 29 decembrie 2017 – Sports Group Denmark/EUIPO – K&L (WHISTLER)
(Cauza T-836/17)
(2018/C 063/30)
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: Sports Group Denmark A/S (Ikast, Danemarca) (reprezentant: E. Skovbo, avocat)
Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)
Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: K&L GmbH & Co. Handels-KG (Weilheim, Germania)
Datele privind procedura în fața EUIPO
Solicitantul mărcii în litigiu: reclamanta
Marca în litigiu: marca Uniunii Europene figurativă care cuprinde elementul verbal „WHISTLER” – cererea de înregistrare nr. 12 870 648
Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție
Decizia atacată: decizia Camerei întâi de recurs a EUIPO din 18 octombrie 2017 în cauza R 311/2017-1
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
respingerea în întregime a opoziției;
—
obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
Motivul invocat
—
Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.