ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
11 decembrie 2018 ( *1 )
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative Cheapflights – Trimiterea cererii de înregistrare a mărcii la examinator spre rejudecare pentru examinarea motivelor absolute de refuz – Contestare de către titularul mărcii anterioare – Motivele deciziei atacate care cuprind o apreciere referitoare la validitatea mărcii anterioare – Contestare de către titularul mărcii anterioare – Inadmisibilitate parțială – Concluzii incidente prezentate în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 216/96 – Retragerea căii de atac aflate pe rolul camerei de recurs – Nepronunțare parțială asupra fondului”
În cauza T‑565/17,
CheapFlights International Ltd, cu sediul la Speenoge (Irlanda), reprezentată de A. von Mühlendahl și de H. Hartwig, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de A. Folliard‑Monguiral, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO fiind
Momondo Group Ltd, cu sediul la Londra (Regatul Unit),
având ca obiect o acțiune formulată împotriva deciziei Marii Camere de recurs a EUIPO din 1 iunie 2017 (R 1893/2011‑G) privind o procedură de opoziție între CheapFlights International și Momondo Group,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnul M. Prek (raportor), președinte, domnul F. Schalin și doamna M. J. Costeira, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 august 2017,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 6 noiembrie 2017,
având în vedere întrebările scrise adresate de Tribunal părților și răspunsurile lor la aceste întrebări, depuse la grefa Tribunalului la 29 iunie și la 4 iulie 2018,
dă prezenta
Ordonanță
Istoricul cauzei
1
La 30 octombrie 2003, predecesorul în drepturi al Momondo Group Ltd, cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs, a depus o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 01, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare, înlocuit la rândul său prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].
2
Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este următorul semn figurativ:
3
Produsele și serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 9, 16, 35, 38, 39 și 41-44 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
–
clasa 9: „Software și hardware de calculator; programe și software de calculator; software de calculator pentru efectuare de căutări în limba maternă în baze de date; manuale de utilizare și manuale de instrucțiuni furnizate în format electronic”;
–
clasa 16: „Materiale plastice pentru ambalaj (neincluse în alte clase); cataloage, broșuri, și pliante; reviste și publicații periodice; manuale cu instrucțiuni și manuale pentru utilizatori”;
–
clasa 35: „Compilare, stocare, analiză și accesare de date și de informații; întreținerea, indexarea și distribuția electronică de material informativ; crearea de repertorii de informații, site‑uri web și alte surse de informații; crearea de indexuri de informații, site‑uri web și alte resurse disponibile pe o rețea computerizată globală”;
–
clasa 38: „Livrare și/sau exploatare de motoare de căutare; servicii care permit utilizatorilor unei rețele computerizate globale să caute informații cu privire la o gamă variată de subiecte; furnizarea unei legături online la informații referitoare la divertisment, sănătate, familie, finanțe personale, cumpărături și călătorii”;
–
clasa 39: „Servicii de turism, agenție de turism, servicii de rezervare și de achiziționare de bilete; închirieri de automobile, turism; rezervare de locuri pentru călătorii [transporturi], servicii de informații pentru călători, pregătirea de rapoarte privind noutățile călătoriei pentru turiști, servicii de planificare a itinerariilor, furnizarea de baze de date (informații referitoare la călătorii) pentru turiști, furnizare și/sau exploatare de motoare pentru rezervarea zborurilor și călătoriilor; servicii de consiliere și consultanță pentru toate domeniile menționate mai sus”;
–
clasa 41: „Divertisment pentru vacanțe; furnizarea de noutăți turiștilor; organizare de competiții”;
–
clasa 42: „Comentarii privind normele și metodele care să permită sporirea conformității cu reprezentarea datelor medicale; proiectare personalizată de site‑uri world wide web cu funcționalitate de întrebări și răspunsuri, întreținere, monitorizare și analizarea performanțelor site‑urilor world wide web; elaborarea de software, elaborarea de programe de calcul pentru sistemele electronice de prelucrare a datelor; servicii de cercetare și proiectare referitoare la software de calculator și hardware de calculator; servicii de informații meteo, servicii de proiectare grafică, servicii de proiectare de site‑uri web, furnizare de baze de date (informații meteo) pentru turiști”;
–
clasa 43: „Servicii hoteliere și de cazare; furnizare de cazare pe durata vacanțelor, furnizarea de baze de date (informații privind spațiile de cazare) pentru turiști; furnizarea și/sau exploatarea motoarelor pentru rezervarea camerelor de hotel”;
–
clasa 44: „Servicii de asistență medicală pentru turiști”.
4
Cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul Mărcilor Comunitare nr. 49/2004 din 6 decembrie 2004.
5
La 2 martie 2005, reclamanta, CheapFlights International Ltd, a formulat opoziție la înregistrarea mărcii solicitate pentru produsele și serviciile menționate la punctul 3 de mai sus.
6
Opoziția se întemeia în special pe marca figurativă națională anterioară, înregistrată sub numărul irlandez 227053, care desemnează servicii care fac parte din clasele 35, 36, 38, 39 și 41-44, reprodusă mai jos:
7
Motivul invocat în susținerea opoziției a fost riscul de confuzie între semnele aflate în conflict.
8
La 22 iunie 2007, divizia de opoziție a respins opoziția în ceea ce privește produsele și serviciile care fac parte din clasele 9, 16, 35, precum și în ceea ce privește anumite servicii care fac parte din clasa 42, și anume pentru „[c]omentarii privind normele și metodele care să permită sporirea conformității cu reprezentarea datelor medicale; elaborarea de software, elaborarea de programe de calcul pentru sistemele electronice de programare a datelor; servicii[le] de cercetare și proiectare referitoare la software de calculator și hardware de calculator; design grafic”.
9
În schimb, divizia a admis opoziția în ceea ce privește celelalte servicii care fac parte din clasa 42, și anume pentru „proiectare personalizată de site‑uri world wide web cu funcționalitate de întrebări și răspunsuri, întreținere, monitorizare și analizarea performanțelor site‑urilor world wide web; servicii de informații meteo, servicii de proiectare de site‑uri web, furnizarea de baze de date (informații meteo) pentru turiști”, cât și pentru serviciile care fac parte din clasele 38, 39, 41, 43 și 44.
10
La 21 august 2007, cealaltă parte din procedura în fața EUIPO a formulat o cale de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție, în măsura în care aceasta din urmă admisese opoziția reclamantei.
11
Prin decizia din 31 august 2009, Camera a patra de recurs a EUIPO a admis calea de atac formulată de cealaltă parte din procedura în fața EUIPO pentru motivul că nu exista niciun risc de confuzie între mărcile aflate în conflict.
12
Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 16 noiembrie 2009, reclamanta a formulat o acțiune împotriva deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 31 august 2009, înregistrată cu numărul T‑460/09.
13
Prin Hotărârea din 5 mai 2011, CheapFlights International/OAPI – Cheapflights (Cheapflights) (T‑460/09, nepublicată, EU:T:2011:198), Tribunalul a admis motivul întemeiat pe riscul de confuzie și a anulat decizia Camerei a patra de recurs.
14
Prin decizia Prezidiului camerelor de recurs din 20 septembrie 2011, cauza a fost trimisă spre rejudecare Marii Camere de recurs, cu referința R 1893/2011‑G.
15
Printr‑o decizie provizorie din 4 iulie 2012 (denumită în continuare „decizia provizorie”), Marea Cameră de recurs a trimis cererea de înregistrare a mărcii la examinator în vederea examinării motivelor absolute de refuz.
16
Prin două decizii din 30 noiembrie 2016 și din 14 februarie 2017, examinatorul a refuzat înregistrarea mărcii solicitate pentru serviciile care fac parte din clasele 38, 39, 41, 43, 44, cât și pentru serviciile care fac parte din clasa 42, și anume pentru „proiectare personalizată de site‑uri world wide web cu funcționalitate de întrebări și răspunsuri, întreținere, monitorizare și analizarea performanțelor site‑urilor world wide web; servicii de informații meteo, servicii de proiectare de site‑uri web, furnizare de baze de date (informații meteo) pentru turiști”, în privința cărora divizia de opoziție admisese opoziția. Examinatorul a respins de asemenea înregistrarea mărcii solicitate pentru „software, programe și software de calculator; software de calculator pentru efectuare de căutări în limba maternă în baze de date”, care fac parte din clasa 9, și pentru „materiale plastice pentru ambalaj (neincluse în alte clase); cataloage, broșuri, și pliante; reviste și publicații periodice”, care fac parte din clasa 16, în privința cărora divizia de opoziție a respins opoziția.
17
Prin decizia din 1 iunie 2017 (denumită în continuare „decizia atacată”), pe de o parte, Marea Cameră de recurs a dedus, în urma reexaminării motivelor absolute de refuz, că cererea de înregistrare a mărcii a fost respinsă pentru ansamblul serviciilor în privința cărora divizia de opoziție admisese opoziția și că, pe cale de consecință, procedurile de opoziție și de recurs au rămas fără obiect și trebuiau închise.
18
Pe de altă parte, aceasta a declarat că cererea de înregistrare a mărcii a fost admisă pentru „hardware; ghiduri de utilizare și manuale de instrucțiuni furnizate în format electronic”, care fac parte din clasa 9, pentru „manuale de instrucțiuni și de utilizare”, care fac parte din clasa 16, pentru „[c]ompilare, [s]tocare, [a]naliză și [a]ccesare de date și de informații; [î]ntreținerea, [i]ndexarea și [d]istribuția electronică de material informativ; [c]rearea de repertorii de informații, site‑uri web și alte surse de informații; [c]rearea de indexuri de informații, site‑uri web și alte resurse disponibile pe o rețea computerizată globală”, care fac parte din clasa 35, precum și pentru „comentarii privind normele și metodele care să permită sporirea conformității cu reprezentarea datelor medicale; elaborarea de software, elaborarea de programe de calcul pentru sistemele electronice de prelucrare a datelor; servicii de cercetare și proiectare referitoare la hardware de calculator și software de calculator; servicii de proiectare grafică”, care fac parte din clasa 42.
Concluziile părților
19
Reclamanta solicită Tribunalului:
–
anularea deciziei atacate;
–
obligarea EUIPO, precum și, în cazul în care ar interveni în cauză, a titularei mărcii a cărei înregistrare se solicită la plata cheltuielilor de judecată.
20
EUIPO solicită Tribunalului:
–
respingerea acțiunii;
–
obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
21
La 16 ianuarie 2018, ulterior introducerii prezentei acțiuni, EUIPO a informat Tribunalul cu privire la faptul că la 21 decembrie 2017 cealaltă parte din procedură a renunțat la calea de atac formulată în fața camerei de recurs la 21 august 2007 și care este menționată la punctul 10 de mai sus. EUIPO a dedus din această desistare că al treilea motiv invocat de reclamantă a rămas fără obiect.
22
La 13 februarie 2018, reclamanta a prezentat observații cu privire la scrisoarea EUIPO din 16 ianuarie 2018. Pe această cale, ea a contestat faptul că cel de al treilea motiv pe care l‑a invocat a rămas fără obiect.
În drept
23
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive. Primele trei motive sunt întemeiate pe încălcarea articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 72 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1001], a articolului 75 a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 94 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul 2017/1001] și, respectiv, a articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 216/96 al Comisiei din 5 februarie 1996 de stabilire a regulamentului de procedură al camerelor de recurs ale Oficiului pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci și desene și modele industriale) (JO 1996, L 28, p. 11, Ediție specială, 17/vol. 01, p. 221). Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține în esență că anumite motive ale deciziei atacate pun în discuție sau neagă validitatea mărcii naționale anterioare a cărei titulară este.
24
Trebuie constatat faptul că prin intermediul primului și al celui de al doilea motiv reclamanta contestă legalitatea deciziei atacate, în măsura în care Marea Cameră de recurs a închis procedura privind calea de atac în ceea ce privește serviciile care fac parte din clasele 16, 38, 39 și 41-43, menționate la punctul 16 de mai sus, pentru care examinatorul a refuzat înregistrarea mărcii solicitate. Prin intermediul celui de al treilea motiv, ea contestă legalitatea deciziei atacate, în măsura în care Marea Cameră de recurs a închis procedura privind calea de atac în ceea ce privește produsele și serviciile care fac parte din clasele 9, 16, 35 și 42, menționate la punctul 18 de mai sus, în privința cărora divizia de opoziție a respins opoziția și în privința cărora ea susține că a formulat o cale de atac incidentă în observațiile sale prezentate în fața camerei de recurs în urma căii de atac formulate de cealaltă parte din procedură. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta contestă în esență legalitatea deciziei atacate, în măsura în care aceasta ar lua poziție cu privire la validitatea mărcii naționale anterioare a cărei titulară este.
25
În temeiul articolului 129 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Tribunalul poate oricând, din oficiu, după ascultarea părților principale, să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată asupra cauzelor de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică.
26
În speță, Tribunalul se consideră suficient de lămurit de înscrisurile și de mijloacele materiale de probă de la dosarul cauzei și decide să se pronunțe fără continuarea procedurii.
Cu privire la acțiune, în măsura în care este îndreptată împotriva închiderii procedurii privind calea de atac în ceea ce privește serviciile care fac parte din clasele 9, 16, 38, 39 și 41-43, pentru care examinatorul a refuzat înregistrarea mărcii solicitate
27
Astfel cum rezultă de la punctul 15 de mai sus, prin decizie provizorie, Marea Cameră de recurs a trimis examinatorului cererea de înregistrare a mărcii pentru ca acesta să o examineze în privința motivelor absolute de refuz.
28
La punctul 13 din decizia provizorie, camera de recurs a considerat că respingerea opoziției formulate de reclamantă pentru produsele și serviciile care fac parte din clasele 9, 16 și 35 și pentru anumite servicii care fac parte din clasa 42, și anume pentru „comentarii privind normele și metodele care să permită sporirea conformității cu reprezentarea datelor medicale; elaborarea de software, elaborarea de programe de calcul pentru sistemele electronice de prelucrare a datelor; servicii de cercetare și proiectare referitoare la hardware de calculator și software de calculator; servicii de proiectare grafică”, a rămas definitivă. La același punct, camera de recurs a subliniat faptul că suspendă procedura de opoziție în privința serviciilor pentru care opoziția reclamantei a fost admisă și că trimite cererea de înregistrare a mărcii examinatorului în privința acestora.
29
În cadrul primului motiv, reclamanta reproșează camerei de recurs că, contrar obligației care îi revine în conformitate cu articolul 72 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1001, nu a luat măsurile necesare pentru executarea Hotărârii din 5 mai 2011, Cheapflights (T‑460/09, nepublicată, EU:T:2011:198). În esență, ea susține că această hotărâre impunea camerei de recurs să aprecieze dacă există un risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, între mărcile aflate în conflict, prin examinarea gradului caracterului descriptiv al termenului „cheapflights” în privința serviciilor în discuție. În consecință, întrucât a decis să trimită examinatorului cererea de înregistrare a mărcii, camera de recurs nu ar fi examinat riscul de confuzie dintre mărcile aflate în conflict, încălcând astfel articolul 72 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1001. Camera de recurs ar fi interpretat, de asemenea eronat, în cadrul deciziei sale provizorii, Hotărârea din 5 mai 2011, Cheapflights (T‑460/09, nepublicată, EU:T:2011:198), în sensul că pune la îndoială caracterul înregistrabil al mărcii solicitate.
30
În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta reproșează camerei de recurs că a închis procedura fără a o informa că intenționează să închidă cauza fără a examina fondul opoziției sale. Aceasta consideră că, având în vedere schimbarea radicală de abordare pe care camera de recurs urma să o facă, ar fi trebuit să fie consultată în prealabil. Întrucât nu a procedat astfel, camera de recurs ar fi încălcat articolul 94 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul 2017/1001.
31
La întrebarea adresată, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, referitoare la interesul său de a exercita acțiunea formulată împotriva deciziei atacate, în măsura în care prin aceasta procedura privind calea de atac a fost închisă fără examinarea motivului relativ de refuz prevăzut la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, reclamanta a justificat existența unui astfel de interes referindu‑se la încălcările articolului 72 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1001 și ale articolului 94 alineatul (1) a doua teză din același regulament pe care le‑ar fi săvârșit Marea Cameră de recurs.
32
Trebuie subliniat că, chiar dacă articolul 40 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 45 din Regulamentul 2017/1001) referitor la observațiile terților, în redactarea aplicabilă la momentul la care decizia provizorie a fost adoptată, nu prevedea în mod expres posibilitatea EUIPO de a redeschide examinarea motivelor absolute de refuz, din proprie inițiativă, în orice moment, înainte de înregistrarea unei mărci, această posibilitate figurând la articolul 40 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 abia ulterior modificării sale prin articolul 38 din Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Regulamentului nr. 207/2009 și a Regulamentului (CE) nr. 2868/95 al Comisiei de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2869/95 al Comisiei privind taxele care trebuie plătite Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (JO 2015, L 341, p. 21), EUIPO avea o astfel de posibilitate, chiar în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens [a se vedea Hotărârea din 18 octombrie 2007, Ekabe International/OAPI – Ebro Puleva (OMEGA 3), T‑28/05, EU:T:2007:312, punctul 47 și jurisprudența citată].
33
În plus, din economia articolelor 37 și 40-42 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenite articolele 42 și 45-47 din Regulamentul 2017/1001) rezultă că examinarea conformității unei cereri de înregistrare a unei mărci cu motivele absolute de refuz poate avea loc numai în cadrul unei proceduri ex parte între solicitantul mărcii și forurile EUIPO. Astfel, numai în cadrul unei proceduri de constatare a nulității, angajată împotriva unei mărci înregistrate în temeiul articolului 56 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 63 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001], se poate verifica, într‑o procedură inter partes, dacă marca respectivă a fost înregistrată cu încălcarea unui motiv absolut de refuz.
34
Din aceasta rezultă în mod necesar că, în cazul în care EUIPO redeschide, în cadrul unei proceduri de opoziție inter partes, examinarea motivelor absolute de refuz, este inițiată, așadar, o procedură ex parte autonomă și paralelă cu procedura de opoziție.
35
În consecință, ca urmare a deciziei provizorii, cererea de înregistrare a mărcii a făcut obiectul a două proceduri distincte. Pe de o parte, o procedură inter partes privind conformitatea cererii cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, procedură cu care Marea Cameră de recurs a fost sesizată ca urmare a căii de atac formulate de cealaltă parte din procedură împotriva deciziei adoptate de divizia de opoziție și care a fost suspendată prin decizia provizorie. Pe de altă parte, o procedură ex parte privind conformitatea cererii cu articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul 2017/1001 și cu care a fost sesizat examinatorul.
36
În cadrul procedurii ex parte, ca urmare a celor două decizii ale examinatorului din 30 noiembrie 2016 și din 14 februarie 2017 (a se vedea punctul 16 de mai sus), cererea de înregistrare a mărcii a fost respinsă, considerându‑se că este contrară articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul 2017/1001, pentru serviciile în privința cărora divizia de opoziție a admis opoziția reclamantei, precum și pentru anumite produse și servicii în privința cărora divizia de opoziție a respins opoziția reclamantei. Din dosarul de pe rolul EUIPO rezultă că aceste decizii ale examinatorului nu au făcut obiectul unei căi de atac în fața camerei de recurs.
37
În cadrul procedurii inter partes, Marea Cameră de recurs a adoptat decizia atacată. În această decizie, ea a acționat în consecință în special – pentru procedurile privind opoziția și calea de atac – cu refuzul examinatorului de a înregistra cererea de marcă pentru anumite produse și servicii.
38
Pe de o parte, în ceea ce privește serviciile pentru care opoziția reclamantei împotriva mărcii a cărei înregistrare se solicită, în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, a fost admisă de divizia de opoziție, aceasta ia act de refuzul examinatorului de a înregistra cererea de marcă în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din același regulament și consideră că procedurile privind opoziția și calea de atac au rămas prin urmare fără obiect în privința acestor servicii.
39
Pe de altă parte, în ceea ce privește produsele și serviciile în privința cărora divizia de opoziție a respins opoziția reclamantei, camera de recurs a subliniat, la punctul 13 din decizia sa provizorie, că respingerea opoziției a rămas definitivă în privința acestora. În decizia atacată, aceasta ia de asemenea act de refuzul examinatorului de a înregistra cererea de marcă în privința anumitor produse și servicii care fac parte din clasele 9 și 16. Astfel, lista de produse și servicii în legătură cu care Marea Cameră de recurs subliniază, la punctul 14 din decizia atacată, că „se admite înregistrarea mărcii contestate” este formată din produsele și serviciile care fac parte din clasele 9, 16, 35 și 42, în privința cărora opoziția reclamantei a fost respinsă, dar nu și din produsele și serviciile care fac parte din clasele 9 și 16, în privința cărora examinatorul a refuzat înregistrarea cererii de marcă.
40
În aceste condiții, Tribunalul consideră că este necesar să se examineze admisibilitatea acțiunii, în măsura în care aceasta este îndreptată împotriva închiderii procedurii privind calea de atac, dispusă prin decizia atacată, în privința serviciilor care fac parte din clasele 9, 16, 38, 39 și 41-43, pentru care examinatorul a respins înregistrarea mărcii solicitate.
41
În aplicarea unei jurisprudențe constante, admisibilitatea unei acțiuni în anulare este subordonată condiției ca persoana fizică sau juridică autoare a acțiunii să aibă un interes să obțină anularea actului atacat. Acest interes trebuie să fie născut și actual și este apreciat în ziua în care este formulată acțiunea în sensul jurisprudenței [a se vedea Hotărârea din 20 octombrie 2016, Lufthansa AirPlus Servicekarten/EUIPO – Mareea Comtur , T‑14/15, nepublicată, EU:T:2016:622, punctul 22 și jurisprudența citată].
42
Interesul de a exercita acțiunea este condiția esențială și primară a oricărei acțiuni în justiție. Ținând seama de obiectul său, interesul reclamantului de a exercita acțiunea trebuie să existe la momentul formulării acesteia, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca inadmisibilă (a se vedea Hotărârea din 20 octombrie 2016, , T‑14/15, nepublicată, EU:T:2016:622, punctul 23 și jurisprudența citată). Interesul de a exercita acțiunea trebuie să subziste până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca nefondată (a se vedea Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctul 42 și jurisprudența citată).
43
Existența interesului de a exercita acțiunea presupune că prin rezultatul său acțiunea poate să procure un beneficiu părții care a formulat‑o (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctele 42-44 și jurisprudența citată).
44
Este necesar să se constate că anularea deciziei atacate, fie în temeiul primului motiv, fie în temeiul celui de al doilea motiv, nu este susceptibilă să procure un beneficiu reclamantei.
45
În primul rând, o asemenea anulare nu ar avea niciun efect asupra legalității refuzului Oficiului de a înregistra cererea de marcă în privința anumitor produse și servicii ca fiind contrară articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul 2017/1001.
46
Astfel, pentru motivele prezentate la punctele 33-37 de mai sus, prin faptul că a sesizat examinatorul, Marea Cameră de recurs nu a pus în mișcare o procedură incidentală privind validitatea cererii de înregistrare a mărcii – al cărei rezultat ar fi putut fi eventual contestat printr‑o acțiune împotriva deciziei Marii Camere de recurs –, ci o procedură ex parte distinctă și paralelă care se desfășura în fața examinatorului. Prin urmare, chiar în eventualitatea în care decizia atacată ar fi anulată, deciziile examinatorului ar continua să își producă efectele.
47
În al doilea rând și indiferent de situație, trebuie să se arate că singura consecință a trimiterii la examinator spre rejudecare, dispusă de camera de recurs, a fost aceea că cererea de înregistrare a mărcii pentru aceste produse și servicii nu a fost respinsă pentru motivul că exista un risc de confuzie în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, astfel cum solicitase reclamanta în cadrul opoziției sale, ci întrucât exista un motiv absolut de refuz în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din același regulament. În măsura în care nu există nicio diferență între efectele refuzului de înregistrare a unei mărci după cum acesta se întemeiază pe articolul 7 sau articolul 8 din Regulamentul 2017/1001, trebuie să se concluzioneze că anularea deciziei atacate nu ar procura niciun beneficiu reclamantei.
48
Rezultă din cele de mai sus că acțiunea trebuie declarată inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva închiderii procedurii privind calea de atac în ceea ce privește produsele și serviciile care fac parte din clasele 9, 16, 38, 39 și 41-43, pentru care examinatorul a refuzat să înregistreze marca solicitată.
Cu privire la acțiune, în măsura în care este îndreptată împotriva închiderii procedurii privind calea de atac în ceea ce privește serviciile care fac parte din clasele 9, 16, 35 și 42, în privința cărora divizia de opoziție a respins opoziția
49
Prin intermediul celui de al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96, reclamanta reproșează Marii Camere de recurs că nu a examinat concluziile incidente care figurau în memoriul pe care ea l‑a depus în cadrul procedurii inițiale în fața camerei de recurs.
50
Ea arată că contestarea deciziei adoptate de divizia de opoziție – în măsura în care aceasta i‑a respins opoziția formulată în ceea ce privește produsele și serviciile care fac parte din clasele 9, 16 și 35 și anumite servicii care fac parte din clasa 42, și anume pentru „[c]omentarii privind normele și metodele care să permită sporirea conformității cu reprezentarea datelor medicale; [e]laborarea de software, elaborarea de programe de calcul pentru sistemele electronice de prelucrare a datelor; [s]ervicii de cercetare și proiectare referitoare la hardware de calculator și la software de calculator; [s]ervicii de proiectare grafică” – îndeplinea condițiile de la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96 și că, prin urmare, camera de recurs a fost sesizată cu concluzii incidente asupra cărora Marea Cameră de recurs ar fi trebuit să se pronunțe.
51
EUIPO susține că reclamanta nu a prezentat concluzii incidente în sensul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96. În orice caz, motivul ar fi inadmisibil în măsura în care camera de recurs a ajuns, în decizia sa provizorie, la concluzia că respingerea opoziției reclamantei a rămas definitivă în ceea ce privește aceste produse și servicii. În final, în scrisoarea din 16 ianuarie 2018 (a se vedea punctul 21 de mai sus), EUIPO estimează că acest motiv a rămas în prezent fără obiect ca urmare a faptului că cealaltă parte din procedura în fața EUIPO și‑a retras calea de atac formulată la 21 august 2007 împotriva deciziei diviziei de opoziție.
52
La întrebarea adresată, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, cu privire la existența în continuare a unui interes de a obține anularea deciziei atacate, întrucât prin aceasta s‑a dispus închiderea procedurii privind calea de atac fără examinarea concluziilor incidente pe care ea le‑ar fi prezentat, reclamanta a prezentat concluzii în sensul menținerii acestui interes de a exercita acțiunea. Ea a invocat faptul că cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul Marii Camere de recurs nu mai putea să renunțe la calea de atac formulată la 21 august 2007.
53
Potrivit articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96:
„În procedurile inter partes, pârâtul poate formula, în răspunsul său, o concluzie privind anularea sau modificarea deciziei contestate cu privire la un aspect neprezentat la recurs. Respectivele concluzii încetează să aibă efect în cazul în care [partea care a formulat calea de atac în fața camerei de recurs] întrerupe procedurile.”
54
În primul rând, de la bun început trebuie respins argumentul EUIPO întemeiat pe faptul că acest aspect al contestării deciziei atacate ar fi inadmisibil din cauza tardivității. Acest argument se sprijină pe postulatul conform căruia camera de recurs ar fi închis procedura desfășurată în fața sa în ceea ce privește produsele și serviciile în privința cărora divizia de opoziție a respins opoziția reclamantei prin decizia sa provizorie. În măsura în care de la acea dată reclamanta ar fi putut să conteste decizia provizorie, decizia atacată în cadrul prezentei acțiuni ar avea un caracter confirmativ în ceea ce privește aceste produse și servicii.
55
Numai actul prin care autorul său își face cunoscută poziția în mod neechivoc și definitiv și într‑o formă care permite identificarea naturii sale constituie o decizie care poate face obiectul unei acțiuni în anulare, cu condiția însă ca această decizie să nu constituie o confirmare a unui act anterior (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 mai 1982, Germania și Bundesanstalt für Arbeit/Comisia, 44/81, EU:C:1982:197, punctul 12).
56
Trebuie să se constate că decizia provizorie nu are caracterul definitiv susținut de EUIPO.
57
Astfel, chiar dacă la punctul 13 din decizia provizorie este indicat faptul că respingerea opoziției în ceea ce privește produsele și serviciile vizate de marca solicitată, care fac parte din clasele 9, 16, 35 și 42, a rămas definitivă, această luare de poziție a camerei de recurs nu a fost nicidecum preluată în dispozitivul deciziei menționate, acesta făcând referire numai la trimiterea cauzei la examinator spre rejudecare și la suspendarea procedurii până la momentul la care va fi adoptată o decizie finală cu privire la caracterul înregistrabil al semnului.
58
Or, indiferent de motivele pe care se întemeiază o decizie a unei camere de recurs, numai dispozitivul acesteia poate să producă efecte juridice și, pe cale de consecință, să lezeze. În schimb, aprecierile formulate în motivarea unei decizii a unei camere de recurs nu pot face, în sine, obiectul unei acțiuni în temeiul articolului 72 din Regulamentul 2017/1001. Acestea nu pot fi supuse unui control de legalitate din partea judecătorului Uniunii Europene decât în măsura în care, fiind vorba despre motivarea unui act care cauzează prejudicii, acestea constituie suportul necesar al dispozitivului actului respectiv (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 iunie 2015, Laboratoires CTRS/Comisia, T‑452/14, nepublicată, EU:T:2015:373, punctul 51 și jurisprudența citată).
59
De aici, rezultă în mod necesar că decizia provizorie nu a avut ca efect închiderea procedurii de pe rolul său în ceea ce privește produsele și serviciile în privința cărora divizia de opoziție a respins opoziția reclamantei și la care se face referire la punctul 13 din motivarea acesteia.
60
În al doilea rând, trebuie să se examineze consecințele pe care le poate produce renunțarea de către cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul EUIPO la calea de atac formulată la 21 august 2007 în fața camerei de recurs împotriva deciziei diviziei de opoziție.
61
Astfel cum Tribunalul a avut ocazia să sublinieze, reiese cu claritate din cuprinsul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96 că posibilitatea de a formula concluzii privind anularea sau modificarea deciziei atacate cu privire la un aspect neinvocat în calea de atac este limitată la procedurile inter partes. Aceste concluzii trebuie formulate în observațiile în răspuns prezentate în cadrul respectivelor proceduri. Acesta este motivul pentru care această dispoziție prevede că respectivele concluzii rămân fără obiect în cazul desistării reclamantului în fața camerei de recurs. Prin urmare, pentru a contesta o decizie a diviziei de opoziție, calea de atac autonomă, așa cum este prevăzută de articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 68 din Regulamentul 2017/1001), este singura cale de atac care permite să fie invocate cu siguranță propriile critici [Hotărârea din 4 februarie 2016, Meica/OAPI – Salumificio Fratelli Beretta (STICK MiniMINI Beretta), T‑247/14, EU:T:2016:64, punctul 24].
62
Or, primo, contrar celor susținute de reclamantă în răspunsul său la întrebarea care i‑a fost adresată de Tribunal, cealaltă parte din procedură avea încă posibilitatea de a renunța la calea de atac formulată la 21 august 2007 în fața camerei de recurs, chiar dacă Marea Cameră de recurs închisese procedura privind calea de atac prin decizia atacată.
63
Astfel, potrivit articolului 71 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001, „deciziile camerelor de recurs produc efecte numai de la data expirării termenului [prevăzut pentru introducerea unei acțiuni în fața Tribunalului] sau, dacă în acest termen a fost înaintată o acțiune în fața Tribunalului, de la data respingerii acțiunii în cauză sau a oricărei căi de atac introduse în fața Curții de Justiție împotriva hotărârii Tribunalului”.
64
În consecință, în considerarea acțiunii introduse de reclamantă în fața Tribunalului, punctul 1 din dispozitivul deciziei atacate – prin care s‑a dispus închiderea procedurii de opoziție și a procedurii privind calea de atac – nu a produs efecte. Prin urmare, cealaltă parte din procedură avea posibilitatea de a renunța la calea de atac din 21 august 2007 formulată în fața camerei de recurs.
65
În această privință se poate observa că tocmai caracterul suspensiv al acțiunii introduse la Tribunal permite acestuia să ia în considerare, și în acest stadiu, retragerea cererii de înregistrare a unei mărci sau a opoziției [Ordonanța din 3 iulie 2003, Lichtwer Pharma/OAPI – Biofarma (Sedonium), T‑10/01, EU:T:2003:182, punctele 16-18] sau anularea mărcii care constituia temeiul opoziției [Ordonanța din 14 februarie 2017, Helbrecht/EUIPO – Lenci Calzature (SportEyes), T‑333/14, EU:T:2017:108, punctul 26].
66
Secundo și, pe cale de consecință, potrivit jurisprudenței citate la punctul 61 de mai sus, renunțarea de către cealaltă parte la procedură la calea de atac formulată la 21 august 2007 are drept consecință faptul că camera de recurs nu mai este în niciun caz sesizată cu concluziile incidente pe care reclamanta consideră că le‑ar fi prezentat în observațiile sale referitoare la calea de atac menționată.
67
Prin urmare, în eventualitatea în care s‑ar admite calea de atac a reclamantei sau în care decizia atacată ar fi anulată pentru motivul că Marea Cameră de recurs ar fi trebuit să examineze concluziile incidente prezentate de reclamantă, cauza ar fi trimisă Marii Camere de recurs spre rejudecare, care nu va putea decât să constate, pe de o parte, renunțarea la calea de atac de către cealaltă parte din procedură și, pe de altă parte, că în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96 concluziile incidente menționate au rămas fără obiect.
68
În concluzie, în considerarea acestei desistări, acest aspect al prezentei acțiuni pe care reclamanta a introdus‑o la Tribunal nu mai poate să îi procure prin rezultatul său niciun beneficiu, astfel că aceasta nu mai are niciun interes de a exercita acțiunea. Or, potrivit jurisprudenței citate la punctele 42 și 43 de mai sus, interesul de a exercita acțiunea constituie condiția esențială și primară a oricărei acțiuni în justiție și trebuie să subziste până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului.
69
Prin urmare, nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului cauzei, în măsura în care acțiunea este îndreptată împotriva închiderii procedurii privind calea de atac în ceea ce privește produsele și serviciile care fac parte din clasele 9, 16, 35 și 42, în privința cărora divizia de opoziție a respins opoziția reclamantei.
Cu privire la acțiune, în măsura în care este îndreptată împotriva prezenței anumitor aprecieri care figurează în decizia atacată
70
În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamanta reproșează Marii Camere de recurs, pe de o parte, că la punctul 7 din decizia atacată a rezumat poziția Tribunalului din Hotărârea din 5 mai 2011, Cheapflights (T‑460/09, nepublicată, EU:T:2011:198), în sensul că „confirmă caracterul descriptiv al cuvântului «cheapflights» și al reprezentării unui avion pentru servicii legate de organizarea călătoriilor” și, pe de altă parte, că la punctul 16 din decizia atacată, în contextul repartizării cheltuielilor de judecată, a subliniat că „respingerea parțială a cererii de înregistrare a unei mărci s‑a întemeiat pe semnificația descriptivă a cuvântului «cheapflights» pentru produsele și serviciile respinse și, prin urmare, pe o motivare care s‑ar aplica în același mod aprecierii caracterului distinctiv al mărcii anterioare, care conține exact același cuvânt”. Prin urmare, tot potrivit punctului 16 din decizia atacată, „pentru motive care țin de echitate, Marea Cameră de recurs obligă fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată”. Ea amintește că înregistrarea mărcii irlandeze, a cărei titulară este, a fost autorizată, fără ca ea să fi trebuit să demonstreze dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare.
71
EUIPO consideră că acest motiv este inadmisibil întrucât este contrar articolului 177 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură, având în vedere că nu are niciun temei juridic și nu se bazează pe o jurisprudență precisă. În continuare, acesta remarcă faptul că afirmațiile menționate se referă numai la repartizarea cheltuielilor care nu este contestată de reclamantă. În final, Oficiul subliniază că aceste afirmații nu vizează decât elementul verbal „cheapflights”, dar nu și mărcile a căror titulară este reclamanta.
72
La întrebarea adresată în cadrul măsurilor de organizare a procedurii cu privire la admisibilitatea acțiunii sale, în măsura în care este îndreptată împotriva prezenței în decizia atacată a anumitor aprecieri referitoare la caracterul descriptiv al cuvântului „cheapflights”, reclamanta a considerat în esență că este admisibilă contestarea acestui aspect al deciziei atacate, întrucât o apreciere corectă a caracterului descriptiv al mărcii anterioare ar fi putut determina camera de recurs să adopte o decizie diferită.
73
În temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, care se aplică în procedura în fața Tribunalului în conformitate cu articolul 53 primul paragraf din statut, și în temeiul articolului 177 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă printre altele expunerea sumară a motivelor invocate. Această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă, pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii. Această cerință se aplică și concluziilor, care trebuie să cuprindă motive și argumente care să permită atât pârâtului, cât și instanței să aprecieze temeinicia acestora. Astfel, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, este necesar ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive. Cerințe similare sunt impuse atunci când o obiecție este invocată în susținerea unui motiv [a se vedea Hotărârea din 13 martie 2013, Biodes/OAPI – Manasul Internacional (FARMASUL), T‑553/10, nepublicată, EU:T:2013:126, punctul 22 și jurisprudența citată].
74
În esență, reclamanta reproșează camerei de recurs că s‑a pronunțat în mod incident cu privire la validitatea mărcii anterioare a cărei titulară este, deși nu are niciun fel de competență în acest sens. Prezentul motiv este, așadar, comprehensibil și nu poate fi înlăturat de la bun început în temeiul articolului 177 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură.
75
Nu e mai puțin adevărat că acțiunea trebuie declarată inadmisibilă, în măsura în care este îndreptată împotriva prezenței, în decizia atacată, a anumitor aprecieri cu privire la caracterul descriptiv al cuvântului „cheapflights”, pasajele în discuție din decizia atacată neputând să cauzeze prejudicii reclamantei.
76
Astfel cum s‑a subliniat deja la punctul 58 de mai sus, indiferent de motivele pe care se întemeiază o decizie a unei camere de recurs, numai dispozitivul acesteia poate să producă efecte juridice și, pe cale de consecință, să cauzeze prejudicii. În schimb, aprecierile formulate în motivele unei decizii a unei camere de recurs nu pot face, în sine, obiectul unei acțiuni în temeiul articolului 72 din Regulamentul 2017/1001. Acestea nu pot fi supuse unui control de legalitate din partea instanței Uniunii decât în măsura în care, fiind vorba despre motivele unui act care cauzează prejudicii, acestea constituie suportul necesar al dispozitivului actului respectiv.
77
În speță, din economia deciziei atacate rezultă că punctul 7 din decizia atacată nu a fost invocat pentru a susține vreun punct din dispozitiv. În privința punctului 16 din decizia atacată, chiar dacă acesta constituie unul dintre motivele pe care Marea Cameră de recurs s‑a întemeiat pentru a concluziona, la punctul 2 din dispozitiv, că fiecare dintre părți va suporta propriile cheltuieli de judecată, în acest caz este vorba despre un aspect al dispozitivului necontestat de reclamantă. Astfel, din cererea introductivă rezultă că se contestă numai închiderea de către Marea Cameră de recurs a procedurii de opoziție și a procedurii privind calea de atac, care figurează la punctul 1 din dispozitivul deciziei atacate, iar nu repartizarea cheltuielilor de judecată, care figurează la punctul 2 din același dispozitiv.
78
În consecință, întrucât nu pot fi puse în legătură cu punctul din dispozitiv contestat de reclamantă, expresiile criticate care figurează în motivele deciziei atacate nu pot face, în sine, obiectul unei acțiuni în fața Tribunalului.
79
Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că acțiunea trebuie declarată inadmisibilă, în măsura în care este îndreptată, pe de o parte, împotriva închiderii prin decizia atacată a procedurii privind calea de atac fără examinarea motivelor relative de refuz prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001 și, pe de altă parte, împotriva prezenței în decizia atacată a anumitor aprecieri referitoare la caracterul descriptiv al cuvântului „cheapflights”, și că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului cauzei, în măsura în care acțiunea este îndreptată împotriva lipsei examinării de către camera de recurs a concluziilor incidente pe care reclamanta că le‑ar fi prezentat în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96.
Cu privire la cheltuielile de judecată
80
Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 137 din Regulamentul de procedură, cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului.
81
În măsura în care prezenta acțiune a fost declarată, în parte, inadmisibilă și, în parte, ca fiind rămasă fără obiect, în circumstanțele specifice ale cauzei, este necesar ca dispozițiile citate mai sus să fie aplicate în mod echitabil, iar reclamanta să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de EUIPO.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
dispune:
1)
Nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului cauzei, în măsura în care acțiunea este îndreptată împotriva închiderii procedurii privind calea de atac, dispusă prin decizia din 1 iunie 2017 a Marii Camere de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) (cauza R 1893/2011‑G), în ceea ce privește produse și servicii care fac parte din clasele 9, 16, 35 și 42, în privința cărora divizia de opoziție a respins opoziția formulată de CheapFlights International Ltd.
2)
Respinge în rest acțiunea ca inadmisibilă.
3)
CheapFlights International suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de EUIPO.
4)
EUIPO suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.
Luxembourg, 11 decembrie 2018.
Grefier
E. Coulon
Președinte
M. Prek
( *1 ) Limba de procedură: engleza.
Full & Egal Universal Law Academy