8.7.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 230/11
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 8 mai 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Okrazhen sad — Blagoevgrad — Bulgaria) — Brian Andrew Kerr/Pavlo Postnov, Natalia Postnova
(Cauza C-25/18) (1)
(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie civilă - Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială - Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 - Articolul 7 punctul 1 litera (a) - Competență specială în materie contractuală - Noțiunea „materie contractuală” - Hotărâre a adunării generale a coproprietarilor unui imobil - Obligație ce revine coproprietarilor de a achita contribuțiile financiare anuale la bugetul coproprietății stabilite prin această hotărâre - Acțiune judiciară prin care se urmărește obținerea executării acestei obligații - Lege aplicabilă obligațiilor contractuale - Regulamentul (CE) nr. 593/2008 - Articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (c) - Noțiunile „contract de prestări servicii” și „contract privind un drept real imobiliar” - Hotărâre a adunării generale a coproprietarilor unui imobil referitoare la cheltuielile de întreținere a părților comune ale acestuia)
(2019/C 230/12)
Limba de procedură: bulgara
Instanța de trimitere
Okrazhen sad — Blagoevgrad
Părțile din procedura principală
Reclamant: Brian Andrew Kerr
Pârâți: Pavlo Postnov, Natalia Postnova
Dispozitivul
1)
Articolul 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că un litigiu care privește o obligație de plată care rezultă dintr-o hotărâre a adunării generale a coproprietarilor unui imobil de apartamente, lipsită de personalitate juridică și instituită prin lege special pentru exercitarea anumitor drepturi, care este adoptată cu votul majorității membrilor acesteia, dar care este obligatorie pentru toți membrii acesteia, trebuie considerat că intră sub incidența noțiunii „materie contractuală”, conform acestei dispoziții.
2)
Articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) trebuie interpretat în sensul că un litigiu precum litigiul principal, care privește o obligație de plată care rezultă dintr-o hotărâre a adunării generale a coproprietarilor unui imobil de apartamente, referitoare la cheltuielile de întreținere a părților comune ale acestui imobil, trebuie considerat că privește un contract de prestări servicii, conform acestei dispoziții.
(1) JO C 112, 26.3.2018.
Full & Egal Universal Law Academy