17.6.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 206/12
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 11 aprilie 2019 (cereri de decizie preliminară formulate de Tribunal Superior de Justicia de Galicia — Spania) — Cobra Servicios Auxiliares SA/José David Sánchez Iglesias (C-29/18), José Ramón Fiuza Asorey (C-30/18), Jesús Valiño Lopez (C-44/18), FOGASA (C-29/18 și C-44/18), Incatema SL
(Cauzele conexate C-29/18, C-30/18 și C-44/18) (1)
(Trimitere preliminară - Politica socială - Directiva 1999/70/CE - Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP - Clauza 4 - Principiul nediscriminării - Noțiunea de „condiții de încadrare în muncă” - Caracterul comparabil al situațiilor - Justificare - Noțiunea de „motive obiective” - Indemnizație în cazul rezilierii unui contract de muncă pe durată nedeterminată pentru un motiv obiectiv - Indemnizație mai redusă plătită la expirarea termenului unui contract de muncă „pentru sarcini ocazionale”)
(2019/C 206/13)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Tribunal Superior de Justicia de Galicia
Părțile din procedura principală
Apelantă: Cobra Servicios Auxiliares SA
Intimați: José David Sánchez Iglesias (C-29/18), José Ramón Fiuza Asorey (C-30/18), Jesús Valiño Lopez (C-44/18), FOGASA (C-29/18 și C-44/18), Incatema SL
Dispozitivul
Clauza 4 punctul 1 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale potrivit căreia, într-o situație precum cea în discuție în litigiile principale, în care rezilierea contractului de prestări de servicii încheiat de angajator cu unul dintre clienții săi, pe de o parte, a avut drept consecință încetarea contractelor de muncă pentru sarcini ocazionale dintre acest angajator și anumiți lucrători și, pe de altă parte, a determinat concedierea colectivă, întemeiată pe un motiv obiectiv, a unor lucrători pe durată nedeterminată angajați de respectivul angajator, indemnizația pentru încetarea raportului de muncă plătită primilor lucrători menționați este inferioară celei acordate lucrătorilor pe durată nedeterminată.
(1) JO C 142, 23.4.2018.