3.6.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 187/26
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 martie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Supreme Court of the United Kingdom — Regatul Unit) — SM/Entry Clearance Officer, UK Visa Section
(Cauza C-129/18) (1)
(Trimitere preliminară - Cetățenia Uniunii Europene - Dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre al cetățenilor Uniunii și al membrilor familiilor acestora - Directiva 2004/38/CE - Membri de familie ai unui cetățean al Uniunii - Articolul 2 punctul 2 litera (c) - Noțiunea „descendent direct” - Copil aflat sub tutelă legală permanentă în temeiul regimului algerian al kafalah (încredințare legală) - Articolul 3 alineatul (2) litera (a) - Alți membri de familie - Articolul 7 și articolul 24 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Viața de familie - Interesul superior al copilului)
(2019/C 187/29)
Limba de procedură: engleza
Instanța de trimitere
Supreme Court of the United Kingdom
Părțile din procedura principală
Reclamantă: SM
Pârâte: Entry Clearance Officer, UK Visa Section
Cu participarea: Coram Children’s Legal Centre (CCLC), AIRE Centre
Dispozitivul
Noțiunea „descendent direct” al unui cetățean al Uniunii care figurează la articolul 2 punctul 2 litera (c) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE trebuie interpretată în sensul că nu îl include pe un copil care a fost plasat sub tutela legală permanentă a unui cetățean al Uniunii în temeiul regimului algerian al kafalah, din moment ce această plasare nu creează nicio legătură de filiație între ei.
Cu toate acestea, revine autorităților naționale competente sarcina de a facilita intrarea și șederea unui astfel de copil în calitate de alt membru de familie al unui cetățean al Uniunii, conform articolului 3 alineatul (2) litera (a) din această directivă, interpretat în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin efectuarea unei aprecieri echilibrate și rezonabile a tuturor împrejurărilor actuale și pertinente ale speței, care să țină seama de diferitele interese implicate și, în special, de interesul superior al copilului în cauză. În ipoteza în care se stabilește, la finalul acestei aprecieri, că respectivul copil și tutorele său, cetățean al Uniunii, sunt chemați să aibă o viață de familie efectivă și că acest copil depinde de tutorele său, cerințele legate de dreptul fundamental la respectarea vieții de familie coroborate cu obligația de a ține seama de interesul superior al copilului impun în principiu acordarea unui drept de intrare și de ședere copilului menționat pentru a-i permite să trăiască împreună cu tutorele său în statul membru gazdă al acestuia din urmă.
(1) JO C 134, 16.4.2018.