25.11.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 399/14
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 19 septembrie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Rayonen sad Lukovit – Bulgaria) – Procedură penală privind pe EP
(Cauza C-467/18) (1)
(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie penală - Articolele 6 și 47, precum și articolul 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Directiva 2012/13/UE - Articolul 8 alineatul (2) - Directiva 2013/48/UE - Articolul 12 - Directiva (UE) 2016/343 - Articolul 3 - Reglementare națională care autorizează, din motive terapeutice și de siguranță, internarea psihiatrică a persoanelor care, în stare de demență, au săvârșit fapte care prezintă pericol social - Dreptul la informare cu privire la drepturi - Dreptul de a avea acces la un avocat - Dreptul la o cale de atac efectivă - Prezumția de nevinovăție - Persoană vulnerabilă)
(2019/C 399/16)
Limba de procedură: bulgara
Instanța de trimitere
Rayonen sad Lukovit
Partea din procedura penală principală
EP
cu participarea: Rayonna prokuratura Lom, KM, HO
1)
Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate trebuie interpretate în sensul că se aplică unei proceduri judiciare precum cea prevăzută de reglementarea națională în discuție în litigiul principal, care autorizează, din motive terapeutice și de siguranță, internarea psihiatrică a persoanelor care, în stare de demență, au săvârșit fapte care prezintă pericol social. Directiva 2012/13 trebuie să fie interpretată în sensul că persoanele suspectate că au săvârșit o infracțiune trebuie să fie informate cu privire la drepturile lor cât mai rapid posibil din momentul în care suspiciunile al căror obiect îl fac justifică, într-un alt context decât urgența, ca autoritățile competente să restrângă libertatea acestora prin intermediul unor măsuri de constrângere și, cel târziu, înainte de primul lor interogatoriu oficial luat de poliție.
2)
Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2012/13 și articolul 12 din Directiva 2013/48 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede o procedură judiciară care autorizează, din motive terapeutice și de siguranță, internarea psihiatrică a unor persoane care, în stare de demență, au săvârșit fapte care prezintă pericol social, dacă această reglementare nu permite instanței competente să verifice dacă drepturile procedurale prevăzute de aceste directive au fost respectate în cursul procedurilor anterioare celei cu care aceasta este sesizată, nesupuse unui astfel de control jurisdicțional.
3)
Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale și articolul 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretate în sensul că nici această directivă, nici această dispoziție din Carta drepturilor fundamentale nu se aplică unei proceduri judiciare de internare psihiatrică în scopuri terapeutice precum cea prevăzută la articolul 155 și următoarele din Zakon za zdraveto (Legea privind sănătatea), în discuție în litigiul principal, pentru motivul că există un risc ca, având în vedere starea sa de sănătate, persoana în cauză să prezinte un pericol pentru sănătatea sa sau pentru cea a unor terți.
4)
Principiul prezumției de nevinovăție prevăzut la articolul 3 din Directiva 2016/343 trebuie interpretat în sensul că impune ca, în cadrul unei proceduri judiciare de internare psihiatrică, din motive terapeutice și de siguranță, a unor persoane care, în stare de demență, au săvârșit fapte care prezintă pericol social, precum cea în discuție în litigiul principal, Ministerul Public să facă dovada că persoana a cărei internare este solicitată este autorul unor fapte despre care se consideră că constituie un astfel de pericol.
(1) JO C 352, 1.10.2018.
Full & Egal Universal Law Academy