11.11.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 383/35
Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 5 septembrie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Baden-Württemberg - Germania) – TDK-Lambda Germany GmbH/Hauptzollamt Lörrach
(Cauza C-559/18) (1)
(Trimitere preliminară - Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 - Uniunea vamală și Tariful vamal comun - Clasificare tarifară - Nomenclatura combinată - Subpoziția 85044030 - Convertizoare statice - Criterii de clasificare - Destinație esențială)
(2019/C 383/38)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Finanzgericht Baden-Württemberg
Părțile din procedura principală
Reclamantă: TDK-Lambda Germany GmbH
Pârât: Hauptzollamt Lörrach
Dispozitivul
Subpoziția 85 044 030 din Nomenclatura combinată care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, în versiunile succesive care rezultă din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei din 9 octombrie 2012 și din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1001/2013 al Comisiei din 4 octombrie 2013, trebuie interpretată în sensul că convertizoarele statice precum cele în discuție în litigiul principal nu pot fi clasificate la subpoziția menționată decât dacă destinația lor esențială este de a fi folosite la „aparate de telecomunicații sau mașini automate de prelucrare a datelor și unități ale acestora”, în sensul acestei subpoziții, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
(1) JO C 436, 3.12.2018.