5.11.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 399/16
Ordonanța Curții (Camera a șaptea) din 6 septembrie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Central Administrativo Sul – Portugalia) – Fazenda Pública/Carlos Manuel Patrício Teixeira, Maria Madalena da Silva Moreira Patrício Teixeira
(Cauza C-184/18) (1)
([Trimitere preliminară - Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții - Impozitare directă - Articolul 18 TFUE - Principiul nediscriminării - Articolele 63, 64 și 65 TFUE - Libera circulație a capitalurilor - Sarcină fiscală mai ridicată asupra plusvalorilor imobiliare realizate de nerezidenți - Restricții privind circulația capitalurilor având ca destinație țări terțe sau provenind din țări terțe])
(2018/C 399/22)
Limba de procedură: portugheza
Instanța de trimitere
Tribunal Central Administrativo Sul
Părțile din procedura principală
Apelantă: Fazenda Pública
Intimați: Carlos Manuel Patrício Teixeira, Maria Madalena da Silva Moreira Patrício Teixeira
Dispozitivul
O reglementare a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care supune plusvalorile rezultate din cesiunea, de către un rezident al unui stat terț, a unui bun imobil situat în acest stat membru, la o sarcină fiscală superioară celei aplicabile pentru același tip de operațiune plusvalorilor realizate de un rezident al statului membru respectiv, constituie o restricție în calea liberei circulații a capitalurilor care, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, nu intră sub incidența excepției prevăzute la articolul 64 alineatul (1) TFUE și care nu poate fi justificată de motivele avute în vedere la articolul 65 alineatul (1) TFUE.
(1) JO C 182, 28.5.2018.
Full & Egal Universal Law Academy