CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOAMNA ELEANOR SHARPSTON
prezentate la 26 martie 2019 ( 1 )
Cauza C‑249/18
Staatssecretaris van Financiën
intervenientă:
CEVA Freight Holland BV
[cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos)]
„Cerere de decizie preliminară – Uniunea vamală – Codul Vamal Comunitar – Articolul 78 – Controlul ulterior al declarațiilor – Taxe vamale aplicate mărfurilor importate ca urmare a controlului efectuat de autoritățile vamale – Modificarea de către declarant a valorii mărfurilor menționate în declarația vamală – Articolul 221 stabilirea momentului la care se împlinește termenul de prescripție”
1.
Prezenta cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) privește interpretarea Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar ( 2 ) care stabilește cadrul juridic pentru normele și procedurile vamale pe teritoriul vamal al Uniunii. Aceasta își are originea în litigiul dintre CEVA Freight Holland B. V. (denumită în continuare „CEVA Freight”) și autoritățile vamale neerlandeze cu privire la cererile pentru recuperarea taxelor vamale stabilite în urma controlului declarațiilor vamale depuse de CEVA Freight.
2.
Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită îndrumări cu privire la interpretarea articolului 78 din Codul vamal, care se referă la controlul ulterior al declarațiilor vamale. A doua întrebare preliminară se referă la interpretarea articolului 221 din Codul vamal și la faptul dacă stabilirea momentului în care se împlinește termenul de prescripție de trei ani prevăzut de acesta reprezintă o chestiune de drept al Uniunii sau de drept național.
Codul vamal
3.
Următoarele noțiuni sunt definite la articolul 4:
„3.
«Autorități vamale» reprezintă autoritățile competente inter alia să aplice reglementările vamale.
[…]
9.
«Datorie vamală» reprezintă obligația unei persoane de a achita valoarea drepturilor de import (datorie vamală la import) sau drepturile de export (datorie vamală la export) care se aplică anumitor mărfuri prin dispozițiile în vigoare ale Comunității.
[…]
12.
«Debitor» reprezintă orice persoană obligată să achite o datorie vamală.
[…]
16.
«Regim vamal» reprezintă:
(a)
punerea în liberă circulație;
[…]
17.
«Declarație vamală» reprezintă documentul în care o persoană indică în forma și modalitatea prevăzută dorința de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal.
18.
«Declarant» reprezintă persoana care întocmește declarația vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia se face o declarație vamală.
[…]
20.
«Acordarea liberului de vamă» reprezintă acțiunea prin care autoritățile vamale pun mărfurile la dispoziție în scopurile prevăzute de regimul vamal sub care au fost plasate.
[…]”
4.
Titlul II privea factorii pe baza cărora se aplicau măsurile cu privire la mărfuri, cum ar fi taxele la import. Articolul 20 prevedea că taxele legal datorate la apariția unei datorii vamale se bazau pe Tariful Vamal al Uniunii Europene. Articolul 28 prevedea că dispozițiile capitolului 3 stabileau valoarea în vamă în vederea aplicării, inter alia, a tarifului vamal al Uniunii Europene. În cadrul capitolului respectiv, articolul 29 prevedea că „valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție”, respectiv „prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al [Uniunii Europene]”, cu ajustările necesare ( 3 ).
5.
În conformitate cu procedura vamală standard, articolul 62 prevedea că declarațiile se făceau în scris pe un formular corespunzător. Declarațiile trebuiau să fie semnate și să conțină informațiile necesare aplicării regimului vamal pentru care se declarau mărfurile respective.
6.
Conform articolului 65, declarantul putea rectifica declarația după ce aceasta fusese acceptată de autoritățile vamale, cu condiția ca acesta să nu ceară autorizarea rectificării declarației după ce autoritățile vamale au luat anumite măsuri, cum ar fi acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în cauză ( 4 ).
7.
Articolul 78 prevedea:
„(1) Autoritățile vamale, din oficiu sau la cererea declarantului, pot modifica declarația după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri.
(2) Autoritățile vamale, după acordarea liberului de vamă și pentru a se convinge de acuratețea datelor cuprinse în declarație, pot controla documentele comerciale și datele referitoare la operațiunile de import sau export cu privire la mărfurile în cauză sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Asemenea controale pot fi efectuate la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional de operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane aflate în posesia documentului și a datelor menționate în scopuri comerciale. Aceste autorități pot verifica de asemenea mărfurile când este încă posibil ca ele să fie prezentate.
(3) Atunci când revizuirea unei declarații sau un control ulterior indică faptul că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte, autoritățile vamale, în conformitate cu dispozițiile prevăzute, trebuie să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației, ținând seama de orice informație nouă de care dispun” ( 5 ).
8.
Articolul 79 prevedea că punerea în liberă circulație conferea mărfurilor din afara Uniunii Europene același statut ca și mărfurilor din Uniune.
9.
Conform articolului 221:
„(1) De îndată ce a fost înscrisă în evidența contabilă, valoarea drepturilor se comunică debitorului în conformitate cu normele corespunzătoare.
(2) Dacă valoarea drepturilor datorate a fost înscrisă orientativ în declarația vamală, autoritățile vamale pot să prevadă faptul că aceasta nu poate fi comunicată în conformitate cu alineatul (1) decât dacă valoarea drepturilor indicate nu corespunde cu cea stabilită de autorități.
Fără a aduce atingere aplicării articolului 218 alineatul (1) paragraful al doilea, dacă se face uz de posibilitatea prevăzută în paragraful precedent, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autoritățile vamale echivalează cu comunicarea către debitor a valorii drepturilor înscrise în evidența contabilă.
(3) Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală. Acest termen se suspendă din momentul introducerii unei acțiuni în conformitate cu articolul 243, pe durata acțiunii […]” ( 6 ).
Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei
10.
Articolul 147 din Regulamentul nr. 2453/93 ( 7 ) prevedea:
„(1) În sensul articolului 29 din cod, faptul că mărfurile care fac obiectul unei tranzacții sunt declarate pentru a fi puse în liberă circulație se consideră drept indiciu suficient că ele au fost vândute în vederea exportului către teritoriul vamal al Comunității. În cazul unor vânzări succesive înainte de evaluare, numai ultima vânzare care a dus la introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal comunitar sau vânzarea care are loc pe teritoriul vamal comunitar înainte de punerea în liberă circulație a mărfurilor constituie un astfel de indiciu.
[…]” ( 8 )
Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
11.
CEVA Freight este comisionar în vamă și întocmește, în nume propriu și pe cont propriu, declarații de punere în liberă circulație. În perioada dintre 1 martie 2010 și 31 octombrie 2010 a întocmit numeroase declarații de punere în liberă circulație pentru diverse modele de playere multimedia (denumite în continuare „declarațiile în discuție”). CEVA Freight a încadrat mărfurile menționate în două poziții tarifare (84717050 și 85176200) care au dat naștere la o taxă vamală de 0 % pentru mărfurile vizate. Prin urmare, autoritățile vamale au pus media playerele în liberă circulație fără a percepe taxe la import.
12.
În anul 2011, autoritățile vamale au verificat declarațiile în discuție. Ca urmare a controalelor respective, acestea au decis că playerele multimedia ar trebui încadrate într‑o altă subpoziție vamală (85219000), care presupune o rată corespunzătoare a taxei vamale de 13,9 %.
13.
Prin scrisoarea din 22 februarie 2013, autoritățile vamale au informat CEVA Freight cu privire la intenția de a recupera taxele vamale neachitate. În scopul recuperării ulterioare a taxelor, autoritățile vamale au stabilit valoarea playerelor multimedia în funcție de prețurile indicate de CEVA Freight, adică prețurile la care întreprinderile în cauză au vândut playerele în Uniunea Europeană. La 27 februarie 2013, autoritățile au primit un răspuns din partea CEVA Freight prin care solicita o reducere a valorii în vamă a mărfurilor. CEVA Freight a susținut că playerele ar trebui să fie evaluate pe baza prețurilor de tranzacție mai mici practicate de producătorul din Asia. Această cerere a fost întemeiată pe articolul 78 din Codul vamal.
14.
Prin scrisoarea din 28 februarie 2013, autoritățile vamale au informat CEVA Freight că, de vreme ce s‑ar putea ca termenul de rambursare a datoriei vamale (stabilită în conformitate cu scrisoarea din 22 februarie 2013) să se prescrie, era necesar să se emită cererile de plată în legătură cu declarațiile în discuție. Scrisoarea a fost expediată în ziua respectivă și a fost primită de CEVA Freight la 4 martie 2013.
15.
CEVA Freight a contestat cererile de plată și a solicitat încă o dată reducerea valorii în vamă a mărfurilor în cauză în temeiul articolului 78 din Codul vamal. Autoritățile vamale au respins contestația formulată de CEVA Freight pentru motivul că: (i) la momentul întocmirii declarațiilor, intimata a făcut o alegere conștientă între două prețuri care ambele puteau fi utilizate în mod valabil pentru stabilirea valorii în vamă; (ii) prețurile pe care CEVA Freight le‑a indicat în declarațiile vamale erau corecte și (iii) cererea de revizuire în temeiul articolului 78 din Codul vamal comunitar nu are rolul de a oferi posibilitatea declaranților de a reveni asupra unei informații din declarația de import și de a o modifica, cu excepția dacă aceasta nu este eronată sau incompletă.
16.
Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel Amsterdam, Țările de Jos) a considerat că prețul pe care CEVA Freight l‑a ales prin indicarea valorii playerelor multimedia era legată în mod indisociabil de eroarea privind clasificarea vamală a mărfurilor respective. Alegerea respectivă a reprezentat „informații incorecte” în sensul articolului 78 alineatul (3) din Codul vamal. În consecință, instanța a hotărât că autoritățile vamale ar trebui să revizuiască decizia dacă CEVA Freight ar putea modifica declarațiile vamale în cauză. De asemenea, această instanță a statuat că termenul de prescripție de trei ani prevăzut la articolul 221 alineatul (3) din Codul vamal de a comunica datoria vamală către CEVA Freight nu se împlinise, deoarece data relevantă, atunci când se stabilește momentul în care comunicarea către debitor a avut loc, era data la care autoritățile vamale au trimis cererile de plată (28 februarie 2013), mai degrabă decât data la care aceste cereri au fost primite (4 martie 2013) ( 9 ).
17.
Autoritățile vamale solicită anularea pe fond a acestei hotărâri în recursul formulat în fața instanței de trimitere, care solicită îndrumări cu privire la următoarele întrebări:
„(1)
Articolul 78 din [Codul vamal] trebuie interpretat în sensul că, în cadrul unei înscrieri ulterioare în evidența contabilă și prin trimitere la articolul 147 alineatul (1) al doilea paragraf din [Regulamentul de punere în aplicare nr. 2454/93], un declarant poate alege un alt preț de tranzacție, mai mic, pentru mărfurile importate, în vederea reducerii datoriei vamale?
(2)
(a)
Pentru aplicarea articolului 221 alineatul (3) din [Codul vamal], stabilirea momentului la care a avut loc comunicarea către debitor constituie o problemă de drept al Uniunii?
(2)
(b)
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea (2)(a), articolul 221 alineatul (3) din [Codul vamal] trebuie interpretat în sensul că comunicarea către debitor prevăzută la această dispoziție trebuie să fi fost primită de debitor în termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală sau este suficient ca această comunicare să fi fost trimisă debitorului în acest termen?”
18.
Au depus observații scrise CEVA Freight, guvernele neerlandez și spaniol și Comisia Europeană. Aceleași părți au participat la ședința din 14 februarie 2019 și au prezentat observații orale.
Apreciere
Considerații introductive
19.
Titlul III din Codul vamal definește cei trei factori cu privire la mărfuri (încadrare tarifară, origine și valoare) care stau la baza măsurilor precum taxele la import. Aici, autoritățile vamale au revizuit încadrarea tarifară a mărfurilor în cauză în temeiul articolului 78 alineatul (1) din Codul vamal, modificând valoarea taxelor datorate de la zero la o taxă vamală aplicabilă de 13,9 %. Această decizie de reîncadrare nu este contestată în procedura principală.
20.
Unicul factor luat în discuție este valoarea pe care trebuie să o atribuie mărfurilor în cauză.
Prima întrebare
21.
Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 78 din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că în cazul în care un declarant a menționat un preț prin care se indică valoarea mărfurilor importate în Uniunea Europeană în declarația vamală, acesta poate alege să modifice mențiunea respectivă prin înlocuirea cu un alt preț de tranzacție, mai mic, la fel de licit, pentru mărfurile în discuție.
22.
CEVA Freight susține că, atunci când aceasta a formulat primele declarații vamale pentru mărfurile în discuție a considerat valoarea ca fiind lipsită de importanță. Aceasta se justifică prin faptul că a considerat că se aplica o rată a taxelor vamale de 0 % în temeiul încadrării tarifare relevante. Aceasta susține că prima întrebare adresată de instanța de trimitere trebuie reformulată pentru a reflecta acest element. Avem impresia, având în vedere explicațiile instanței de trimitere cu privire la împrejurările din speță în decizia sa de trimitere, că această poziție este deja foarte clară. Prin urmare, considerăm că nu este necesară reformularea primei întrebări.
23.
CEVA Freight susține că ar trebui să i se permită să modifice declarația vamală în temeiul articolului 78 din Codul vamal.
24.
Regatul Țărilor de Jos și Comisia susțin contrariul. O dată ce mărfurile au fost puse în circulație, o declarație vamală poate fi modificată numai în cazul în care articolul 78 din Codul vamal este aplicabil. Pentru a fi în măsură să invoce această dispoziție, declarantul trebuie să demonstreze că autoritățile vamale au acționat pe baza unor informații incorecte sau incomplete. Aspectul dacă o revizuire ar fi în favoarea declarantului nu reprezintă un aspect relevant.
25.
Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, reglementarea Uniunii referitoare la evaluarea în vamă urmărește stabilirea unui sistem echitabil, uniform și neutru care să excludă utilizarea de valori în vamă arbitrare sau fictive. Prin urmare, valoarea în vamă trebuie să reflecte valoarea economică reală a mărfurilor importate și să țină seama de ansamblul elementelor acestor mărfuri care prezintă valoare economică ( 10 ).
26.
Articolul 29 din Codul vamal a definit „valoarea în vamă” a mărfurilor importate ca „valoarea de tranzacție”, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, ajustat, când este cazul, în conformitate cu prevederile relevante din Codul vamal ( 11 ). Din articolul 29 alineatul (1) reiese că valoarea în vamă nu privește decât mărfurile vândute pentru export pe teritoriul vamal al Uniunii. Astfel, trebuie convenit, în momentul vânzării, că mărfurile în discuție, originare dintr‑un stat terț, vor fi introduse pe teritoriul vamal al Uniunii Europene ( 12 ).
27.
În conformitate cu articolul 147 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare, în cazul vânzărilor succesive de mărfuri efectuate înainte de evaluarea pentru determinarea valorii în vamă, unele prețuri care corespund vânzărilor realizate după export, dar înainte de punerea în liberă circulație în Uniunea Europeană, pot fi luate în considerare în scopul stabilirii „valorii de tranzacție” în sensul articolului 29 alineatul (1) din Codul vamal ( 13 ). Astfel, importatorul este în măsură să aleagă, dintre prețurile stabilite pentru fiecare dintre aceste vânzări, pe cel care va fi reținut drept bază pentru stabilirea valorii în vamă a mărfurilor vizate, cu condiția să fie posibil să se prezinte autorităților vamale toate documentele necesare în legătură cu prețul ales ( 14 ).
28.
În acest caz, este cert că valoarea pe care CEVA Freight a înscris‑o în declarațiile sale vamale și pe care s‑a întemeiat reexaminarea autorităților vamale se încadrează în definiția valorii de tranzacție a mărfurilor, în sensul articolului 29 din Codul vamal și al articolului 147 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare. Este la fel de adevărat că versiunea revizuită mai redusă pe care CEVA Freight consideră că autoritățile vamale ar trebuit să o ia în considerare, în vederea calculării taxelor de plătit, de asemenea, se încadrează în definiția prevăzută de aceste dispoziții. Este de asemenea cert că CEVA Freight nu avea îndoieli cu privire la interpretarea articolului 29 din Codul vamal și a articolului 147 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, în măsura în care cunoștea că, în temeiul acestor dispoziții, aceasta avea posibilitatea de a utiliza în declarațiile vamale fie prețul playerelor multimedia de pe piețele Uniunii, fie prețul mai mic din Asia.
29.
Conform articolelor 62 și 76 din Codul vamal, declarațiile vamale trebuie să conțină toate detaliile necesare aplicării regimului vamal pentru care se declară mărfurile ( 15 ). Poziția generală [stabilită la articolul 65 litera (c) din Codul vamal] a fost că declaranții nu ar putea rectifica datele din declarația vamală după ce mărfurile au fost puse în liberă circulație. Această situație s‑a schimbat o dată cu intrarea în vigoare a Codului vamal din 1992 la data de 1 ianuarie 1994 ( 16 ). Ulterior, articolul 78 a permis autorităților vamale, din oficiu sau la cererea declarantului, să modifice declarația vamală după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri. Atunci când efectuează o revizuire în temeiul articolului 78, autoritățile vamale pot să utilizeze doar informațiile furnizate în cadrul sau o dată cu declarația vamală ( 17 ).
30.
Articolul 78 din Codul vamal nu prevede nimic cu privire la aspectul dacă un declarant poate substitui valoarea mărfurilor menționată în declarațiile vamale cu un preț al tranzacției mai scăzut în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal. Problema de drept nouă, ridicată în cauza CEVA Freight se referă la domeniul de aplicare al puterii de apreciere a autorităților vamale de a revizui declarațiile vamale. Conform articolului 78 alineatul (3), această putere de apreciere trebuie exercitată dacă în urma revizuirii (sau inspecției) rezultă că prevederile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incorecte sau incomplete, respectiv, că au existat erori materiale sau omisiuni, sau erori de interpretare a legii aplicabile. În acest caz, autoritățile vamale trebuie, conform articolului 78 alineatul (3) din Codul vamal, să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației, ținând seama de informațiile noi de care dispun ( 18 ). Scopul este de a colecta taxele vamale datorate în mod legal, nu de a maximiza veniturile.
31.
Este revizuirea solicitată de CEVA Freight compatibilă cu obiectivele legislației vamale a Uniunii privind evaluarea?
32.
Considerăm că da.
33.
În primul rând, litigiul principal privește contestația formulată de autoritățile vamale împotriva deciziei pronunțate de Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam). În hotărârea atacată în procedura respectivă, instanța menționată a constatat că alegerea de către CEVA Freight a prețului playerelor multimedia înscris în declarațiile vamale în scopul determinării valorii în vamă nu poate fi disociată de eroarea respectivă în ceea ce privește încadrarea tarifară a acelor mărfuri ( 19 ). Acest lucru ne determină să considerăm că eroarea inițială referitoare la încadrarea tarifară a mărfurilor în cauză este legată indisociabil de valoarea pe care CEVA Freight a atribuit‑o playerelor multimedia. S‑a recunoscut în ședință că, în cazul în care o încadrare tarifară a determinat un nivel al taxei de 0 %, valoarea în vamă a mărfurilor importate nu era relevantă. Cu toate acestea, în cazul în care o încadrare tarifară determină o obligație de plată a taxelor vamale în cotă de 13,9 %, acești factori (prețul și valoarea în vamă) dobândesc o importanță majoră. Neluarea în considerare a schimbării circumstanțelor ca urmare a revizuirii încadrării tarifare de către autoritățile vamale ar împiedica CEVA Freight să înscrie o valoare corectă în locul uneia arbitrare pentru mărfurile în discuție. Prin urmare, considerăm că eroarea de încadrare tarifară inițială și evaluarea mărfurilor în discuție formează un tot indivizibil. Evaluarea fiecărei dintre aceste etape în mod izolat ar fi artificială și contrară obiectivului de a reflecta situația reală pe care Codul vamal urmărește să o stabilească în ceea ce privește evaluarea ( 20 ).
34.
În al doilea rând, în opinia noastră, acceptarea revizuirii propuse este corectă în măsura în care aceasta ține seama de realitate și anume încadrarea tarifară aplicabilă este legată în mod indisociabil de prețul pe care CEVA Freight l‑a selectat și l‑a înscris în declarația vamală pentru mărfurile în cauză. În al treilea rând, revizuirea nu afectează uniformitatea și neutralitatea sistemului în măsura în care taxele rămân exigibile (doar că la o valoare mai mică).
35.
În al patrulea rând, instanța de trimitere subliniază în decizia sa de trimitere că prețul mai mic pe care CEVA Freight urmărea să îl substituie prețului declarat poate fi verificat prin trimitere la documentele relevante și, prin urmare, nu poate fi considerat că generează o valoare fictivă în vamă.
36.
În al cincilea rând, Curtea a stabilit că articolul 78 din Codul vamal nu conține nicio restricție în ceea ce privește posibilitatea autorităților vamale de a modifica sau de a efectua un control ulterior în sensul articolului 78 alineatul (1) [sau alineatul (2)], nici în raport cu luarea de către acestea a măsurilor necesare pentru reglementarea situației prevăzute la alineatul (3) al articolului 78 alineatul (3) ( 21 ). Atât finalitatea însăși a Codului vamal, în măsura în care acesta urmărește în special, „conform celui de al cincilea considerent al său, să asigure o aplicare corectă a taxelor prevăzute de respectivul cod […], cât și logica specifică a articolului 78 din codul menționat, care constă în adaptarea procedurii vamale la situația reală corectând erorile sau omisiunile materiale, precum și erorile de interpretare a dreptului aplicabil […], pledează împotriva unei interpretări a acestui articol care să permită excluderea, în mod general, a efectuării de modificări sau de alte controale a posteriori ale declarațiilor vamale de către autoritățile vamale în scopul de a reglementa, dacă este cazul, situația” ( 22 ). În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, respectivele autorități dispun, în special în vederea unei realizări efective a unor asemenea obiective, de o putere largă de apreciere pentru efectuarea de modificări și de controale a posteriori ( 23 ). Așadar, articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal trebuie să fie interpretat în sensul că, în cadrul obligațiilor pe care acesta le impune autorităților vamale, permite, ca regulă generală, acestor autorități să repete o revizuire sau un control a posteriori al unei declarații vamale și să acționeze în conformitate cu acestea stabilind o nouă datorie vamală ( 24 ).
37.
În opinia noastră, din această jurisprudență rezultă că autoritățile vamale dispun de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește revizuirea declarațiilor după acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în cauză. Deoarece eroarea privind încadrarea tarifară inițială și valoarea pe care CEVA Freight a atribuit‑o playerelor multimedia sunt legate în mod indisociabil, considerăm că eroarea identificată intră în noțiunea „informații incorecte sau incomplete” cuprinsă la articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal. Aceste cuvinte au fost interpretate ca acoperind erori tehnice sau omisiuni, cât și erori de interpretare a dreptului aplicabil ( 25 ). Eroarea inițială în încadrarea tarifară poate fi asimilată unei erori tehnice.
38.
În sfârșit, Comisia și‑a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că articolul 78 din Codul vamal nu este destinat să permită declaranților un mecanism de revizuire pentru a alege să prezinte informațiile care îi plasează într‑o poziție mai favorabilă. Înțelegem că aceste preocupări pot fi legitime în cazul în care se consideră că declaranții beneficiază de o astfel de alegere generală și amplă.
39.
Totuși, circumstanțele cauzei CEVA Freight sunt mai nuanțate decât simpla încercare de a alege o valoare mai favorabilă pentru a o înscrie în declarația sa vamală.
40.
În această privință, instanța de trimitere solicită clarificări cu privire la Hotărârea Curții în cauza Overland Footwear ( 26 ). Pe de o parte, hotărârea menționată indică faptul că revizuirea în temeiul articolului 78 din Codul vamal nu este posibilă, cu excepția cazului în care există erori tehnice sau omisiuni materiale, cât și erori de interpretare a dreptului aplicabil. Pe de altă parte, Curtea remarcă faptul că erorile care constau în omisiuni involuntare nu pot fi considerate ca reprezentând exercitarea unei alegeri, care este, prin definiție, voluntară. Instanța de trimitere exprimă opinia potrivit căreia expresia „omisiuni involuntare” ar trebui înțeleasă în sens larg și ar putea fi, prin urmare, interpretată că acoperă o situație precum cea în care se află CEVA Freight în procedura principală.
41.
În cauza respectivă, întreprinderea (Overland) a cumpărat mărfuri (în principal încălțăminte) produse în afara Uniunii Europene și pe care apoi le‑a importat și le‑a distribuit pe teritoriul statelor membre. Pe parcursul desfășurării activităților sale, Overland a utilizat serviciile unui agent de cumpărări în Extremul Orient căruia îi plătea un comision de cumpărare. Acest comision era plătit producătorului care îl transfera agentului. Inițial, Overland a inclus comisionul agentului de cumpărări (care nu era indicat separat) în declarațiile de import. În consecință, au fost calculate și plătite taxe de import pentru comisionul respectiv. Ulterior, cu acordul autorităților vamale, Overland a indicat în mod separat comisionul de cumpărare și prețul de vânzare al mărfurilor în declarațiile vamale. Începând cu acel moment, autoritățile vamale nu au mai perceput taxe la import pentru valoarea indicată drept comision de cumpărare. Overland a încercat apoi să revizuiască declarațiile vamale anterioare și să obțină o rambursare proporțională a taxelor plătite pentru motivul că o parte din valoarea indicată în fiecare declarație de import corespundea unui comision de cumpărare pentru care nu trebuiau plătite taxe vamale.
42.
În hotărârea sa, Curtea a respins argumentele potrivit cărora articolul 78 alineatul (3) nu se aplica decât în circumstanțe restrânse, cum ar fi cazurile de încadrare eronată a mărfurilor în cauză. De asemenea, Curtea nu a acceptat observațiile potrivit cărora, prin faptul că nu a indicat comisionul de cumpărare în declarația sa, Overland a făcut o alegere și nu a comis o eroare. Procedând astfel, Curtea a stabilit că „[…] în cazul în care există posibilitatea unei revizuiri ulterioare a unei declarații vamale la cererea declarantului [aceasta] nu poate avea drept consecință faptul că taxele percepute în mod legal doar pe baza unor norme în materia probelor sunt echivalate ulterior cu taxele legal datorate […] în pofida prezentării unor elemente de probă suficiente. În cele din urmă, ar trebui remarcat că, în orice caz, o eroare care constă dintr‑o omisiune involuntară nu poate fi considerată ca reprezentând exercitarea unei alegeri, care este, prin definiție, voluntară” ( 27 ).
43.
Deși Hotărârea Curții pronunțată în cauza Overland Footwear ( 28 ) este cu siguranță instructivă, avem impresia că prezenta cauză nu este identică. În prezenta cauză a apărut o eroare inițială privind încadrarea tarifară a mărfurilor în discuție. Ca o consecință a acestei erori inițiale, o anumită valoare a fost indicată în declarațiile vamale relevante. Eroarea de încadrare tarifară a fost ulterior revizuită și corectată. Această situație este în mare măsură diferită de circumstanțele cauzei Overland Footwear. Prezenta cauză se deosebește și de situația în care un declarant selectează în mod liber dintr‑o serie de valori diferite și ulterior solicită o reexaminare pentru simplul motiv că se răzgândește. În prezenta cauză, eroarea privind încadrarea tarifară inițială și valoarea care a însoțit‑o sunt două fețe ale aceleiași monede.
44.
Prin urmare, concluzionăm că în cazul în care mărfurile sunt încadrate în mod eronat în scopuri vamale într‑o subpoziție care generează o rată zero a taxei vamale și pe baza erorii respective un declarant selectează un preț (în cazul unor vânzări succesive) în scopul evaluării mărfurilor respective, în conformitate cu articolul 29 din Codul vamal și cu articolul 147 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, autoritățile vamale, la cererea declarantului, pot modifica declarația vamală după acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în discuție și să permită declarantului să introducă o valoare corectă, cu condiția ca și evaluarea să îndeplinească cerințele din Codul vamal.
A doua întrebare
45.
În conformitate cu articolul 221 alineatul (1) din Codul vamal, autoritățile vamale trebuie să comunice valoarea taxelor de plătit de către debitor de îndată ce este înregistrată în evidența contabilă. Prin intermediul celei de‑a doua întrebări, instanța de trimitere dorește să afle dacă stabilirea momentului la care a avut loc comunicarea către debitor constituie o problemă de drept al Uniunii sau de drept național. În măsura în care determinarea momentului comunicării este o chestiune de drept al Uniunii Europene, aceasta urmărește de asemenea să se stabilească dacă notificarea trebuie primită în termen de trei ani de la apariția unei datorii vamale sau dacă este suficient, în sensul articolului 221 alineatul (3), să se arate că respectiva comunicare a fost trimisă debitorului în această perioadă.
46.
Cu titlu preliminar, trebuie să se țină cont că o datorie vamală se naște la momentul la care declarația vamală este acceptată [articolul 201 alineatul (2) din Codul vamal]. În acest caz, declarațiile în discuție au fost depuse la momente diferite între 1 martie 2010 și 31 octombrie 2010. Instanța de trimitere arată că problema dacă anumite datorii vamale sunt supuse unui termen de prescripție se referă numai la datoriile apărute înainte de 4 martie 2010.
47.
CEVA Freight și guvernul spaniol consideră că determinarea momentului la care se împlinește termenul de prescripție este o chestiune de drept al Uniunii Europene. Țările de Jos și Comisia susțin că, potrivit Codului vamal, această determinare este reglementată de normele procedurale naționale.
48.
Suntem de acord cu opinia exprimată de Țările de Jos și de Comisie.
49.
Articolul 221 alineatul (3) prima teză stabilește o regulă privind termenul de prescripție: „Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală” ( 29 ). Nimic din modul de redactare a textului nu indică faptul că stabilirea momentului în care are loc comunicarea către debitor este o problemă de drept al Uniunii.
50.
Istoricul legislativ al acestei dispoziții arată că legiuitorul urmărea să introducă un grad limitat de coerență și uniformitate în ceea ce privește recuperarea valorii datoriei vamale. Înainte de intrarea în vigoare a Codului vamal, aceste aspecte erau reglementate de Regulamentul nr. 1697/79 ( 30 ) împreună cu Regulamentul nr. 1854/89 ( 31 ). Regulamentul nr. 1697/79 a fost introdus pentru a înlocui normele naționale existente cu o nouă legislație aplicabilă la nivelul Comunității ( 32 ). Cel de al doilea considerent al acestui regulament prevede că recuperarea ulterioară a taxelor vamale implică un anumit nivel de prejudecată cu privire la certitudinea pe care persoanele impozabile sunt îndreptățite să o aștepte din partea actelor oficiale care au consecințe financiare. Prin urmare, s‑a considerat oportun să se stabilească un termen de prescripție de trei ani, după care stabilirea taxelor vamale ar deveni definitivă, astfel încât să se limiteze domeniul de aplicare al posibilităților de acțiune viitoare ale autorităților vamale. Nu se menționează alte obiective cu privire la funcționarea acestui termen de prescripție. În special, legiuitorul nu a făcut precizări cu privire la momentul și modul în care trebuia efectuată notificarea. Modul de redactare a articolului 221 din Codul vamal din 1992 este identic cu cel al articolului 2 din Regulamentul nr. 1697/79.
51.
Prin urmare, considerăm că este de competența statelor membre să acționeze în conformitate cu normele procedurale și de fond ale legislației naționale de punere în aplicare a articolului 221 din Codul vamal, deoarece, la momentul respectiv, legislația Uniunii nu includea norme comune care să reglementeze stabilirea datei la care se efectuează comunicarea în sensul respectivei dispoziții ( 33 ).
52.
CEVA Freight și guvernul spaniol susțin că este totuși necesar să se țină cont de contextul mai larg în care acționează autoritățile vamale și operatorii economici. Acestea atrag atenția asupra versiunii actuale a Codului vamal ( 34 ), care prevede că toate schimburile de informații precum declarațiile, cererile sau deciziile, între autoritățile vamale și operatorii economici, se efectuează prin utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor [articolul 6 alineatul (1)]. Atât CEVA Freight, cât și guvernul spaniol susțin că Codul vamal din 2013 ar trebui să fie utilizat ca ajutor pentru a interpreta predecesorul său, respectiv Codul vamal din 1992.
53.
Acest argument nu ține seama de simplul fapt că contextul legislativ al Codului vamal din 2013 și cel al Codului vamal din 1992 nu sunt identice. În 2008, Codul vamal a fost revizuit radical, astfel încât să facă față noului mediu electronic pentru vamă și comerț; iar normele au fost revizuite în acest scop ( 35 ). Prin urmare, nu este posibil să se tragă concluzii din conținutul prezent al Codului vamal din 2013 pentru a interpreta articolul 221 alineatul (3) din Codul vamal din 1992.
54.
Prin urmare, considerăm că, în temeiul acestei dispoziții, revine dreptului procesual național să stabilească momentul la care are loc comunicarea către debitor. Acesta se supune limitelor clasice impuse de dreptul Uniunii, în sensul că modalitățile procedurale prevăzute de dreptul intern nu pot avea ca efect să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă recuperarea datoriei vamale și că legislația națională trebuie aplicată în mod nediscriminatoriu în raport cu procedurile aplicabile pentru soluționarea cauzelor de drept intern de același fel ( 36 ).
55.
Ținând seama de răspunsul la prima parte a celei de a doua întrebări, nu este necesară examinarea celei de a doua părți a acesteia. Pentru exhaustivitate, adăugăm că dacă Curtea nu va fi de acord cu opinia noastră cu privire la prima parte a celei de a doua întrebări și va opta pentru o interpretare uniformă la nivelul întregii Uniuni, avem impresia că modul de redactare a articolului 221 alineatul (3) sugerează că autoritățile vamale trebuie să trimită comunicarea anterior împlinirii termenului de prescripție de trei ani, în măsura în care prevederea respectivă se concentrează mai degrabă asupra actelor autorităților vamale decât asupra datei primirii de către debitor.
Concluzie
56.
Având în vedere toate considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) după cum urmează:
„(1)
În cazul în care mărfurile sunt încadrate în mod eronat în scopuri vamale într‑o subpoziție tarifară care generează o rată zero a taxei vamale și, pe baza erorii respective, un declarant selectează un preț (în cazul unor vânzări succesive) în scopul evaluării mărfurilor respective, în conformitate cu articolul 29 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar și cu articolul 147 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, autoritățile vamale, la cererea declarantului, pot modifica declarația vamală după acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în discuție și să permită declarantului să introducă o valoare corectă, cu condiția ca și evaluarea să îndeplinească cerințele din Regulamentul nr. 2913/92.
(2)
Revine dreptului procesual național să stabilească momentul la care are loc comunicarea către debitor în scopul articolului 221 alineatul (3) din Regulamentul 2913/92. Aceasta se supune limitelor clasice impuse de dreptul Uniunii, în sensul că modalitățile procedurale prevăzute de dreptul intern cu privire la aceste comunicări nu pot avea ca efect să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă recuperarea valorii datoriei vamale și că legislația națională trebuie aplicată în mod nediscriminatoriu în raport cu procedurile aplicabile pentru soluționarea cauzelor de drept intern de același fel.”
( 1 ) Limba originală: engleza.
( 2 ) Regulamentul Consiliului din 12 octombrie 1992 (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58). Regulamentul respectiv a fost modificat de mai multe ori: la data faptelor era în vigoare versiunea rezultată ca urmare a modificărilor aduse prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 (JO 2006, L 363, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 15). În cadrul prezentelor concluzii, ne vom referi la acest instrument prin sintagma „Codul vamal” sau „Codul vamal din 1992”. Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului vamal comunitar (Codul vamal modernizat) (JO 2008, L 145, p. 1, denumit în continuare „Codul vamal modernizat”) a intrat în vigoare la 4 iunie 2008. Totuși, Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (denumit în continuare „Codul vamal din 2013”) a abrogat și a înlocuit Regulamentul nr. 450/2008 înainte ca acesta să intre în vigoare.
( 3 ) Articolele 32 și 33 stabilesc anumite modificări care ar putea fi aduse prețului efectiv plătit sau de plătit pentru evaluarea mărfurilor în temeiul Codului vamal.
( 4 ) Anterior, prevederile conținute de fostul articol 65 din Codul vamal se reflecta în articolul 6 din Directiva 79/695/CEE a Consiliului din 24 iulie 1979 privind armonizarea procedurilor de punere a mărfurilor în liberă circulație (JO 1979, L 205, p. 19).
( 5 ) Nu existau dispoziții legislative care să reflecte conținutul articolului 78 din Codul vamal înainte de modificarea legislației vamale care a fost încorporată în Codul vamal din 1992.
( 6 ) Articolul 243 prevedea că orice persoană avea dreptul de a introduce o acțiune împotriva deciziilor luate de autoritățile vamale cu privire la aplicarea legislației vamale și care o priveau direct și individual.
( 7 ) Regulamentul din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92 (JO 1993, L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3) (denumit în continuare „Regulamentul de punere în aplicare”). Regulamentul respectiv a fost abrogat începând cu data de 30 aprilie 2016 de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/481 al Comisiei din 1 aprilie 2016 (JO 2016, L 87, p. 24).
( 8 ) Articolele 178-181 se refereau la declararea elementelor și documentele care trebuiau prezentate.
( 9 ) A se vedea punctul 46 de mai jos.
( 10 ) Hotărârea din 12 decembrie 2013, Christodoulou și alții (C‑116/12, EU:C:2013:825, punctele 34 și 36 și jurisprudența citată).
( 11 ) A se vedea nota de subsol 3 de mai sus.
( 12 ) Hotărârea din 28 februarie 2008, Carboni e derivati (C‑263/06, EU:C:2008:128, punctul 28 și jurisprudența citată).
( 13 ) Hotărârea din 28 februarie 2008, Carboni e derivati (C‑263/06, EU:C:2008:128, punctele 29 și 30, precum și jurisprudența citată). Această jurisprudență include Hotărârea din 6 iunie 1990, Unifert (C‑11/89, EU:C:1990:237), care privea totuși dispozițiile legislative care reglementează determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate [articolul 3 din Regulamentul (CEE) nr. 1224/80 al Consiliului din 28 mai 1980 privind valoarea în vamă a mărfurilor (JO 1980, L 134, p. 1) în vigoare înainte de introducerea articolului 78 din Codul vamal].
( 14 ) Hotărârea din 28 februarie 2008, Carboni e derivati (C‑263/06, EU:C:2008:128, punctul 31 și jurisprudența citată).
( 15 ) Declarația trebuie însoțită de toate documentele necesare [articolul 62 alineatul (2) din Codul vamal].
( 16 ) A se vedea nota de subsol 5 de mai sus și Hotărârea din 20 octombrie 2005, Overland Footwear (C‑468/03, EU:C:2005:624, punctul 62).
( 17 ) Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss (C‑427/14, EU:C:2015:803, punctul 22 și jurisprudența citată).
( 18 ) Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss (C‑427/14, EU:C:2015:803, punctul 24 și jurisprudența citată).
( 19 ) A se vedea punctul 3.1 din decizia de trimitere.
( 20 ) A se vedea punctul 25 de mai sus.
( 21 ) Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss (C‑427/14, EU:C:2015:803, punctul 25).
( 22 ) Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss (C‑427/14, EU:C:2015:803, punctul 26 și jurisprudența citată).
( 23 ) Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss (C‑427/14, EU:C:2015:803, punctul 27 și jurisprudența citată).
( 24 ) Hotărârea din 12 octombrie 2017, Tigers (C‑156/16, EU:C:2017:754, punctele 29-31).
( 25 ) Hotărârea din 20 octombrie 2005, Overland Footwear (C‑468/03, EU:C:2005:624, punctul 63).
( 26 ) Hotărârea din 20 octombrie 2005 (C‑468/03, EU:C:2005:624).
( 27 ) Hotărârea din 20 octombrie 2005, Overland Footwear (C‑468/03, EU:C:2005:624, punctele 68 și 69, sublinierea noastră).
( 28 ) Hotărârea din 20 octombrie 2005 (C‑468/03, EU:C:2005:624).
( 29 ) A se vedea de asemenea Hotărârea din 17 iunie 2010, Agra (C‑75/09, EU:C:2010:352, punctul 30), și punctul 9 de mai sus.
( 30 ) Regulamentul (CEE) nr. 1697/79 al Consiliului din 24 iulie 1979 privind recuperarea ulterioară a taxelor la import sau la export care nu au fost solicitate de la debitor pentru mărfurile plasate sub un regim vamal care implică obligația de a plăti astfel de taxe (JO 1979, L 197, p. 1).
( 31 ) Regulamentul (CEE) nr. 1854/89 al Consiliului din 14 iunie 1989 privind înscrierea în evidența contabilă și condițiile de plată a valorii drepturilor de import sau export care decurg dintr‑o datorie vamală (JO 1989, L 186, p. 1).
( 32 ) Hotărârea din 23 februarie 2006, Molenbergnatie (C‑201/04, EU:C:2006:136, punctul 32).
( 33 ) A se vedea prin analogie Hotărârea din 23 februarie 2006, Molenbergnatie (C‑201/04, EU:C:2006:136, punctele 52 și 53).
( 34 ) A se vedea nota de subsol 2 de mai sus.
( 35 ) A se vedea expunerea de motive la propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii COM(2012) 64, p. 2.
( 36 ) Hotărârea din 21 iunie 2007, ROM‑projecten (C‑158/06, EU:C:2007:370, punctul 23 și jurisprudența citată).