CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA
prezentate la 26 iunie 2019 ( 1 )
Cauza C‑255/18
State Street Bank International GmbH
contra
Banca d'Italia,
cu intervenția:
Banco delle Tre Venezie SpA
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia)]
„Întrebare preliminară – Directiva 2014/59/UE – Redresarea și rezoluția instituțiilor de credit – Modificări ale statutului – Fuziune prin absorbție a unei instituții cu societatea‑mamă din alt stat membru – Regulamentul delegat (UE) 2015/63 – Mecanisme de finanțare a rezoluției – Contribuții ordinare – Contribuții extraordinare – Impunerea contribuțiilor în exercițiul financiar 2015 – Dispoziții tranzitorii – Aplicarea Regulamentului delegat 2015/63 în pofida netranspunerii Directivei 2014/59”
1.
Instituțiile de credit sunt obligate să contribuie la finanțarea mecanismelor naționale create în toate statele membre cu scopul de a suporta costurile de redresare și de rezoluție a sectorului financiar. Acestea trebuie să contribuie de asemenea la Fondul unic de rezoluție (denumit în continuare „FUR”), care reprezintă mecanismul analog la nivelul Uniunii.
2.
Directiva 2014/59/UE ( 2 ) a reglementat respectivele contribuții obligatorii, care constituie un element‑cheie în funcționarea sistemelor naționale de redresare și de rezoluție a instituțiilor financiare, precum și Mecanismul unic de redresare (denumit în continuare „MUR”), făcând distincție între contribuțiile ordinare ex ante și cele extraordinare ex post.
3.
Cererea de decizie preliminară oferă Curții ocazia să se pronunțe pentru prima dată cu privire la normele aplicabile perceperii celor două tipuri de contribuții. În plus, răspunsul va permite soluționarea problemelor cauzate în Italia de contribuțiile aferente exercițiului financiar 2015 ca urmare a transpunerii tardive a Directivei 2014/59 și a intrării în vigoare a Regulamentului delegat (UE) 2015/63 ( 3 ).
I. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
1. Directiva 2014/59
4.
Conform articolului 100:
„(1) Statele membre instituie unul sau mai multe mecanisme de finanțare în scopul asigurării aplicării efective a instrumentelor și competențelor de rezoluție de către autoritatea de rezoluție.
[…]
(3) Statele membre se asigură că mecanismele de finanțare dispun de resurse de finanțare adecvate.
(4) În sensul alineatului (3), mecanismele de finanțare dispun în special de competența de a:
(a)
percepe contribuții ex ante menționate la articolul 103, în vederea atingerii nivelului‑țintă menționat la articolul 102;
(b)
percepe contribuții ex post extraordinare, menționate la articolul 104, în cazul în care contribuțiile menționate la litera (a) sunt insuficiente; și
(c)
contracta împrumuturi și de a obține alte forme de sprijin menționate la articolul 105.
(5) Cu excepția cazurilor permise în temeiul alineatului (6), fiecare stat membru își instituie mecanismele de finanțare naționale printr‑un fond a cărui utilizare poate fi declanșată de autoritatea sa de rezoluție, în scopurile prevăzute la articolul 101 alineatul (1).
[…]”
5.
Conform articolului 102:
„(1) Statele membre se asigură că, până la 31 decembrie 2024, mijloacele financiare disponibile ale propriilor mecanisme de finanțare se ridică la cel puțin 1 % din suma depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe propriul teritoriu. Statele membre pot stabili niveluri‑țintă superioare acestei valori.
(2) Pe parcursul perioadei inițiale prevăzute la alineatul (1), contribuțiile la mecanismele de finanțare percepute în conformitate cu articolul 103 trebuie repartizate cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului‑țintă prevăzut, dar ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor care contribuie.
[…]”
6.
Articolul 103 („Contribuții ex ante”) stabilește:
„(1) Pentru a atinge nivelul‑țintă menționat la articolul 102, statele membre se asigură că respectivele contribuții sunt percepute cel puțin anual de la instituțiile autorizate pe teritoriul lor, inclusiv de la sucursalele din Uniune.
(2) Contribuția fiecărei instituții se determină ca raport între valoarea pasivelor sale (cu excepția fondurilor proprii) minus depozitele acoperite, și valoarea pasivelor agregate (cu excepția fondurilor proprii), minus depozitele acoperite, ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul statului membru.
Aceste contribuții se ajustează proporțional cu profilul de risc al instituțiilor conform criteriilor adoptate în temeiul alineatului (7) din prezentul articol.
[…]”
7.
Articolul 104 alineatul 1 („Contribuții extraordinare ex post”) prevede:
„În cazul în care mijloacele financiare disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanțare, statele membre se asigură că sunt percepute contribuții ex post extraordinare de la instituțiile autorizate pe teritoriul lor, pentru acoperirea sumelor suplimentare. Aceste contribuții ex post extraordinare sunt repartizate instituțiilor în conformitate cu normele prevăzute la articolul 103 alineatul (2).
Contribuțiile ex post extraordinare nu depășesc de trei ori suma anuală a contribuțiilor stabilite în conformitate cu articolul 103.”
2. Regulamentul delegat 2015/63
8.
Articolul 4 („Stabilirea contribuțiilor anuale”) subliniază:
„(1) Autoritățile de rezoluție stabilesc contribuțiile anuale care trebuie plătite de fiecare instituție în funcție de profilul său de risc, pe baza informațiilor furnizate de instituție în conformitate cu articolul 14 și prin aplicarea metodologiei prevăzute în prezenta secțiune.
(2) Autoritatea de rezoluție stabilește cuantumul contribuției anuale menționate la alineatul (1) pe baza nivelului‑țintă anual al mecanismului de finanțare a rezoluției, având în vedere nivelul‑țintă ce trebuie atins până la 31 decembrie 2024, în conformitate cu articolul 102 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, precum și pe baza cuantumului mediu, calculat trimestrial, al depozitelor acoperite în anul anterior ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul său.”
9.
Articolul 12 („Instituții nou‑supravegheate sau modificări ale statutului”) stabilește:
„(1) În cazul în care o instituție este o instituție nou‑supravegheată numai în cursul unei părți a unei perioade de contribuție, contribuția parțială se stabilește aplicând metodologia stabilită în secțiunea 3 la valoarea contribuției sale anuale calculată în cursul următoarei perioade de contribuție, ținând cont de numărul de luni întregi ale perioadei de contribuție în care instituția este supravegheată.
(2) O modificare a statutului unei instituții, inclusiv al unei instituții de dimensiuni mici, în cursul perioadei de contribuție nu are efecte asupra contribuției anuale care trebuie plătită în anul respectiv.”
10.
Articolul 13 alineatul (1) stipulează:
„(1) Autoritatea de rezoluție notifică în fiecare an fiecărei instituții menționate la articolul 2 decizia de stabilire a contribuției anuale datorate de fiecare instituție cel târziu până la data de 1 mai.”
11.
Articolul 14 alineatul (1) prevede:
„Instituțiile trebuie să transmită autorității de rezoluție cele mai recente situații financiare anuale aprobate disponibile înainte de data de 31 decembrie a anului care precede perioada de contribuție, împreună cu avizul transmis de auditorul statutar sau de firma de audit, în conformitate cu articolul 32 din Directiva 2013/34/UE […].”
12.
Dispozițiile tranzitorii din Regulamentul delegat 2015/63 sunt reglementate la articolul 20, în care, la alineatele (1), (2) și (3), se menționează:
„(1) […] Prin derogare de la articolul 13 alineatul (1), în ceea ce privește contribuțiile care trebuie plătite în 2015, autoritățile de rezoluție notifică fiecărei instituții decizia prin care se stabilește contribuția anuală care urmează să fie plătită de către aceasta până cel târziu la 30 noiembrie 2015.
(2) În ceea ce privește contribuțiile care trebuie să fie plătite în 2015, prin derogare de la articolul 13 alineatul (4), suma datorată în conformitate cu decizia prevăzută la articolul 13 alineatul (3) trebuie plătită până la 31 decembrie 2015.
(3) În ceea ce privește informațiile care trebuie furnizate autorității de rezoluție în 2015, prin derogare de la articolul 14 alineatul (4), informațiile menționate la respectivul alineat trebuie furnizate până cel târziu la 1 septembrie 2015.”
13.
Conform articolului 21 al doilea paragraf din regulament, acesta „se aplică de la 1 ianuarie 2015”.
B. Dreptul național. Decretul legislativ nr. 180 din 16 noiembrie 2015 privind punerea în aplicare a Directivei 2014/59 ( 4 )
14.
Directiva 2014/59 a fost transpusă în dreptul italian prin Decretul legislativ nr. 180/2015, care a intrat în vigoare la data publicării sale oficiale, și anume 16 noiembrie 2015.
15.
Conform articolului 2 alineatul (1):
„1. Prezentul decret se aplică următoarelor instituții:
a)
băncilor care au sediul social în Italia;
b)
societăților‑mamă italiene din cadrul unui grup bancar și societăților care fac parte dintr‑un grup bancar în sensul articolelor 60 și 61 din Textul unic în materie bancară (TUB);
c)
societăților care fac obiectul supravegherii consolidate în sensul articolului 65 alineatul 1 din TUB;
d)
societăților cu sediul social în Italia care fac obiectul supravegherii consolidate în alt stat membru.”
16.
Articolul 3 alineatul 1 prevede:
„Banca d'Italia exercită funcțiile și competențele prevăzute de prezentul decret în calitate de autoritate de rezoluție față de instituțiile menționate la articolul 2, atunci când acestea au sediul social în Italia, cu excepția cazului în care se specifică altfel. În cazurile prevăzute de prezentul decret, funcțiile și competențele sale sunt exercitate asupra sucursalelor din Italia ale băncilor stabilite în afara Uniunii.”
17.
Conform Decretului legislativ nr. 180/2015:
–
„pentru a garanta realizarea obiectivelor rezoluției […], se instituie la Banca d'Italia unu sau mai multe fonduri de rezoluție (articolul 78)”;
–
„[p]ână la 31 decembrie 2024, finanțarea totală a fondurilor de rezoluție este de 1 % din depozitele acoperite existente la data închiderii situației financiare anuale a instituțiilor obligate la plata contribuțiilor, aprobată de acestea” (articolul 81 alineatul 1);
–
„pentru a atinge nivelul indicat la alineatul 1, contribuțiile sunt calculate și percepute, în conformitate cu articolul 82, anual și în modul cel mai uniform posibil în timp, ținând seama și de efectele prociclice pe care plata acestora le poate avea asupra poziției financiare a instituțiilor obligate să o efectueze” (articolul 81 alineatul 2);
–
„[b]ăncile cu sediul social în Italia și sucursalele italiene ale băncilor din țări terțe plătesc anual contribuții ordinare la fondurile de rezoluție, în cuantumul stabilit de Banca d'Italia în conformitate cu prevederile adoptate de Comisia Europeană în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE (articolul 82)”;
–
„[î]n cazul în care finanțarea nu este suficientă pentru a suporta sarcinile rezultate din măsurile prevăzute la articolul 79 alineatul 1, băncile cu sediul social în Italia și sucursalele italiene ale băncilor din țări terțe plătesc contribuții extraordinare la fondurile de rezoluție pentru acoperirea sarcinilor suplimentare, în cuantumul stabilit de Banca d'Italia” (articolul 83).
18.
Prin decizia din 22 septembrie 2015, Banca d'Italia a înființat Unità di risoluzione e gestione della crisi (Unitatea de rezoluție și de gestionare a crizelor) ( 5 ), prin intermediul căreia își îndeplinește rolul de autoritate națională de rezoluție. Prin decizia din 18 noiembrie 2015 ( 6 ), aceasta a instituit Fondul național de rezoluție bancară.
II. Situația de fapt din litigiu și întrebările preliminare
19.
State Street Bank International GmbH (denumită în continuare „SSB International”) este o instituție de credit germană care până la 5 iulie 2015 și‑a desfășurat activitățile în Italia prin intermediul unei bănci italiene denumite State Street Bank SpA (denumită în continuare „SSB Italia”).
20.
Începând cu 6 iulie 2015, ca urmare a fuziunii prin absorbție a SSB Italia cu SSB International, aceasta din urmă a continuat să își desfășoare activitatea pe teritoriul italian, exercitându‑și libertatea de stabilire prin intermediul unei singure sucursale, denumită State Street Bank International GmbH – Succursale Italia.
21.
La 22 noiembrie 2015, Banca d'Italia a inițiat o procedură de rezoluție împotriva a patru bănci aflate sub jurisdicția sa ( 7 ), care a implicat costuri de aproximativ 3700 de milioane de euro.
22.
Pentru a putea achita suma respectivă, Banca d'Italia nu numai că a stabilit contribuțiile ordinare pentru exercițiul financiar 2015 (aproximativ 588 de milioane de euro), ci a decis să solicite și plata unor contribuții extraordinare. Valoarea acestora a fost stabilită conform limitei legale, fiind triplă față de cea a contribuțiilor ordinare (1763 de milioane de euro) ( 8 ).
23.
Prin nota nr. 0445827 din 1 aprilie 2016, intitulată „Contribuzione 2015 al Fondo Nazionale di Risoluzione [Contribuția pentru anul 2015 la Fondul național de rezoluție]”, Banca d'Italia a solicitat SSB International plata sumei de 5102425 de euro, din care 1275606 euro cu titlu de contribuție ordinară pentru anul 2015 și 3826819 euro cu titlu de contribuție extraordinară.
24.
SSB International a solicitat Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia) anularea notei nr. 0445827/16 a Banca d'Italia, precum și a altor acte conexe.
25.
Potrivit SSB International, Banca d'Italia nu era competentă să îi solicite o contribuție pentru anul 2015 deoarece la data la care au fost emise solicitările în litigiu SSB International se afla sub jurisdicția autorității de rezoluție germane. Prin urmare, aceasta nu figura printre „băncile cu sediul social în Italia” și cu atât mai puțin printre „sucursalele italiene ale băncilor din țări terțe”, în sensul articolelor 82 și 83 din Decretul legislativ nr. 180/2015.
26.
SSB International susține de asemenea că dispozițiile Decretului legislativ nr. 180/2015, în temeiul cărora Banca d'Italia a adoptat măsurile sale, au intrat în vigoare abia la 16 noiembrie 2015. La momentul respectiv, SSB Italia nu mai exista ca bancă având sediul social în Italia și, prin urmare, era exclusă din domeniul de aplicare al decretului legislativ. Mai mult, înființarea Fondului național de rezoluție și punerea în funcțiune a întregului sistem instituit de Directiva 2014/59 au avut loc în Italia la un moment ulterior fuzionării SSB Italia cu societatea‑mamă (SSB International) și, prin urmare, după momentul la care reclamanta a încetat să existe în Italia ca bancă autonomă supusă dreptului național.
27.
Cu caracter subsidiar, SSB International susține că Banca d'Italia ar fi putut să îi solicite cel mult plata unei contribuții ordinare proporționale cu lunile în care SSB Italia și‑a desfășurat activitatea, însă nu întreaga contribuție anuală ( 9 ). Astfel rezultă din aplicarea prin analogie a articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63, așa încât instituția care își încetează activitatea în cursul anului nu ar mai fi supusă supravegherii autorității de rezoluție naționale și ar trebui să contribuie doar pentru perioada în care a existat.
28.
Banca d'Italia contestă aceste susțineri și afirmă că a avut un comportament adecvat. În opinia sa, SSB Italia făcea parte din sistemul bancar italian la 1 ianuarie 2015, ceea ce justifică obligarea sa la plata contribuțiilor ordinare și extraordinare aferente. Sunt irelevante modificările subiective ale instituției financiare respective realizate ulterior.
29.
Autoritatea de rezoluție germană nu a putut să ia în considerare din punct de vedere material absorbția SSB Italia de către SSB International și nici creșterea ulterioară a dimensiunii acesteia din urmă deoarece efectele fuziunii nu au fost cunoscute, din punct de vedere contabil, decât după publicarea bilanțului pentru anul 2015, care nu a fost disponibil decât la un moment ulterior. Prin urmare, se exclude riscul dublei impuneri/contribuții.
30.
Potrivit Banca d'Italia, din punct de vedere temporal:
–
prerogativa autorității naționale de rezoluție de a solicita contribuțiile (și obligația corelativă a instituțiilor de credit de a le plăti) nu putea fi condiționată de intrarea în vigoare a Decretului legislativ nr. 180/2015;
–
era legal în luna noiembrie 2015 să se perceapă contribuțiile datorate începând cu 1 ianuarie 2015, în temeiul Regulamentului delegat 2015/63, care este direct aplicabil .
31.
Având în vedere aceste teze contrare, Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia) adresează Curții următoarele întrebări preliminare:
„1)
Printre «modificările statutului» care, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) 2015/63, nu au efecte asupra obligației de plată a contribuției trebuie inclusă și fuziunea prin absorbție a unei instituții, care a făcut anterior obiectul supravegherii de către o autoritate națională de rezoluție, cu societatea‑mamă situată în alt stat membru, care s‑a produs în perioada de contribuție, iar această regulă se aplică și în cazul în care fuziunea și desființarea în consecință a instituției s‑au produs în anul 2015, într‑un moment în care nici autoritatea națională de rezoluție, nici fondul național nu fuseseră instituite încă în mod oficial de statul membru, iar contribuțiile nu fuseseră calculate încă?
2)
Articolul 12 din Regulamentul (UE) 2015/63 coroborat cu articolul 14 din același regulament și cu articolele 103 și 104 din Directiva 2014/59/UE trebuie interpretat în sensul că, inclusiv în cazul unei fuziuni prin absorbție cu o societate‑mamă din alt stat membru în cursul anului de contribuție, o instituție este obligată să plătească integral contribuția pentru acel an, iar nu proporțional cu lunile în care instituția în cauză a făcut obiectul supravegherii de către autoritatea de rezoluție din primul stat membru, prin analogie cu dispozițiile privind o instituție «nou‑supravegheată» cuprinse la alineatul (1) al aceluiași articol 12 din Regulamentul (UE) 2015/63?
3)
Potrivit Directivei 2014/59/UE și Regulamentului (UE) 2015/63, precum și principiilor care guvernează sistemul instrumentelor de rezoluție a instituțiilor bancare, aceleași norme prevăzute pentru contribuția ordinară, în special articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul 2015/63, se aplică, în ceea ce privește momentul identificării entităților obligate să contribuie și cuantumul contribuției, și contribuției extraordinare, ținând seama de natura acesteia și de condițiile prevăzute pentru impunerea sa?”
32.
Au formulat observații scrise SSB International, Banca d'Italia, Comisia și guvernele italian și spaniol. Toate acestea au participat la ședința desfășurată la 10 aprilie 2019.
III. Analiza întrebărilor preliminare
A. Considerații preliminare privind mecanismele de redresare și de rezoluție a instituțiilor de credit
33.
Înainte de a ne pronunța cu privire la întrebările preliminare, considerăm oportun să prezentăm pe scurt aspectele de bază ale finanțării mecanismelor de redresare și rezoluție a instituțiilor de credit.
34.
Drept răspuns la criza economică din anul 2008, țările din zona euro au înființat o uniune bancară, transferând instituțiilor Uniunii competențe în materia supravegherii prudențiale și a redresării și rezoluției instituțiilor financiare. Acest proces de transferuri a fost precedat de o uniformizare legislativă care a vizat toate statele membre ale Uniunii (așa‑numitul „cadru de reglementare unic”).
35.
Cu toate că sistemul unic de garantare a depozitelor nu a fost instituit încă, ceilalți doi piloni ai uniunii bancare, și anume Mecanismul unic de supraveghere (denumit în continuare „MUS”) și MUR, funcționează deja. Anterior s‑au adoptat normele de armonizare pentru întreaga Uniune în materia supravegherii prudențiale și a rezoluției instituțiilor financiare.
36.
În ceea ce privește redresarea și rezoluția bancară, armonizarea s‑a efectuat prin intermediul Directivei 2014/59, aplicabilă de la 1 ianuarie 2015. În ceea ce privește țările din zona euro, Regulamentul (UE) nr. 806/2014 ( 10 ) a permis instituirea MUR începând cu 1 ianuarie 2016, după crearea MUS, care a fost implementat la 1 ianuarie 2015.
37.
Directiva 2014/59 conține norme și proceduri prin care costurile redresării și rezoluției instituțiilor de credit să fie asumate de întregul sector financiar, cu scopul de a evita planurile de salvare finanțate din bugetul național.
38.
Eficacitatea instrumentelor de rezoluție poate depinde în multe cazuri de disponibilitatea finanțării pe termen scurt. De aceea, Directiva 2014/59 a prevăzut (articolul 99) instituirea unui sistem european compus din (i) mecanismele de finanțare naționale (articolele 100-105), (ii) împrumuturile între mecanismele de finanțare naționale (articolul 106) și (iii) mutualizarea mecanismelor de finanțare naționale în cazul rezoluției grupurilor (articolul 107).
39.
Fiecare stat membru a trebuit să își creeze propriul mecanism de finanțare național și să îi aloce anumite mijloace financiare, controlate de autoritatea sa de rezoluție, care trebuie utilizate pentru a asigura aplicarea efectivă a instrumentelor de rezoluție ( 11 ).
40.
Fondurile naționale de rezoluție sunt finanțate din trei tipuri de resurse ( 12 ):
–
contribuțiile ex ante sau ordinare, percepute de instituțiile financiare înainte de aplicarea oricărei operațiuni de rezoluție și indiferent de aceasta (articolul 103 din Directiva 2014/59);
–
contribuțiile ex post sau extraordinare, solicitate de asemenea de instituțiile respective „în cazul în care mijloacele financiare disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanțare” (articolul 104 din Directiva 2014/59);
–
mijloace de finanțare alternative, precum împrumuturi sau alte forme de sprijin, care sunt utilizate atunci când contribuțiile anterioare nu sunt suficiente (articolul 105 din Directiva 2014/59).
41.
Articolul 102 alineatul (1) din Directiva 2014/59 prestabilește valoarea contribuțiilor ordinare. Statele membre trebuie să se asigure că în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a directivei respective (1 ianuarie 2015) și 31 decembrie 2024„mijloacele financiare disponibile ale propriilor mecanisme de finanțare se ridică la cel puțin 1 % din valoarea depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe propriul teritoriu” ( 13 ).
42.
Contribuțiile ordinare trebuie colectate cel puțin o dată pe an și trebuie să reflecte dimensiunea instituției financiare, precum și nivelul de risc al activităților ei ( 14 ). Regulamentul delegat 2015/63 prezintă pe larg elementele și procedura pentru calculul acestora.
43.
Dacă contribuțiile ordinare nu sunt suficiente pentru a acoperi ipotezele la care face referire articolul 104 alineatul (1) din Directiva 2014/59, dispoziția respectivă permite statelor să perceapă contribuții extraordinare sau ex post de la instituțiile de credit stabilite pe teritoriul său.
44.
Contribuțiile extraordinare ex post nu pot depăși triplul valorii anuale a contribuțiilor ordinare. Calculul și gestionarea lor sunt similare cu cele ale contribuțiilor ordinare.
45.
Directiva 2014/59 și Regulamentul delegat 2015/63 se aplică în toate statele membre ale Uniunii de la 1 ianuarie 2015. Or, pentru cele 19 țări din zona euro care fac parte din uniunea bancară (printre care și Italia), intrarea în vigoare a MUR de la 1 ianuarie 2016 s‑a suprapus cu cele două norme.
46.
Astfel, de la 1 ianuarie 2016, Regulamentul MUR:
–
a centralizat competențele de redresare și rezoluție bancară în favoarea unui organism al Uniunii denumit Comitetul unic de rezoluție (denumit în continuare „comitetul”), a cărui activitate vizează instituțiile importante supuse supravegherii în cadrul MUS;
–
a creat un mecanism de finanțare pentru propriile intervenții, FUR, supus controlului comitetului și care este finanțat din aceleași venituri precum fondurile naționale de rezoluție.
47.
Prin urmare, FUR este mecanismul de finanțare al MUR. Rolul său este de a înlocui în mod progresiv (într‑o perioadă de 8 ani, din 2016 până în 2024) fondurile naționale în ceea ce privește rezoluția instituțiilor financiare supuse MUS și MUR. Fondurile naționale vor fi menținute numai pentru instituțiile mai puțin importante din statele membre care fac parte din uniunea bancară ( 15 ).
48.
Articolele 67-79 din Regulamentul nr. 806/2014 reglementează FUR într‑un mod aproape identic cu cel stipulat de Directiva 2014/59 în ceea ce privește fondurile naționale de rezoluție. Acest lucru este valabil în cazul veniturilor ( 16 ), al resurselor ( 17 ) și al metodei de calcul al contribuțiilor ordinare și extraordinare ( 18 ).
49.
Specificitatea FUR constă în mutualizarea progresivă a resurselor sale, prevăzută de Regulamentul nr. 806/2014 și aplicată prin intermediul unui acord interguvernamental între statele membre ale Uniunii care fac parte din uniunea bancară („Acordul privind transferul și mutualizarea contribuțiilor la Fondul unic de rezoluție”, semnat la Bruxelles la 21 mai 2014) ( 19 ).
50.
FUR este finanțat din resursele financiare colectate de fondurile naționale de rezoluție ( 20 ). Compus inițial din „compartimente naționale”, acestea fuzionează în mod progresiv în perioada tranzitorie de 8 ani. Mutualizarea veniturilor alocate a început cu 40 % în primul an și cu 20 % în al doilea an, urmând să crească în mod egal pe parcursul celor 6 ani rămași, până la desființarea compartimentelor naționale.
51.
Articolul 3 alineatele 3 și 5 din Acordul din 21 mai 2014 prevede că:
–
contribuțiile percepute în conformitate cu articolele 103 și 104 din Directiva 2014/59 înainte de data punerii în aplicare a acordului (1 ianuarie 2016) trebuiau transferate către FUR până cel târziu la 31 ianuarie 2016;
–
începând cu anul 2016, contribuțiile ordinare ex ante aferente fiecărui exercițiu financiar trebuie transferate către FUR până cel târziu la data de 30 iunie a anului în cauză ( 21 );
–
contribuțiile extraordinare ex post se transferă imediat după ce au fost percepute.
B. Efectele schimbărilor condițiilor instituțiilor de credit cu privire la contribuțiile ordinare ex ante la fondurile naționale de rezoluție (prima și a doua întrebare preliminară)
52.
Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63, o operațiune a unei întreprinderi prin care o instituție de credit care a făcut anterior obiectul supravegherii de către o autoritate națională de rezoluție este absorbită (fuziune prin absorbție) de societatea‑mamă stabilită în alt stat membru constituie o „modificare a statutului”.
53.
Întrebarea are sens dacă se are în vedere faptul că, în conformitate cu dispoziția respectivă, „[o] modificare a statutului unei instituții, inclusiv al unei instituții de dimensiuni mici, în cursul perioadei de contribuție nu are efecte asupra contribuției anuale care trebuie plătită în anul respectiv”. Dezbaterea se concentrează pe stabilirea aspectului dacă, în împrejurări precum cele din prezenta cauză, instituția ar fi obligată să achite contribuția integrală aferentă perioadei respective sau numai o cotă‑parte (și anume proporțional cu lunile în care a făcut obiectul supravegherii de către autoritatea din primul stat membru).
54.
SSB International consideră că noțiunea respectivă trebuie interpretată în mod restrictiv, astfel încât să nu includă o fuziune prin absorbție, limitându‑se numai la modificările dimensiunii instituțiilor financiare. Dimpotrivă, Comisia, Banca d'Italia, și guvernele spaniol și italian propun o interpretare amplă, astfel încât „modificarea statutului”, în calitate de noțiune autonomă a dreptului Uniunii, să includă operațiunile transfrontaliere de fuziune prin absorbție. Prin urmare, aceasta s‑ar aplica în ceea ce privește absorbția SSB Italia de către SSB International.
55.
Împărtășim cea de a doua abordare.
56.
Articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că acesta trebuie aplicat în mod uniform în toate statele membre. Noțiunea „modificare a statutului” ( 22 ) unei instituții, conținută în norma menționată, trebuie interpretată ca o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, în special având în vedere că dispoziția respectivă nu face nicio trimitere la dreptul național.
57.
Aplicând metoda hermeneutică comună în jurisprudența Curții ( 23 ), vom recurge la criteriile de interpretare literală, sistematică și teleologică.
1. Interpretarea literală
58.
Din punct de vedere literal, există o „modificare a statutului” unei instituții financiare atunci când i se schimbă situația juridică sau faptică într‑un mod care poate afecta, în principiu, aplicarea Directivei 2014/59 și a Regulamentului delegat 2015/63.
59.
Printre aceste modificări se află, desigur, modificarea dimensiunii, la care face referire în mod implicit sintagma „inclusiv al unei instituții de dimensiuni mici”, care figurează în dispoziția respectivă. Totuși, aceasta este doar una dintre modalitățile de modificare a statutului, nu unica.
60.
Directiva 2014/59 și Regulamentul delegat 2015/63 (în special articolul 10 din acesta) prevăd norme simplificate și mai favorabile pentru calculul contribuțiilor ordinare ale instituțiilor de dimensiuni mici ( 24 ). Din aceasta nu trebuie să rezulte că unicele modificări irelevante ale statutului, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63, sunt cele referitoare la modificările dimensiunii instituțiilor financiare al căror scop este să beneficieze de regimul de contribuții mai favorabil.
61.
Desigur, Regulamentul delegat 2015/63 (la fel ca Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 pentru instituțiile supuse MUR) își propune să împiedice modificările efectuate de instituțiile financiare cu scopul de a‑și reduce în mod artificial dimensiunea, cu alte cuvinte, pentru a beneficia de regimul simplificat de calcul al contribuțiilor ordinare.
62.
Or, modificarea statutului instituțiilor financiare la care face referire articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 nu se limitează, din perspectivă literală, la reducerea mărimii sau a dimensiunii instituțiilor respective. Noțiunea în litigiu permite, din perspectivă textuală, includerea în aceasta și a altor situații.
63.
Interpretarea literală a articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 permite de asemenea să se elimine argumentul reducționist, invocat de SSB International, potrivit căruia modificările statului implică numai modificări ale structurii sociale sau ale dimensiunii unei instituții financiare, cu condiția ca aceasta să rămână pe teritoriul statului respectiv și, prin urmare, în cadrul mecanismului de rezoluție național.
64.
Acest argument ar presupune excluderea din modificările statutului a fuziunilor transfrontaliere prin absorbție ( 25 ), în condițiile în care nu există nicio mențiune în acest sens la articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63. În plus, astfel cum vom arăta în continuare, acesta ar fi contrar logicii Directivei 2014/59, care instituie un sistem european interconectat de mecanisme de finanțare a rezoluțiilor bancare ( 26 ).
2. Interpretarea sistematică
65.
Din punct de vedere sistematic trebuie să se aibă în vedere că prin Regulamentul nr. 806/2014 se implementează un fond unic de rezoluție în care sunt integrate progresiv fondurile naționale de rezoluție ale țărilor care fac parte din uniunea bancară. În acest context nici nu s‑ar putea discuta strict despre fuziuni transfrontaliere prin absorbție, deoarece valoarea contribuțiilor ordinare este stabilită de comitet și acestea sunt percepute de fondurile naționale în vederea alocării lor către FUR.
66.
Prin urmare, noțiunea „modificare a statutului”, în contextul Directivei 2014/59 și al celorlalte norme în această materie, include fuziunile transfrontaliere prin absorbție și le lipsește de relevanță în ceea ce privește calculul contribuțiilor ordinare.
67.
Astfel, după cum argumentează Comisia, articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63:
–
Prevede, la alineatul (2), drept regulă generală, caracterul irelevant al modificării statutului instituțiilor financiare în ceea ce privește plata contribuțiilor ordinare anuale către fondurile naționale de rezoluție;
–
acceptă, la alineatul (1), drept excepție unică de la regula respectivă, obligația de a plăti numai o contribuție parțială pro rata temporis în ceea ce privește instituțiile noi, care fac obiectul supravegherii într‑un anumit interval din perioada de contribuție.
3. Interpretarea teleologică
68.
Articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 trebuie interpretat în concordanță cu cele două obiective inerente creării fondurilor naționale de rezoluție, și anume: (a) necesitatea de stabilitate în ceea ce privește calculul contribuțiilor ordinare și (b) integrarea și centralizarea progresivă a fondurilor respective.
a) Stabilitate în ceea ce privește calculul contribuțiilor ordinare
69.
Articolul 102 și articolul 103 alineatul (1) din Directiva 2014/59 și articolul 4 din Regulamentul delegat 2015/63 impun perceperea anuală ( 27 ) a contribuțiilor ordinare, astfel încât resursele mecanismelor de finanțare să ajungă în mod progresiv (până la 31 decembrie 2024) la cel puțin 1 % din valoarea depozitelor garantate de toate instituțiile autorizate de pe teritoriul național.
70.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv este necesar ca autoritatea națională de rezoluție să specifice valorile contribuțiilor ordinare în conformitate cu situația instituțiilor financiare la data de 1 ianuarie a fiecărui an fiscal. Pentru acest motiv, articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63 impune instituțiilor respective obligația de a transmite autorității de rezoluție cele mai recente situații financiare anuale aprobate, disponibile înainte de data de 31 decembrie a anului anterior perioadei de contribuție, împreună cu avizul emis de auditorul statutar sau de firma de audit ( 28 ).
71.
După cum se poate constata, calculul contribuțiilor ordinare se efectuează pe baza „imaginii fixe” a instituțiilor financiare aflate sub jurisdicția autorității naționale la data de 1 ianuarie a fiecărui exercițiu financiar, în conformitate cu datele financiare disponibile ale instituțiilor respective.
72.
Pentru a fi posibilă creșterea progresivă a contribuțiilor ordinare, astfel încât să ajungă la 1 % din depozite în anul 2024, este necesar să se asigure stabilitate în ceea ce privește calculul. Dacă autoritățile de rezoluție ar trebui să ia în considerare modificările situației juridice și financiare ale instituțiilor, survenite pe durata întregului exercițiu financiar, ar fi dificil de atins nivelul stabilit de Directiva 2014/59.
73.
Astfel, articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 impune ca regulă generală caracterul irelevant al modificărilor statutului instituțiilor în cursul unui exercițiu financiar în ceea ce privește calculul contribuțiilor ordinare. Această regulă este confirmată de faptul că Regulamentul delegat 2015/63 nu permite recalcularea contribuțiilor ordinare anuale în funcție de modificările suferite de instituții în cursul exercițiului respectiv, astfel cum subliniază în mod corect Comisia.
b) Integrarea și centralizarea progresivă a fondurilor naționale de rezoluție
74.
Directiva 2014/59 și Regulamentul MUR au ca obiectiv integrarea și centralizarea progresivă a fondurilor naționale de rezoluție. O interpretare a noțiunii „modificare a statutului” care include fuziunile transfrontaliere prin absorbție și le lipsește de relevanță în ceea ce privește calculul contribuțiilor ordinare este mai compatibilă cu obiectivul respectiv.
75.
În țările din zona euro, crearea, în anul 2015, a fondurilor naționale de rezoluție (prin Directiva 2014/59 și prin Regulamentul delegat 2015/63) s‑a suprapus cu instituirea, începând cu anul 2016, a MUR și a FUR ( 29 ). În acest context, distincția dintre fuziunile prin absorbție naționale și cele transfrontaliere își pierde sensul în ceea ce privește plata contribuțiilor ordinare.
76.
Implementarea MUR a presupus un regim de rezoluție unic și centralizat pentru instituțiile financiare importante. Regimul respectiv se bazează pe un fond unic (FUR, sub controlul comitetului), cu toate că acesta funcționează în continuare pe baza unor compartimente naționale, care se mutualizează progresiv până în anul 2024. Acesta este motivul pentru care teza SSB International care propune o separare strictă între fondurile naționale de rezoluție ( 30 ) trebuie respinsă, în condițiile în care nu este aplicabilă nici măcar pentru anul de tranziție 2015.
77.
Chiar dacă s‑ar admite această separare strictă, am considera în continuare că, pentru calculul contribuțiilor ordinare, sunt irelevante modificările statutului generate de o fuziune transfrontalieră prin absorbție. Având în vedere că articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 este aplicabil atât pentru autoritatea din țara în care este stabilită instituția absorbită (Italia în prezenta cauză), cât și pentru țara în care este situată societatea‑mamă (Germania), nu poate exista o dublă impunere: SSB International ar plăti contribuția anuală aferentă anului 2015 Fondului de rezoluție italian în numele SSB Italia, fără ca astfel să se mărească contribuția sa pentru anul 2015 la fondul omolog german (în ceea ce privește activele și riscul filialei sale, absorbită de aceasta la 5 iulie 2015).
78.
În situațiile de fuziune prin absorbție existente în cursul unui exercițiu financiar, societatea absorbantă trebuie să plătească contribuția anuală completă la Fondul național de rezoluție din statul în care societatea absorbită are sediul social. Astfel cum am arătat, pentru calculul contribuției trebuie să se ia în considerare situația existentă la data de 1 ianuarie a anului de impozitare, fiind irelevante modificările ulterioare ale statutului, printre care fuziunile transfrontaliere prin absorbție.
79.
Această regulă generală, stabilită la articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63, conține numai excepția prevăzută la alineatul (1) al articolului respectiv: plata unei contribuții parțiale pro rata temporis pentru instituțiile financiare nou‑înființate. Soluția specifică pentru această ipoteză nu poate fi extrapolată într‑o asemenea măsură încât să afecteze regula generală (și anume caracterul irelevant al modificărilor statutului).
80.
Prin urmare, trebuie să se respingă cererea privind reducerea contribuției anuale atunci când modificarea statutului instituției financiare este irelevantă din punct de vedere legal. Așadar, aplicarea prin analogie propusă de SSB International este incorectă.
C. Efectele modificării statutului instituțiilor de credit asupra contribuțiilor extraordinare ale acestora la fondurile naționale de rezoluție (a treia întrebare preliminară)
81.
Instanța de trimitere solicită să se stabilească în esență dacă contribuțiile extraordinare sunt supuse acelorași reguli precum cele ordinare în cazul fuziunii transfrontaliere prin absorbție.
82.
Răspunsurile părților care au formulat observații diferă fundamental:
–
Banca d'Italia și guvernul italian consideră că aceste contribuții sunt supuse acelorași reguli privind perceperea și calculul precum cele ordinare. În cadrul unei fuziuni transfrontaliere prin absorbție, societatea absorbantă trebuie să plătească contribuțiile extraordinare stabilite de autoritatea de rezoluție a statului în care are sediul societatea absorbită în cursul exercițiului în care a avut loc respectiva modificare a statutului;
–
SSB International și Comisia, deși invocă argumente diferite, apreciază că, în conformitate cu articolul 104 din Directiva 2014/59, numai instituțiile aflate sub jurisdicția Fondului național de rezoluție la momentul perceperii contribuțiilor respective sunt obligate la plata contribuțiilor extraordinare.
83.
Conform articolului 104 alineatul (1) din Directiva 2014/59, contribuțiile extraordinare ex post sunt percepute de autoritățile naționale de rezoluție „în cazul în care mijloacele financiare disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanțare”.
84.
Dispoziția respectivă prevede că contribuțiile extraordinare sunt repartizate instituțiilor în conformitate cu normele prevăzute la articolul 103 alineatul (2) și nu pot depăși de trei ori suma anuală a contribuțiilor ordinare. În plus, articolul 103 alineatele (4)-(8) se aplică de asemenea contribuțiilor extraordinare, astfel cum prevede articolul 104 alineatul (2) din Directiva 2014/59.
85.
În opinia noastră, referirile din cuprinsul articolului 104 din Directiva 2014/59 la regimul juridic al contribuțiilor ordinare nu presupun că cele extraordinare implică un calcul al celor dintâi. În timp ce metoda de calcul al acestora din urmă este identică cu cea pentru cele dintâi, care a fost stabilită de Regulamentul delegat 2015/63, pragul sau limita variază, astfel încât valoarea contribuțiilor extraordinare poate fi de trei ori mai mare decât cea a contribuțiilor ordinare anuale. Articolul 104 alineatul (3) prevede de asemenea posibilitatea de amânare integrală sau parțială a plății contribuțiilor extraordinare ( 31 ), împrejurare care nu este prevăzută pentru cele ordinare. Un aspect și mai important este acela că momentul și raționamentul care stau la baza perceperii celor două contribuții sunt de asemenea diferite.
86.
Autoritățile de rezoluție utilizează contribuțiile extraordinare atunci când trebuie să efectueze operațiuni care reduc bugetul fondului național și sunt necesare venituri suplimentare pentru a atinge nivelul de resurse stabilit anual. Pentru acest motiv, contribuțiile extraordinare sunt imprevizibile, cu alte cuvinte, nu pot fi planificate precum cele ordinare, care sunt percepute pentru anul calendaristic de impozitare, în conformitate cu situația instituțiilor la data de 1 ianuarie.
87.
Valoarea contribuțiilor extraordinare depinde, așadar, de necesitatea de refinanțare a Fondului național de rezoluție, luând în considerare resursele consumate în cadrul operațiunilor de rezoluție concrete ( 32 ). Prin natura lor, momentul la care trebuie impuse este incert, deoarece depinde de data operațiunilor de rezoluție care generează deficit fondului.
88.
Având în vedere caracterul lor imprevizibil și faptul că nu pot fi planificate, considerăm că, astfel cum susține Comisia, contribuțiile extraordinare pot fi solicitate numai instituțiilor aflate sub jurisdicția Fondului național de rezoluție la data adoptării deciziei respective.
89.
În principiu, în cazul în care sunt necesare contribuțiile extraordinare, instituțiile active din cadrul sistemului financiar al statului sunt cele care au generat riscul care a determinat impozitarea lor (și anume riscul care a cauzat operațiunile de rezoluție prin care s‑au epuizat resursele fondului). Instituțiile care au ieșit de sub jurisdicția autorității de rezoluție în exercițiul în care s‑au stabilit contribuțiile extraordinare au avut în general un efect mai redus asupra riscului cauzat de operațiunile de rezoluție.
90.
Această interpretare este compatibilă cu modul de redactare a articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63, care face referire numai la neutralizarea efectului modificărilor statutului unei instituții asupra contribuțiilor ordinare, dar care nu le menționează pe cele extraordinare ( 33 ). Prin urmare, o instituție care fuzionează cu societatea‑mamă din alt stat membru înainte ca autoritatea de rezoluție să impună plata contribuțiilor extraordinare nu este obligată să le plătească în statul din care a plecat.
91.
În mod corelativ, societatea absorbantă trebuie să plătească contribuțiile extraordinare adoptate de fondul de rezoluție din statul în care are sediul, prin includerea în calculul aferent acestora a activelor instituției absorbite, fără să poată beneficia de plata pro rata temporis prevăzută la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63 pentru instituțiile nou‑intrate în sistemul financiar al statului respectiv. Astfel se evită manevrele prin care se urmărește eludarea plății contribuțiilor extraordinare prin modificări ale statutului.
92.
Modificarea statutului unei instituții afectează, așadar, perceperea contribuțiilor extraordinare, care trebuie realizată în conformitate cu „imaginea fixă” a sectorului bancar la momentul adoptării lor și care vizează instituțiile supuse autorității de rezoluție la momentul respectiv.
D. Aplicarea ratione temporis a contribuțiilor ordinare în ceea ce privește fondurile naționale de rezoluție (a doua parte a primei întrebări preliminare)
93.
Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă interpretarea noțiunii „modificări ale statutului”, prevăzută la articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63, trebuie aplicată unei situații în care fuziunea și radierea ulterioară a instituției au avut loc în anul 2015, la un moment la care nici autoritatea națională de rezoluție, nici fondul național nu fuseseră instituite încă în mod formal de Italia, iar contribuțiile nu fuseseră calculate.
94.
Răspunsul la această întrebare impune analiza regimului tranzitoriu stabilit de Directiva 2014/59 și de Regulamentul delegat 2015/63 în ceea ce privește instituirea, calculul și perceperea contribuțiilor ordinare pentru exercițiul financiar 2015.
95.
Din nou, pozițiile sunt diferite în ceea ce privește acest aspect:
–
Comisia, Banca d'Italia și guvernele spaniol și italian consideră că regimul tranzitoriu respectiv permite perceperea contribuțiilor ordinare stabilite de Fondul de rezoluție italian pentru exercițiul financiar 2015. Această regulă se aplică de asemenea instituțiilor care, deși erau stabilite în Italia în perioada respectivă, nu au mai fost stabilite ulterior, ca urmare a unei fuziuni prin absorbție realizate anterior creării fondului sau înființării autorității naționale care îl gestionează sau stabilirii valorii contribuțiilor;
–
dimpotrivă, SSB International consideră că Italia a transpus în dreptul său național Directiva 2014/59 prin Decretul legislativ nr. 180/2015, care a intrat în vigoare la 16 noiembrie 2015, însă fără a se aplica retroactiv. Având în vedere că fuziunea prin absorbție a SSB Italia a avut loc la 6 iulie 2015, Fondul de rezoluție italian nu putea invoca Directiva 2014/59 împotriva SSB International (pentru a justifica perceperea contribuțiilor ordinare pentru anul 2015) întrucât nu era acceptat efectul direct invers al directivelor. Cu toate că Regulamentul delegat 2015/63 era în vigoare la data respectivă, nu era posibilă aplicarea sa în mod independent față de Directiva 2014/59, pe care o completează.
96.
Articolul 130 alineatul (1) din Directiva 2014/59 prevede că statele membre adoptă și publică, până la 31 decembrie 2014, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru respectarea lor și menționează că statele membre le aplică începând cu 1 ianuarie 2015.
97.
Este evident că Italia a transpus în mod tardiv directiva respectivă în dreptul său intern. Norma de transpunere (Decretul legislativ nr. 180/2015) a intrat în vigoare la 16 noiembrie 2015, iar Banca d'Italia, în calitate de autoritate națională de rezoluție, a instituit Fondul de rezoluție abia la 18 noiembrie 2015, solicitând plata contribuțiilor ordinare și extraordinare instituțiilor financiare (inclusiv SSB International) la 23 și, respectiv, la 26 noiembrie 2015.
98.
În ceea ce privește Regulamentul delegat 2015/63, intrarea în vigoare a avut loc la 6 februarie 2015, cu toate că articolul 21 al doilea paragraf din acesta prevedea că „se aplică de la 1 ianuarie 2015”. Prin urmare, regulamentul respectiv, care nu trebuia să fie transpus în dreptul italian, era în vigoare la momentul fuziunii prin absorbție a SSB Italia.
99.
Ca urmare a adoptării tardive a Directivei 2014/59 ( 34 ) și a Regulamentului delegat 2015/63, a fost necesară includerea în acesta din urmă a unor dispoziții tranzitorii care să permită perceperea contribuțiilor ordinare aferente exercițiului financiar 2015. Măsurile respective sunt prevăzute la articolul 20 alineatele (1), (2), (3) și (4) din Regulamentul delegat 2015/63, din al cărui conținut, în ceea ce privește situația de fapt din litigiu, rezultă că:
–
până cel târziu la 30 noiembrie 2015, autoritățile de rezoluție trebuiau să notifice fiecărei instituții decizia prin care se stabilea valoarea contribuțiilor sale ordinare anuale pentru exercițiul financiar 2015. Banca d'Italia a notificat această decizie SSB International la 23 noiembrie 2015, astfel încât a respectat termenul legal;
–
valoarea contribuției ordinare pentru anul 2015 trebuia achitată înainte de 31 decembrie 2015. Având în vedere data notificării de către Banca d'Italia, SSB International putea să respecte termenul respectiv;
–
informațiile pentru calculul contribuției ordinare pentru anul 2015 trebuiau transmise autorității de rezoluție înainte de 1 septembrie 2015;
–
sistemele de garantare a depozitelor trebuiau să comunice autorității de rezoluție cel târziu la 1 septembrie 2015 valoarea depozitelor garantate la 31 iulie 2015.
100.
Articolul 20 din Regulamentul delegat 2015/63 nu conține nicio dispoziție tranzitorie sau derogatorie privind calculul contribuțiilor ordinare. Aceasta implică, în conformitate cu criteriile Curții în materia dreptului tranzitoriu ( 35 ), că respectivul calcul trebuia efectuat în anul 2015, conform formei generale prevăzute de Directiva 2014/59 și puse în aplicare de Regulamentul delegat 2015/63.
101.
Data de referință pentru calculul contribuțiilor ordinare este data de 1 ianuarie a exercițiului în cauză, fără ca modificările statutului instituțiilor, survenite în anul respectiv, să fie relevante.
102.
În consecință, Regulamentul delegat 2015/63 permitea să se solicite plata contribuțiilor ordinare aferente exercițiul 2015 tuturor instituțiilor stabilite în Italia la 1 ianuarie 2015. În acest context nu are relevanță dispariția unei instituții ca urmare a unei fuziuni transfrontaliere prin absorbție.
103.
Trebuie să se aibă în vedere că contribuțiile ordinare au caracter anual, iar perceperea lor era determinată, în ceea ce privește elementele sale esențiale, de Directiva 2014/59, începând cu exercițiul financiar 2015 inclusiv. Regulamentul delegat 2015/63 a stabilit dispozițiile tranzitorii menționate anterior, care permiteau perceperea contribuțiilor pentru exercițiul 2015 la o dată ulterioară. Statul italian, cu toate că a transpus tardiv Directiva 2014/59, a adoptat norma internă de aplicare (Decretul legislativ nr. 180/2015) în timp util pentru a respecta calendarul de percepere prevăzut la articolul 20 din Regulamentul delegat 2015/63.
104.
Prin urmare, considerăm că nu este vorba despre o situație de aplicare retroactivă a Decretului legislativ nr. 180/2015, astfel cum a argumentat SSB. Este vorba mai degrabă despre aplicarea normelor tranzitorii privind perceperea contribuțiilor anuale pentru anul 2015, stabilite la articolul 20 din Regulamentul delegat 2015/63 pentru punerea în aplicare a Directivei 2014/59, care reglementase anterior elementele esențiale ale contribuțiilor respective.
105.
Pentru acest motiv, considerăm că nu este necesar să analizăm dacă Regulamentul delegat 2015/63 era aplicabil și avea efect direct (inclusiv în Italia) de la 1 ianuarie 2015. Cu toate acestea, vom aborda acest aspect în cazul în care Curtea ne va solicita să o facem.
106.
SSB International argumentează că regulamentul delegat nu ar fi direct aplicabil într‑un stat membru în cazul în care directiva care îl pune în aplicare nu a fost transpusă încă în dreptul național al statului respectiv. Nu ar fi fezabil, așadar, să se aplice Regulamentul delegat 2015/63 în privința SSB Italia deoarece Directiva 2014/59 a fost transpusă în dreptul italian la 16 noiembrie 2015, dată la care SSB Italia nu mai exista, fiind absorbită de SSB International la 6 iulie 2015.
107.
Nu împărtășim acest raționament. Este adevărat că, în general, Curtea nu admite efectul direct vertical invers al directivelor ( 36 ). Totuși, această regulă trebuie nuanțată într‑o situație precum cea din prezenta cauză, deoarece Directiva 2014/59, care reprezintă norma de bază, conținea o delegare la articolul 103 alineatele (7) și (8) ( 37 ), în temeiul căreia Comisia a adoptat norma delegată (Regulamentul delegat 2015/63) pentru a:
–
„specifica noțiunea de ajustare a contribuțiilor proporțional cu profilul de risc al instituțiilor” ținând seama de o serie de elemente prezentate în mod detaliat;
–
preciza „obligațiile în materie de înregistrare, contabilitate și raportare, precum și celelalte obligații menționate la alineatul (4) vizând asigurarea achitării efective a contribuțiilor”, precum și „măsurile menționate la alineatul (4) vizând asigurarea verificării în mod corespunzător a achitării corecte a contribuțiilor”.
108.
În opinia noastră, Regulamentul delegat 2015/63 nu depășește limitele mandatului stabilit prin actul de abilitare ( 38 ) atunci când prevede termenele privind procedura obișnuită de percepere a contribuțiilor ordinare anuale. În plus, acesta nu iese din limitele respective, impuse de actul legislativ de bază, atunci când stabilește la articolul 20 dispozițiile aplicabile în exercițiul 2015. Astfel cum am subliniat, termenul de transpunere scurt al Directivei 2014/59 și transpunerea sa tardivă în ordinile juridice interne determinau necesitatea acestor dispoziții tranzitorii pentru a permite perceperea contribuțiilor ordinare pentru anul 2015.
109.
Astfel, Regulamentul delegat 2015/63 era o normă direct aplicabilă în ordinea juridică italiană de la 1 ianuarie 2015 și, odată intrat în vigoare, putea produce efecte juridice ca atare începând cu data respectivă.
110.
Ar fi ilogic să se condiționeze efectivitatea Regulamentului delegat 2015/63 (pe care îl considerăm autosuficient, astfel încât poate fi aplicat direct) de transpunerea Directivei 2014/59 în dreptul național. Dacă ar exista condiționarea respectivă, orice stat membru ar putea anula și amâna aplicabilitatea directă a regulamentului delegat, fiind suficient să transpună tardiv directiva de bază. Astfel cum arată Comisia și Banca d'Italia, întârzierea respectivă ar aduce atingere aplicării uniforme a regulamentului delegat, care s‑ar aplica mai devreme în unele state membre și mai târziu în altele.
111.
În plus, întârzierea ar avea efecte negative asupra finanțării uniforme a fondurilor naționale de rezoluție și, prin urmare, a FUR. Dacă Regulamentul delegat 2015/63 nu ar fi fost aplicabil în Italia de la 1 ianuarie 2015, Fondul de rezoluție italian ar fi putut să aloce numai un procent mic din contribuțiile ordinare percepute pentru anul 2015 (cele ulterioare datei de 16 noiembrie 2015, atunci când a intrat în vigoare norma națională de transpunere). În plus, în această ipoteză, Fondul de rezoluție italian nu ar fi virat către FUR în anul 2016 cota‑parte care îi revine în funcție de dimensiunea instituțiilor financiare italiene.
112.
Prin urmare, dispozițiile tranzitorii ale articolului 20 din Regulamentul delegat 2015/63 permiteau să se solicite contribuții ex ante pentru exercițiul financiar 2015 unei instituții financiare aflate sub jurisdicția autorității naționale de rezoluție într‑o anumită perioadă din anul respectiv și care a ieșit de sub jurisdicția acesteia ca urmare a unei fuziuni transfrontaliere prin absorbție. Dispozițiile Regulamentului delegat 2015/63 referitoare la contribuțiile ex ante erau direct aplicabile în Italia în exercițiul 2015, indiferent de data la care a avut loc transpunerea în dreptul național a Directivei 2014/59.
IV. Concluzie
113.
În temeiul considerațiilor prezentate, propunem Curții să răspundă Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia) după cum urmează:
„Articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției, coroborat cu directiva respectivă, trebuie interpretat în sensul că:
–
noțiunea «modificări ale statutului» include fuziunile transfrontaliere prin absorbție, prin care instituțiile de credit care au făcut anterior obiectul supravegherii de către o autoritate națională de rezoluție sunt absorbite de societatea mamă care are sediul social în alt stat membru;
–
în împrejurări precum cele din litigiul principal, instituția absorbantă este obligată să plătească integral contribuția ordinară anuală către Fondul național de rezoluție al statului în care era situată instituția absorbită;
–
contribuțiile extraordinare ex post pot fi percepute de la instituțiile aflate sub jurisdicția Fondului național de rezoluție la momentul la care se decide impunerea lor, fără ca articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 să se aplice pentru a neutraliza efectul modificărilor statutului asupra contribuțiilor extraordinare respective;
–
dispozițiile tranzitorii ale articolului 20 din Regulamentul delegat 2015/63 permiteau să se solicite contribuții ex ante pentru exercițiul financiar 2015 unei instituții financiare aflate sub jurisdicția autorității naționale de rezoluție în cursul anului respectiv și care a ieșit de sub jurisdicția acesteia ca urmare a unei fuziuni transfrontaliere prin absorbție;
–
dispozițiile Regulamentului delegat 2015/63 referitoare la contribuțiile ex ante erau direct aplicabile în Italia în exercițiul financiar 2015, indiferent de data la care a avut loc transpunerea în dreptul intern a Directivei 2014/59.”
( 1 ) Limba originală: spaniola.
( 2 ) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190).
( 3 ) Regulamentul delegat al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției (JO 2015, L 11, p. 44).
( 4 ) Decreto legislativo 16 novembre 2015, n. 180. Attuazione della direttiva 2014/59/UE del Parlamento europeo e del Consiglio, del 15 maggio 2014, che istituisce un quadro di risanamento e risoluzione degli enti creditizi e delle imprese di investimento e che modifica la direttiva 82/891/CEE del Consiglio, e le direttive 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE e 2013/36/UE e i regolamenti (UE), n. 1093/2010 e (UE) n. 648/2012, del Parlamento europeo e del Consiglio (GURI nr. 267 din 16 noiembrie 2015) (denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 180/2015”).
( 5 ) Delibera 436/2015 de la Banca d'Italia, 22 settembre 2015, Istituzione dell'Unità di Risoluzione e Gestione delle Crisi (disponibil la adresa norme/disposizioni/Provv_22_09_15_UGC.pdf).
( 6 ) Provvedimento n. 1226609/15, del 18 novembre 2015, istitutivo del Fondo Nazionale di Risoluzione .
( 7 ) Banca della Marche S.p.a., Banca Popolare dell'Etruria e del Lazio S.c.p.a., Cassa di Risparmio della Provincia di Chieti S.p.a. și Cassa di Risparmio di Ferrara S.p.a.
( 8 ) Banca d'Italia, Rendiconto del Fondo nazionale di risoluzione, anno 2015, p. 6 (disponibil la adresa ‑fondo‑nazionale‑risoluzione/2016-rendiconto‑fondo‑nazionale‑risoluzione/Rendiconto‑dei‑fondi‑di‑risoluzione.pdf.pdf).
( 9 ) În opinia sa, având în vedere că SSB Italia a făcut obiectul supravegherii autorității italiene numai de la 1 ianuarie 2015 până la 30 iunie 2015, suma maximă care i se putea solicita era jumătate din contribuția ordinară anuală stabilită în actele atacate. Nu se impunea plata contribuției extraordinare, stabilită într‑un moment în care SSB Italia ieșise deja de sub supraveghere și din sistemul de rezoluție italian.
( 10 ) Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1).
( 11 ) Conform articolului 101 alineatul (2) din Directiva 2014/59, mecanismul de finanțare „nu se utilizează în mod direct pentru a absorbi pierderile unei instituții sau ale unei entități menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau pentru a recapitaliza o astfel de instituție sau de entitate”.
( 12 ) Considerentele (104) și (105) și articolul 100 din Directiva 2014/59.
( 13 ) În perioada respectivă, contribuțiile ordinare trebuie repartizate cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului‑țintă prevăzut, dar ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor care contribuie.
( 14 ) Contribuția ordinară constă într‑o sumă fixă, stabilită în funcție de pasivul instituției respective (contribuție anuală de bază), la care se adaugă o altă sumă, calculată în funcție de profilul său de risc (ajustare la riscul suplimentar).
( 15 ) FUR nu operează pentru statele membre din Uniunea Europeană care nu fac parte din uniunea bancară. În statele respective, fondurile naționale de rezoluție funcționează în continuare în temeiul Directivei 2014/59 și al normelor sale de punere în aplicare și de executare.
( 16 ) Veniturile FUR sunt constituite din contribuțiile ordinare, contribuțiile extraordinare și metodele alternative de finanțare.
( 17 ) În anul 2024 acestea vor trebui să ajungă la minimum 1 % din valoarea depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor de credit autorizate din toate statele membre participante.
( 18 ) Articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81 al Consiliului din 19 decembrie 2014, care menționează condițiile uniforme de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la Fondul unic de rezoluție (JO 2015, L 15, p. 1), face trimitere la Regulamentul delegat 2015/63.
( 19 ) Text disponibil la adresa %202014 %20IN
( 20 ) Articolul 77 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că, în perioada tranzitorie de 8 ani, comitetul va utiliza FUR „în conformitate cu principiile bazate pe împărțirea acestuia în compartimente naționale corespunzătoare fiecărui stat membru participant, precum și pe o fuziune treptată a diferitor fonduri percepute la nivel național ce urmează să fie alocate compartimentelor naționale ale fondului, conform prevederilor din acord”.
( 21 ) Conform informațiilor comitetului, contribuțiile ordinare au fost de 7500 de milioane de euro în anul 2018, cu care FUR a acumulat deja în jur de 24900 de milioane de euro din cele aproximativ 56300 de milioane de euro pe care urmărește să le obțină până în anul 2024 (această sumă echivalează cu 1 % din depozitele instituțiilor financiare care fac parte din MUR). A se vedea ‑ante‑contributions-0
( 22 ) Versiunea în limba spaniolă a articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 face referire la „cambio de condición”. În alte versiuni lingvistice se utilizează noțiunea „cambio de estatuto”: „changement de statut” în limba franceză; „change of status” în limba engleză; „cambiamento di status” în limba italiană; „alteração do estatuto” în limba portugheză sau „Statusänderung” în limba germană. Cu toate că ar fi fost mai indicat să se utilizeze expresia „cambio de estatuto”, în realitate aceasta este echivalentă cu noțiunea „cambio de condición”, astfel încât nu există nicio diferență semnificativă între versiunile lingvistice.
( 23 ) Hotărârea din 17 aprilie 2018, Egenberger (C‑414/16, EU:C:2018:257, punctul 44), Hotărârea din 10 decembrie 2018, Wightman și alții (C‑621/18, EU:C:2018:999, punctul 47), și Hotărârea din 26 februarie 2019, Rimšēvičs și BCE/Letonia (C‑202/18 și C‑238/18, EU:C:2019:139, punctul 45).
( 24 ) Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 permite de asemenea instituțiilor ale căror active totale sunt inferioare sau egale cu 3000000000 de euro să plătească o contribuție ordinară simplificată constând într‑o sumă forfetară de 50000 de euro pentru primii 300000000 de euro din totalul pasivelor, mai puțin fondurile proprii și depozitele garantate, fiind obligate să contribuie pentru ceea ce depășește suma respectivă în conformitate cu dispozițiile generale ale articolelor 4-9 din Regulamentul delegat (UE) 2015/63. Conform considerentului (18) al regulamentului menționat, calculul simplificat al contribuțiilor instituțiilor respective „ar împiedica, de asemenea, posibilele schimbări pe termen scurt în statut la care ar putea recurge aceste instituții pentru a se putea califica pentru aplicarea articolului 10 din Regulamentul delegat (UE) 2015/63”.
( 25 ) „Fuziune prin absorbție” înseamnă „operațiunea prin care una sau mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă toate activele și pasivele lor unei alte societăți, în schimbul emiterii către acționarii societății sau societăților absorbite de acțiuni la societatea absorbantă și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10 % din valoarea nominală sau, în absența acesteia, din echivalentul contabil al acțiunilor astfel emise”, conform articolului 89 alineatul (1) din Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni (JO 2017, L 169, p. 46).
( 26 ) În considerentul (113) al Directivei 2014/59 se arată că „[s]tabilirea mecanismelor de finanțare care instituie sistemul european al mecanismelor de finanțare prevăzut de prezenta directivă ar trebui să asigure coordonarea utilizării fondurilor disponibile la nivel național pentru procedurile de rezoluție”.
( 27 ) Articolul 3 punctul 6 din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că „perioadă de contribuție” înseamnă un an calendaristic.
( 28 ) Aceste informații trebuie furnizate până cel târziu la data de 31 ianuarie a fiecărui an pentru exercițiul care se încheie la data de 31 decembrie a anului anterior sau pentru exercițiul financiar relevant aplicabil, în conformitate cu articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2015/63. Până cel târziu la data de 1 mai a fiecărui an, autoritatea de rezoluție notifică în fiecare an fiecărei instituții menționate decizia de stabilire a contribuției anuale datorate, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din regulamentul respectiv.
( 29 ) Anul 2015 a fost unul tranzitoriu, în sensul că autoritățile naționale de rezoluție au stabilit și au perceput contribuțiile anuale; în anul 2016, calcularea respectivelor contribuții a revenit deja comitetului, perceperea rămânând în sarcina autorităților naționale. Fondurile naționale au transferat perceperea contribuțiilor pentru anul 2015 către FUR și, începând cu anul 2016, toate contribuțiile anuale au fost transferate către FUR, pentru a fi mutualizate progresiv.
( 30 ) În opinia sa, obligarea SSB International la plata contribuției ordinare în beneficiul fondului pentru activitatea deja desfășurată în Italia de SSB Italia ar însemna în fapt să i se impună o „asigurare” care: (i) privește un risc la a cărui alimentare reclamanta nu contribuie (din moment ce aceasta nu face parte din sistemul italian) și (ii) care nu ar putea fi niciodată pusă în aplicare, dat fiind că SSB International nu ar putea fi niciodată destinatara intervențiilor de rezoluție finanțate de fond întrucât este supusă competenței autorității germane.
( 31 ) Articolul 104 alineatul (4) din Directiva 2014/59 autorizează Comisia să adopte acte delegate pentru a preciza circumstanțele și condițiile în care contribuția poate fi amânată, delegare care nu a fost pusă în aplicare încă.
( 32 ) La punctul 22 din prezentele concluzii am detaliat cifrele rezoluției a patru instituții, efectuată la 22 noiembrie 2015 de Banca d'Italia.
( 33 ) Desigur, Regulamentul delegat 2015/63 reglementează numai contribuțiile ordinare.
( 34 ) Termenul de transpunere scurt al directivei, publicată în mod oficial la 12 iunie 2014 și care trebuia transpusă în ordinile juridice interne înainte de 31 decembrie 2014, a cauzat, astfel cum s‑a întâmplat în Italia, transpunerea tardivă a acesteia.
( 35 ) Dispozițiile tranzitorii trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte și nu se pot aplica prin analogie deoarece exceptează și derogă de la dispozițiile generale ale unei reglementări a Uniunii. A se vedea printre altele Hotărârea din 7 decembrie 2006, Eurodental (C‑240/05, EU:C:2006:763, punctul 54), și Hotărârea din 12 iunie 2008, Comisia/Portugalia (C‑462/05, EU:C:2008:337, punctul 54).
( 36 ) Potrivit unei jurisprudențe constante, statul membru nu poate opune particularilor o directivă pe care el însuși a omis să o transpună (Hotărârea din 22 noiembrie 2017, Cussens și alții, C‑251/16, EU:C:2017:881, punctul 49, și Hotărârea din 21 septembrie 2017, DNB Banka, C‑326/15, EU:C:2017:719, punctul 41). O directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze obligații în sarcina particularilor, astfel încât nu este posibilă invocarea directivei ca atare împotriva acestora (Hotărârea din 26 februarie 2019, N Luxembourg 1 și alții, C‑115/16, C‑118/16, C‑119/16 și C‑299/16, EU:C:2019:134, punctul 114, și Hotărârea din 5 iulie 2007, Kofoed, C‑321/05, EU:C:2007:408, punctul 42).
( 37 ) Articolul 115 din Directiva 2014/59 conferă Comisiei competențe pentru a adopta acte delegate.
( 38 ) Atunci când este vorba despre o competență delegată în sensul articolului 290 TFUE, jurisprudența Curții stabilește că este necesar să se asigure că autoritățile Uniunii nu depășesc limitele mandatului care le‑a fost încredințat prin actul de abilitare, înțelegându‑se în special că o astfel de competență delegată trebuie să respecte în orice situație elementele esențiale ale actului de abilitare și să se înscrie în cadrul de reglementare, astfel cum este acesta definit prin actul legislativ de bază (a se vedea Hotărârea din 18 martie 2014, Comisia/Parlamentul și Consiliul, C‑427/12, EU:C:2014:170, punctul 38, și Hotărârea din 17 martie 2016, Parlamentul/Comisia, C‑286/14, EU:C:2016:183, punctul 30).
Jurisprudența Curții impune ca definirea competenței conferite trebuie să fie suficient de precisă, în sensul că aceasta trebuie să precizeze clar limitele acestei competențe și să fie de natură să supună utilizarea acesteia de către Comisie unui control în raport cu criterii obiective stabilite de legiuitorul Uniunii (a se vedea Hotărârea din 5 iulie 1988, Central‑Import Münster/Hauptzollamt Münster, 291/86, EU:C:1988:361, punctul 13, Hotărârea din 12 iulie 2005, Alliance for Natural Health și alții, C‑154/04 și C‑155/04, EU:C:2005:449, punctul 90, și Hotărârea din 26 iulie 2017, Republica Cehă/Comisia, C‑696/15 P, EU:C:2017:595, punctul 49).