Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MICHAL BOBEK
prezentate la 29 iulie 2019(1)
Cauza C‑433/18
ML
împotriva
OÜ Aktiva Finants
[cerere de decizie preliminară formulată de Korkein oikeus (Curtea Supremă, Finlanda)]
„Trimitere preliminară ‑ Cooperare judiciară în materie civilă și comercială ‑ Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială ‑ Regulamentul (CE) nr. 44/2001 ‑ Articolul 43 ‑ Cerința unei căi de atac efective și a unei proceduri contradictorii ‑ Acțiune împotriva unei decizii prin care se declară executorie o hotărâre pronunțată de o instanță din alt stat membru ‑ Procedură de admitere a unei căi de atac în scopul unei examinări suplimentare în apel”
I. Introducere
1. O instanță estonă, Harju Maakohus (Tribunalul de Primă Instanță din Harju, Estonia), a pronunțat la 7 decembrie 2009 o hotărâre de obligare a ML (denumit în continuare „apelantul”) la plata a 14 838,50 coroane estone (EEK) (aproximativ 948 de euro) către societatea estonă OÜ Aktiva Finants. La cererea Aktiva Finants, această hotărâre a fost declarată executorie în Finlanda de către Helsingin käräjäoikeus (Tribunalul de Primă Instanță din Helsinki, Finlanda) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001(2). Apelantul a contestat această decizie la Helsingin hovioikeus (Curtea de Apel din Helsinki, Finlanda). Aceasta nu i‑a admis calea de atac în vederea unei examinări suplimentare, ceea ce contestă apelantul în fața instanței de trimitere, Korkein oikeus (Curtea Supremă, Finlanda).
2. În Finlanda, sistemul național al căilor de atac prevede o procedură de admitere a unei căi de atac formulate împotriva unei hotărâri în scopul unei examinări suplimentare în cadrul căilor de atac formulate în apel împotriva deciziilor pronunțate în primă instanță. O astfel de procedură se aplică de asemenea în cazul acțiunilor având ca obiect hotărâri ale instanței prin care se declară executorie o decizie pronunțată în alt stat membru în temeiul Regulamentului nr. 44/2001.
3. Prezenta trimitere preliminară invită Curtea să stabilească dacă, în cadrul sistemului instituit prin Regulamentul nr. 44/2001, o procedură de admitere a unei căi de atac în scopul unei examinări suplimentare, precum cea în discuție în litigiul principal, este compatibilă cu cerința unor căi de atac efective garantate ambelor părți, astfel cum rezultă din articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, și dacă o asemenea procedură respectă, în conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din acest regulament, normele care reglementează procedura contradictorie.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
4. Potrivit articolului 41 din Regulamentul nr. 44/2001:
„Hotărârea este declarată executorie imediat după îndeplinirea formalităților prevăzute la articolul 53, fără nicio examinare în temeiul articolelor 34 și 35. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate, în această fază a procedurii, formula apărări.”
5. În temeiul articolul 43 alineatele (1)-(3) din acest regulament:
„(1) Oricare dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării.
(2) Acțiunea se introduce la instanța indicată în lista din anexa III.
(3) Acțiunea este examinată în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie.”
6. Articolul 45 din regulamentul menționat prevede:
„(1) Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 34 și 35. Instanța se pronunță în termen scurt.
(2) Hotărârea pronunțată în străinătate nu poate fi revizuită pe fond în nicio situație.”
B. Dreptul finlandez
7. Potrivit articolului 5 primul paragraf din capitolul 25a din oikeudenkäymiskaari (Codul de procedură judiciară), este necesar ca, în cazul unei căi de atac prin care se dorește modificarea hotărârii unei instanțe de fond, aceasta să fie admisă de instanța de apel în vederea unei examinări suplimentare.
8. Articolul 11 primul paragraf din acest capitol are următorul cuprins:
„O cale de atac este admisă în vederea unei examinări suplimentare în măsura în care:
1) există motive pentru care concluzia la care a ajuns instanța de fond în soluția sa suscită îndoieli;
2) în lipsa admiterii unei căi de atac în vederea unei examinări suplimentare, este imposibil să se aprecieze temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond;
3) pentru aplicarea dreptului în litigii similare, prezintă importanță să se admită calea de atac în vederea unei examinări suplimentare în speță; sau
4) există un alt motiv serios pentru admiterea căii de atac.”
9. În temeiul articolului 13 din capitolul menționat, „[î]nainte de a soluționa o cauză referitoare la admiterea unei căi de atac în vederea unei examinări suplimentare, dacă se dovedește necesar, instanța de apel solicită intimatului să răspundă în scris”.
10. Potrivit articolului 14 primul paragraf din capitolul 25a din Codul de procedură judiciară, „[i]nstanța de apel decide cu privire la admiterea căii de atac în vederea unei examinări suplimentare prin procedură scrisă, pe baza soluției date de instanța de fond, a căii de atac formulate, a unei eventuale întâmpinări și, dacă se dovedește necesar, a altor elemente din dosar”.
11. Potrivit articolului 17 din acest capitol, în cazul în care calea de atac în vederea unei examinări suplimentare nu este admisă, hotărârea instanței de fond este confirmată și trebuie să conțină o expunere a cererilor și a răspunsurilor părților.
12. În conformitate cu articolul 18 din capitolul menționat, o cale de atac trebuie admisă în măsura în care cel puțin unul dintre membrii unui complet de trei judecători se pronunță în favoarea admiterii. Cu toate acestea, o cale de atac în vederea unei examinări suplimentare poate fi admisă și în cadrul unui complet cu judecător unic.
13. Potrivit articolului 1 din capitolul 26 din Codul de procedură judiciară, în măsura în care o cale de atac este admisă, iar judecarea acțiunii continuă în fața instanței de apel, aceasta trebuie să examineze dacă și, după caz, în ce mod trebuie modificată decizia instanței de fond. În temeiul articolului 3 din acest capitol, intimatului trebuie să i se solicite să transmită observații scrise referitoare la calea de atac, într‑un termen stabilit de instanța de apel în cazul în care nu i s‑a solicitat să transmită observații încă de la momentul examinării cererii de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare sau în cazul în care solicitarea de a transmite apărări este vădit inutilă.
III. Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
14. Apelantul este o persoană fizică care afirmă că este domiciliată în Finlanda de la 26 noiembrie 2007. Prin hotărârea pronunțată la 7 decembrie 2009, acesta a fost obligat de Harju Maakohus (Tribunalul de Primă Instanță din Harju) la plata sumei de 14 838,50 EEK (aproximativ 948 de euro) către Aktiva Finants.
15. În temeiul Regulamentului nr. 44/2001 și la cererea formulată de Aktiva Finants, hotărârea pronunțată la 7 decembrie 2009 împotriva apelantului a fost declarată executorie în Finlanda prin decizia Helsingin käräjäoikeus (Tribunalul de Primă Instanță din Helsinki).
16. În urma notificării acestei hotărâri, apelantul a formulat apel la Helsingin hovioikeus (Curtea de Apel din Helsinki) și a solicitat ca hotărârea Helsingin käräjäoikeus (Tribunalul de Primă Instanță din Helsinki) să fie anulată în totalitate. În cererea introductivă adresată Helsingin hovioikeus (Curtea de Apel din Helsinki), apelantul a susținut că hotărârea estonă a fost pronunțată în lipsă, că actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu i‑a fost comunicat sau notificat în timp util și astfel încât să‑i permită să se apere. Apelantul a indicat de asemenea că a avut cunoștință de procedură numai atunci când Helsingin käräjäoikeus (Tribunalul de Primă Instanță din Helsinki) i‑a notificat decizia referitoare constatarea caracterului executoriu. În plus, potrivit apelantului, instanța estonă nu era competentă în cauza în discuție, dat fiind că este domiciliat în Finlanda începând cu 26 noiembrie 2007. Apelantul a invocat de asemenea articolele 34 și 35 din Regulamentul nr. 44/2001 în susținerea argumentelor sale.
17. Helsingin hovioikeus (Curtea de Apel din Helsinki) nu a admis calea de atac introdusă de acesta în scopul unei examinări suplimentare, iar astfel s‑a încheiat examinarea acțiunii.
18. Apelantul a solicitat instanței de trimitere să admită recursul introdus împotriva acestei decizii a Helsingin hovioikeus (Curtea de Apel din Helsinki), iar la 24 ianuarie 2017, cererea sa a fost admisă. În calea de atac introdusă la Korkein oikeus (Curtea Supremă), acesta a solicitat anularea deciziei Helsingin hovioikeus (Curtea de Apel din Helsinki), admiterea sa în scopul unei examinări suplimentare și trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță.
19. În acest context, instanța de trimitere arată că trebuie să se stabilească dacă o procedură de admitere a unei căi de atac în vederea unei examinări suplimentare în apel, precum cea în discuție în litigiul principal, este aplicabilă atunci când obiectul acțiunii este o decizie a instanței de fond prin care se declară executorie o hotărâre pronunțată în alt stat membru în conformitate cu Regulamentul nr. 44/2001. Aceasta adaugă că trebuie să se pronunțe de asemenea cu privire la compatibilitatea procedurii de admitere a unei căi de atac în vederea unei examinări suplimentare cu Regulamentul nr. 44/2001, mai precis cu cerința unei proceduri contradictorii, prevăzută la articolul 43 alineatul (3) din acest regulament.
20. În aceste condiții, Korkein oikeus (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Procedura prevăzută de sistemul național pentru introducerea de căi de atac în vederea examinării suplimentare este compatibilă cu cerința căilor de atac efective în vederea examinării suplimentare, garantate ambelor părți în temeiul articolului 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, atunci când se introduce o cale de atac împotriva hotărârii unei instanțe de fond referitoare la recunoașterea sau la executarea unei hotărâri în conformitate cu Regulamentul nr. 44/2001?
2) În cadrul procedurii de admitere a căilor de atac în vederea examinării suplimentare sunt îndeplinite cerințele privind procedura contradictorie în sensul articolului 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001, atunci când, înainte de pronunțarea deciziei privind admiterea căii de atac, partea împotriva căreia se îndreaptă aceasta nu este ascultată cu privire la calea de atac introdusă? Se consideră că aceste condiții sunt îndeplinite atunci când partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac este ascultată înainte de pronunțarea deciziei privind admiterea căii de atac în vederea examinării suplimentare?
3) În cadrul interpretării, prezintă importanță faptul că persoana care introduce calea de atac nu poate fi numai partea care a solicitat încuviințarea executării și a cărei cerere a fost respinsă, ci și partea împotriva căreia s‑a solicitat executarea, atunci când cererea acesteia a fost admisă?”
21. Guvernul finlandez și Comisia Europeană au prezentat observații scrise și au fost ascultate în ședința care s‑a desfășurat la 15 mai 2019.
IV. Apreciere
22. Prezentele concluzii sunt structurate după cum urmează. În cadrul primei întrebări preliminare, examinarea sistemului, instituit prin Regulamentul nr. 44/2001 și a procedurii finlandeze de admitere a căilor de atac în vederea examinării suplimentare în stadiul apelului, ne determină să apreciem că articolul 43 din acest regulament permite, în anumite condiții, o asemenea procedură (A). În cadrul celei de a doua și al celei de a treia întrebări preliminare, pe care le vom analiza împreună, după examinarea domeniului de aplicare al principiului contradictorialității, apreciem că o procedură de admitere a căilor de atac în vederea unei examinări suplimentare, precum cea în discuție în litigiul principal, nu încalcă cerința procedurii contradictorii (B).
A. Cu privire la prima întrebare preliminară
23. Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea procedurii de admitere a unei căi de atac în vederea examinării suplimentare, prevăzută de sistemul finlandez, cu cerința căilor de atac efective care rezultă din articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001.
1. Sistemul instituit prin Regulamentul nr. 44/2001
24. În temeiul principiului încrederii reciproce și în conformitate cu Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(3), astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive referitoare la aderarea noilor state membre la această convenție(4), Regulamentul nr. 44/2001, aplicabil în speță(5), urmărește să facă recunoașterea și executarea hotărârilor mai rapide și mai simple. Acest act de drept derivat simplifică formalitățile, astfel încât hotărârile judecătorești pronunțate într‑un stat membru să fie recunoscute de plin drept fără să fie necesară recurgerea la o altă procedură, iar procedura în temeiul căreia o hotărâre pronunțată într‑un stat membru devine executorie în alt stat membru să fie eficientă și rapidă(6).
25. Cu toate acestea, procedura de exequatur permite de asemenea să se asigure un control asupra hotărârii pronunțate în alt stat membru din perspectiva motivelor de neexecutare enumerate în mod limitativ de legiuitorul Uniunii la articolele 34 și 35 din Regulamentul nr. 44/2001. Procedura de exequatur constă, astfel, în două etape distincte.
26. Într‑o primă etapă, în conformitate cu articolul 41 din Regulamentul nr. 44/2001, o parte solicită executarea hotărârii pronunțate în alt stat membru în cadrul unei proceduri necontradictorii. În această etapă, motivele de refuz al executării prevăzute la articolele 34 și 35 din regulamentul menționat nu pot fi examinate, nici la cererea părților, nici chiar din oficiu. Întrucât cererea de executare este prezentată de o parte care are calitate procesuală activă la instanța sau la autoritatea competentă să o soluționeze și îndeplinește condițiile de formă necesare, instanța sau autoritatea solicitată are obligația de a admite această cerere. Prin urmare, în temeiul considerentului (17) al regulamentului menționat, formula executorie este emisă „practic automat”.
27. Într‑o doua etapă, articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede posibilitatea de a introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării. Potrivit articolului 44 din acest regulament, hotărârea pronunțată cu privire la acțiune poate face obiectul unei căi de atac specifice fiecărui stat membru, definită în anexa IV la regulamentul menționat. Acțiunea prevăzută la articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001 poate fi introdusă de solicitantul procedurii de exequatur în cazul în care încuviințarea executării a fost respinsă în cadrul primei etape și de către partea împotriva căreia se solicită executare. Contrar primei etape, această a doua etapă este, potrivit chiar articolului 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001, contradictorie.
28. Cu toate acestea, sistemul căilor de atac prevăzut la articolul 43 din regulamentul menționat nu este la fel de clar precum ar putea lăsa să se înțeleagă punctul anterior.
29. Se manifestă incertitudini încă de la nivelul textual. Astfel, având în vedere diversitatea termenilor utilizați de legiuitorul Uniunii în diversele versiuni lingvistice ale Regulamentului nr. 44/2001, este dificil să se stabilească dacă acest legiuitor urmărea, la articolul 43 din acest regulament, să instituie o „acțiune” sau un „apel”(7).
30. Cu toate acestea, din punct de vedere sistemic, cele două etape ale procedurii de executare nu sunt realmente similare cu diferența dintre procedura pe fond și cea de apel. Cererea de executare presupune un control formal și, în acest stadiu, Regulamentul nr. 44/2001 nu permite nicio examinare din perspectiva motivelor de refuz al executării prevăzute la articolele 34 și 35 din acesta. Prin urmare, nu este vorba stricto sensu despre o procedură pe fond. În cadrul acțiunii prevăzute la articolul 43 din regulamentul menționat, deși nicio dispoziție din acesta nu restrânge motivele sau argumentele care pot fi invocate în susținerea acțiunii împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, instanța sesizată cu acțiunea nu poate refuza sau revoca totuși o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 34 și 35 din regulamentul menționat(8). Prin urmare, nu este vorba stricto sensu despre o procedură de apel.
31. Aceleași incertitudini sunt vizibile de asemenea în desemnarea instanțelor, astfel cum rezultă din lista care figurează în anexa III la Regulamentul nr. 44/2001, în fața cărora trebuie introdusă o acțiune potrivit articolului 43 alineatul (2) din acest regulament. Din consultarea acestei anexe rezultă că instanțele desemnate de statele membre sunt destul de eterogene, atât pe plan formal (nivelul formal al instanței în discuție în sistemul național, care include instanțele de fond, dar și instanțele de apel), cât și pe plan procedural (cu sesizarea directă a instanței de apel, sesizarea indirectă de către instanța de fond, dar și sesizarea unor instanțe diferite după cum acțiunea este introdusă de pârât sau de reclamant).
32. Totuși, în pofida acestor incertitudini, este clar că procedura în fața instanțelor desemnate trebuie să respecte cel puțin trei condiții în temeiul articolului 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001.
33. În primul rând, astfel cum a subliniat Comisia în observațiile sale scrise, articolul 43 din acest regulament prevede dreptul necondiționat al celor două părți de a introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării.
34. În al doilea rând, obiectivul esențial al procedurii privind căile de atac instituite la articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001 este de a permite verificarea existenței unor motive de neexecutare, prevăzute la articolele 34 și 35 din acest regulament(9), susceptibile să zădărnicească executarea hotărârii pronunțate în alt stat membru.
35. În al treilea rând, în ceea ce privește modalitățile de exercitare a acțiunii prevăzute la articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001, această dispoziție trebuie interpretată în lumina drepturilor fundamentale și în special a articolului 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(10). În consecință, o asemenea acțiune trebuie să fie efectivă.
2. Procedura finlandeză de admitere a unei căi de atac în apel în scopul unei examinări suplimentare
36. Din dosarul aflat la dispoziția Curții, precum și din indicațiile furnizate de guvernul finlandez în cadrul ședinței de audiere a pledoariilor reiese că procedura de admitere a căii de atac în scopul unei examinări suplimentare prezintă următoarele caracteristici.
37. Această procedură este prevăzută pentru toate procedurile de apel împotriva deciziei unei instanțe de fond, în materie contencioasă sau grațioasă, cu excepția anumitor cauze în materie penală. Aceasta este aplicabilă de asemenea, astfel cum a arătat guvernul finlandez, în cadrul căilor de atac prevăzute de Regulamentul nr. 44/2001.
38. De aceea, căile de atac în fața instanței de apel cuprind două etape. Într‑o primă etapă, instanța de apel stabilește, din perspectiva motivelor prevăzute de lege, dacă sunt îndeplinite condițiile de admitere a căii de atac în scopul unei examinări suplimentare. Dacă este cazul și într‑o a doua etapă, procedura continuă, iar instanța de apel procedează la o examinare completă a căii de atac.
39. În cadrul primei etape a apelului, partea care introduce calea de atac trebuie să precizeze, în actul de sesizare a instanței, motivele și probele invocate în susținerea cererii de anulare a hotărârii pronunțate în primă instanță. În actul de sesizare a instanței, aceasta trebuie să indice și motivul și argumentele pe baza cărora ar trebui admisă calea de atac în vederea unei examinări suplimentare.
40. Pe această bază, instanța de apel trebuie să verifice din oficiu fiecare dintre cele patru motive care justifică admiterea căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, prevăzute la articolul 11 primul paragraf din capitolul 25a din Codul de procedură judiciară. În acest scop, ea ține seama de hotărârea instanței de fond, de actul de sesizare a instanței, de dosarul cauzei, inclusiv de hotărârea străină și de elementele care trebuie furnizate în temeiul articolului 54 din Regulamentul nr. 44/2001.
41. În cazul în care este îndeplinit unul dintre motivele de admitere și cel puțin un membru al instanței de apel se pronunță în favoarea admiterii căii de atac, instanța de apel trebuie să admită calea de atac în scopul unei examinări suplimentare, fără a dispune de nicio putere discreționară în această privință. Calea de atac nu este admisă în cazul în care este clar că niciunul dintre cele patru motive de admitere nu se poate aplica.
3. Procedura de admitere a unei căi de atac în vederea unei examinări suplimentare și principiul efectivității
42. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, în lipsa unei reglementări a Uniunii Europene în materie, revine fiecărui stat membru, în temeiul principiului autonomiei procedurale a statelor membre, obligația de a reglementa modalitățile procedurale destinate să asigure apărarea drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii(11).
43. În ceea ce privește procedura de admitere a căii de atac în discuție în litigiul principal, din observațiile guvernului finlandez reiese că această procedură a fost instituită de legiuitorul național având în vedere două serii de obiective. Pe de o parte, aceasta ar urmări să facă față creșterii volumului de lucru al instanțelor de apel și creșterii duratei procedurilor care ar decurge de aici. Pe de altă parte, ar răspunde necesității de a soluționa acțiunea în conformitate cu o procedură eficientă prin care sunt protejate drepturile părților. Astfel, această procedură ar ține seama de natura cauzei supuse examinării instanței de apel pentru a fi posibilă, în cadrul unei proceduri mai lejere, soluționarea cauzelor a căror examinare de către instanța de apel nu este justificată de motive serioase care privesc protecția juridică a autorului acțiunii și interesul general al cauzei.
44. În opinia noastră, caracterul legitim al unor asemenea obiective, care reflectă in fine obiective legate de celeritatea procedurilor și o mai bună alocare a resurselor judiciare, nu ridică nicio îndoială(12).
45. Cu toate acestea, rezultă dintr‑o jurisprudență consacrată că modalitățile procedurale aplicabile căilor de atac, prevăzute de statele membre, nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile acțiunilor similare prevăzute pentru protecția drepturilor conferite de ordinea juridică internă (principiul echivalenței) și nu trebuie să facă practic imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității)(13).
46. În speță, în măsura în care considerăm că procedura finlandeză de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare se aplică tuturor acțiunilor împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de fond în materie contencioasă sau grațioasă, contrarietatea cu principiul echivalenței poate fi respinsă de la bun început.
47. În ceea ce privește respectarea principiului efectivității, este necesar să se stabilească dacă procedura de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea acțiunii consacrate la articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001.
48. Trebuie să se observe, cu titlu introductiv și în general, că principiul efectivității nu cuprinde cerințe care le depășesc pe cele care decurg din dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, garantat de cartă(14). Or, acest drept nu constituie o prerogativă absolută. Astfel, Curtea, întemeindu‑se în mod explicit pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a apreciat deja că dreptul la o instanță(15), în cadrul căruia dreptul de acces la o instanță constituie un aspect particular, nu este absolut și poate fi supus unor limitări admise în mod implicit, întrucât acesta, prin însăși natura sa, necesită o reglementare din partea statului, care beneficiază în această privință de o anumită marjă de apreciere. Pentru Curte, aceste limitări nu pot restrânge accesul conferit unui justițiabil în așa fel sau într‑o asemenea măsură încât să se aducă atingere înseși esenței dreptului său de a se adresa unei instanțe. În sfârșit, aceste limitări trebuie să aibă în vedere un scop legitim și trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit(16).
49. În speță, considerăm că procedura de admitere a căii de atac în scopul unei examinări suplimentare în discuție în litigiul principal respectă principiul efectivității, cu condiția ca, pe de o parte, aceasta să permită luarea în considerare a motivelor de neexecutare și, pe de altă parte, ca eventuala decizie de refuz al admiterii să fie motivată în mod corespunzător.
50. În primul rând, este necesar să se asigure că procedura de admitere a căii de atac nu aduce atingere obiectului acțiunii instituite la articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001, mai precis să permită verificarea existenței unor motive de refuz al executării hotărârii pronunțate în alt stat membru, astfel cum au fost prevăzute la articolele 34 și 35 din acest regulament. Deși este de competența exclusivă a instanței de trimitere să analizeze dacă dreptul finlandez permite luarea în considerare a acestor motive în cadrul examinării cererii de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, aspectele care urmează au scopul de a oferi câteva lunii directoare cu privire la acest subiect.
51. În această privință, considerăm că motivele de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare prevăzute la articolul 11 primul paragraf din capitolul 25a din Codul de procedură judiciară sunt susceptibile să permită luarea în considerare a articolelor 34 și 35 din Regulamentul nr. 44/2001.
52. În special, se pare astfel că motivele de neexecutare prevăzute de legiuitorul Uniunii la articolele 34 și 35 din Regulamentul nr. 44/2001 pot fi incluse în primul și în al patrulea motiv de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, potrivit cărora admiterea căii de atac are loc în cazul în care există motive să ne îndoim de temeinicia hotărârii instanței de fond sau există un alt motiv serios pentru a admite calea de atac în vederea unei examinări suplimentare.
53. Prin urmare, instanța de apel este aparent în măsură, încă din etapa admiterii căii de atac respective, să verifice dacă, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001, motivele de neexecutare prevăzute la articolele 34 și 35 din acest regulament necesită o examinare detaliată a hotărârii instanței de fond privind cererea de încuviințare a executării.
54. În al doilea rând, procedura de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare pare să fie organizată de așa manieră încât permite, în practică, ca temeinicia hotărârii instanței de fond să fie apreciată din acest stadiu, deși dintr‑o perspectivă de economie procedurală.
55. Astfel, procedura de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, astfel cum a fost prevăzută de dreptul finlandez, nu se aseamănă cu un filtru prealabil pentru examinarea admisibilității apelului. După cum a subliniat guvernul finlandez, în stadiul admiterii căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, instanța de apel verifică, în special în ceea ce privește hotărârea instanței de fond și dosarul cauzei, dacă există motive să se îndoiască cu privire la temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond. Prin urmare, aprecierea formulată în acest stadiu de instanța de apel se aseamănă într‑adevăr cu o examinare preliminară, deși sumară, a fondului însuși al deciziei instanței de fond(17).
56. Pe de altă parte, deși dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă presupune posibilitatea de a avea acces la o instanță, acesta nu implică însă un acces automat la o procedură uniformă, chiar dacă acțiunea urmează să fie respinsă. Or, s‑ar părea că, în practică, examinarea suplimentară este refuzată doar în cazurile în care este evident pentru toți membrii instanței de apel că acțiunea este lipsită de temei. Astfel, potrivit guvernului finlandez, motivele de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare trebuie interpretate în mod flexibil și favorabil părții care solicită admiterea căii de atac în vederea unei examinări suplimentare(18). Prin urmare, numai în cazul unei acțiuni vădit nefondate, aceasta ar putea fi respinsă încă din stadiul admiterii căii de atac în vederea unei examinări suplimentare. În toate celelalte cazuri, acțiunea va fi in fine examinată în mod detaliat, după ce a fost admisă de instanța de apel.
57. În al treilea rând, procedura în discuție în litigiul principal este compatibilă cu articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001 numai în cazul în care eventualele decizii de refuz al admiterii sunt motivate în mod corespunzător.
58. Ședința a pus în evidență un dezacord major cu privire la acest subiect între guvernul finlandez și Comisie. Guvernul finlandez a susținut că o asemenea decizie trebuia, în temeiul Codului de procedură judiciară, să fie motivată, în timp ce Comisia, întemeindu‑se pe același cod, a susținut că situația nu se regăsea în mod necesar.
59. Nu este de competența Curții să arbitreze între aceste poziții contrare cu privire la interpretarea corectă a dreptului național, ci să stabilească care sunt cerințele care rezultă din dreptul Uniunii. Or, acesta din urmă impune ca deciziile, cum ar fi un refuz de admitere a unei examinări suplimentare în apel, să fie în mod obligatoriu motivate.
60. Mai întâi, obligația de motivare se justifică în general prin intermediul celor două funcții ale acesteia din urmă. Ea permite părților interesate să cunoască motivele care au determinat instanța să adopte o decizie, iar instanței, care poate fi sesizată cu o acțiune împotriva acestei decizii, să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul jurisdicțional(19). În acest cadru, Curtea a indicat deja că respectarea dreptului la un proces echitabil impune ca toate hotărârile judecătorești să fie motivate, lucru necesar pentru a permite pârâtului să înțeleagă motivele pentru care a căzut în pretenții și să exercite în mod util și efectiv o cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri(20).
61. Or, în cazul în care instanța de apel nu ar fi obligată să își motiveze decizia, în special în cazul refuzului admiterii căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, atunci posibilitatea, prevăzută de dreptul finlandez, de a formula o cale de atac în fața Curții Supreme împotriva acestei decizii de refuz ar fi în mare parte teoretică. În lipsa unei motivări, ar fi cel puțin dificil să se conteste în mod util decizia instanței de apel, iar Curtea Supremă ar fi în imposibilitatea de a aprecia temeinicia acesteia.
62. În continuare, obligația de motivare la nivelul unei decizii în apel este deosebit de fundamentală în cadrul sistemului căilor de atac instituit prin Regulamentul nr. 44/2001. Astfel, trebuie amintit că, pe de o parte, hotărârea privind cererea de încuviințare a executării pronunțată în primă instanță nu este supusă obligației de motivare. Pe de altă parte, considerăm că, în Finlanda, la fel ca în alte state membre, calea de atac în fața Curții Supreme împotriva unei hotărâri în apel este de asemenea supusă unui sistem de admitere prealabil.
63. Prin urmare, decizia adoptată în urma acțiunii prevăzute la articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001 este prima (și posibil și ultima) decizie în care motivele de neexecutare prevăzute la articolele 34 și 35 din acest regulament trebuie luate în considerare pe deplin. Este de neconceput ca o parte să poată utiliza posibilitățile recunoscute de regulamentul menționat pentru a se opune executării unei hotărâri pronunțate în alt stat membru fără a fi vreodată destinatar al unei decizii motivate(21).
64. În sfârșit, faptul că procedura de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare privește în speță stadiul apelului este determinant în ceea ce privește obligația de motivare. Astfel, ținând seama de această împrejurare, poziția ‑ perfect rezonabilă ‑ a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia o decizie pronunțată în cadrul unei proceduri de filtrare în stadiul casării („al doilea apel” în fața instanțelor supreme, limitată în general la aspectele de drept) nu trebuie să fie în mod necesar motivată(22), nu se poate aplica în mod logic procedurii de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare în stadiul apelului atunci când acesta constituie, în realitate, o primă cale de atac care permite luarea în considerare a motivelor de neexecutare a hotărârii pronunțate în alt stat membru.
65. Rezultă de aici că este de competența instanței de trimitere să verifice dacă deciziile de refuz al admiterii căii de atac în vederea unei examinări suplimentare în apel trebuie să fie motivate în mod obligatoriu. În ipoteza în care instanța de apel nu ar fi ținută de o asemenea obligație, procedura de admitere ar fi, în opinia noastră, incompatibilă cu articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001. Astfel, în cazul în care s‑ar dovedi că procedura de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare a fost introdusă în cadrul sistemului național al căilor de atac fără a lua în considerare particularitățile sistemului instituit prin Regulamentul nr. 44/2001, o asemenea împrejurare ar putea conduce la o punere în aplicare a acestei proceduri care ar fi mecanică și greu de conciliat cu cerințele Regulamentului nr. 44/2001.
66. Având în vedere toate aceste considerații, apreciem că articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 permite o procedură de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, precum cea în discuție în litigiul principal, cu condiția ca, din punct de vedere substanțial, motivele de neexecutare care figurează la articolele 34 și 35 din Regulamentul nr. 44/2001 să poată fi invocate și luate în considerare în temeiul motivelor de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare și ca, din punct de vedere procedural, deciziile de refuz al admiterii căii de atac să fie motivate în mod obligatoriu.
B. Cu privire la a doua și la a treia întrebare preliminară
67. Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă o procedură de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare în recurs, precum cea în discuție în litigiul principal, în care partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac sau partea care nu este la originea căii de atac nu este ascultată, este compatibilă cu principiul contradictorialității exprimat la articolul 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001.
68. În ceea ce privește a treia întrebare a instanței de trimitere, o înțelegem în sensul că urmărește să stabilească consecințele împrejurării potrivit căreia articolul 43 alineatul (1) din acest regulament prevede că acțiunea poate fi exercitată nu numai de partea care a solicitat executarea, ci și de partea împotriva căreia s‑a dispus executarea.
69. Reiese de aici că aceste două întrebări au în esență același obiectiv: ele urmăresc să stabilească compatibilitatea procedurii în discuție în litigiul principal cu articolul 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001. Prin urmare, propunem să le examinăm împreună.
70. De la bun început, nu vedem în ce măsură o asemenea procedură, care, din motive legitime privind buna administrare a justiției, urmărește mai ales să permită o soluționare rapidă a acțiunilor în mod vădit nefondate, ar fi incompatibilă cu principiul contradictorialității.
71. Astfel, deși articolul 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 prevede în mod clar că acțiunea este examinată în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie, se impune însă constatarea că legiuitorul Uniunii nu a explicat mai mult cerințele legate de caracterul contradictoriu al procedurii. În consecință, organizarea procedurii privind căile de atac ține de autonomia procedurală a statelor membre, cu condiția ca principiul contradictorialității, interpretat în raport cu particularitățile sistemului de exequatur instituit prin Regulamentul nr. 44/2001, să fie respectat.
72. Principiul contradictorialității este de o importanță fundamentală în cadrul sistemului instituit prin Regulamentul nr. 44/2001 pentru a asigura libera circulație a hotărârilor judecătorești în cadrul Uniunii. Astfel, după cum s‑a evocat mai sus(23), procedura de exequatur urmărește să permită solicitantului să obțină în mod simplu și rapid, potrivit unei proceduri necontradictorii(24), executarea unei hotărâri pronunțate cu garanțiile necesare în alt stat membru(25). În schimb, întrucât prima „instanță” nu este contradictorie, legiuitorul Uniunii a solicitat în mod expres ca procedura căilor de atac să fie contradictorie(26).
73. În ceea ce privește cerințele care decurg din principiul contradictorialității, Curtea a indicat deja în mod repetat că, în cadrul procedurilor atât administrative, cât și jurisdicționale, acest principiu implică, în general, dreptul părților la o procedură administrativă sau la un proces care să le permită să își exprime poziția cu privire la faptele și documentele pe care se va întemeia o decizie administrativă sau judiciară, precum și să discute probele și observațiile prezentate în fața autorității administrative sau a instanței și motivele de drept invocate din oficiu de aceasta din urmă, pe care intenționează să își întemeieze decizia(27).
74. În mod concret, acest principiu protejează o parte în raport cu elementele decisive(28) la adoptarea unei decizii care îi afectează interesele(29). Astfel, respectarea contradictorialității este în mod indisociabil legată de ideea că elementele, care constituie temeiul unei decizii adoptate în defavoarea unei părți, trebuie discutate de această parte(30).
75. Or, ținând seama de această definiție a principiului contradictorialității, nu vedem niciun motiv pentru a considera că o procedură de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, precum cea în discuție în litigiul principal, aduce atingere acestui principiu.
76. Întrucât instanța de apel nu poate, în cursul etapei de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, să pronunțe o hotărâre defavorabilă sau care să cauzeze prejudicii părții împotriva căreia se îndreaptă calea de atac, cu alte cuvinte părții care nu este la originea căii de atac, dreptul acestei părți la o procedură contradictorie nu este încălcat în cazul în care, în acest stadiu, ea nu depune observații.
77. Astfel, în primul rând, refuzul de a admite calea de atac în vederea unei examinări suplimentare are ca efect confirmarea hotărârii instanței de fond de care beneficiază această parte și, cu excepția unui recurs în fața Curții Supreme, irevocabilitatea acesteia. În consecință, respectiva hotărâre nu poate cauza prejudicii beneficiarului hotărârii pronunțate de instanța de fond(31).
78. În al doilea rând, guvernul finlandez a confirmat în ședință, fără a fi contrazis de Comisie, că, indiferent de calitatea părții aflate la originea căii de atac, în stadiul admiterii căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, instanța de apel nu poate modifica fondul hotărârii. În special, aceasta nu poate, de exemplu, declara acțiunea ca fiind în mod vădit fondată fără ca partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac să fie ascultată(32), ceea ce ar constitui în mod evident, în caz contrar, o încălcare gravă a principiului contradictorialității.
79. În al treilea rând, hotărârea pronunțată în etapa admiterii căii de atac în vederea unei examinări suplimentare este o hotărâre preliminară a cărei întindere se limitează, prin definiție, la o examinare suplimentară. Ulterior, aceasta nu aduce atingere aprecierii acțiunii în urma unei examinări complete a acțiunii respective. Prin urmare, în ipoteza în care calea de atac este admisă fără ca partea care nu este la originea acțiunii ‑ fie că aceasta este, după caz, reclamantul în cadrul procedurii de exequatur sau persoana care face obiectul deciziei de exequatur ‑ să fi fost invitată să depună observații, o asemenea hotărâre nu este de natură nici să aducă ea însăși atingere intereselor acestei părți.
80. În ședință, ca o continuare a observațiilor sale scrise, Comisia susține că principiul contradictorialității este de o asemenea importanță încât nu poate face obiectul unor limitări și că, în consecință, sistemul finlandez de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare nu respecta acest principiu.
81. Pe lângă faptul că o asemenea poziție „absolutistă” nu permite concilierea cerințelor de protecție a drepturilor la apărare cu alte interese cu totul legitime, cum ar fi, de exemplu, cele referitoare la celeritate și la buna administrare a justiției, observăm în primul rând că Comisia nu a fost în măsură să demonstreze vreo atingere concretă adusă principiului contradictorialității în speță.
82. În sfârșit, subliniem că reiese din observațiile guvernului finlandez că partea care nu este la originea căii de atac este invitată în mod obligatoriu să își exprime punctul de vedere în cursul etapei de examinare completă a căii de atac. Prin urmare, considerăm că, potrivit articolului 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001, respectarea principiului contradictorialității este asigurată în stadiul în care hotărârea instanței de apel poate cauza prejudicii acestei părți.
83. Având în vedere ansamblul acestor considerații, apreciem că articolul 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că o procedură de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, precum cea în discuție în litigiul principal, nu încalcă cerința unei proceduri contradictorii din moment ce hotărârea pronunțată în stadiul admiterii căii de atac în vederea unei examinări suplimentare nu este, ca atare, de natură să aducă atingere intereselor părții împotriva căreia se îndreaptă calea de atac.
V. Concluzie
84. Având în vedere considerațiile care precedă, invităm Curtea să răspundă la întrebările preliminare adresate de Korkein oikeus (Curtea Supremă, Finlanda) după cum urmează:
„1) Articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială permite o procedură de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, precum cea în discuție în litigiul principal, cu condiția ca, din punct de vedere substanțial, motivele de neexecutare care figurează la articolele 34 și 35 din acest regulament să poată fi invocate și luate în considerare ca motive de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare și ca, din punct de vedere procedural, deciziile de refuz al examinării suplimentare să fie în mod obligatoriu motivate.
2) Articolul 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că o procedură de admitere a căii de atac în vederea unei examinări suplimentare, precum cea în discuție în litigiul principal, nu încalcă cerința unei proceduri contradictorii din moment ce hotărârea pronunțată în stadiul admiterii căii de atac în vederea unei examinări suplimentare nu este, ca atare, de natură să aducă atingere intereselor părții împotriva căreia se îndreaptă calea de atac.”
1 Limba originală: franceza.
2 Regulamentul Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).
3 JO 1998, C 27, p. 1.
4 Denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”.
5 Întrucât acțiunea în fața instanței estone a fost introdusă înainte de 10 ianuarie 2015, Regulamentul nr. 44/2001 rămâne aplicabil ratione temporis în temeiul articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1).
6 A se vedea considerentele (16) și (17) ale Regulamentului nr. 44/2001. A se vedea de asemenea Hotărârea din 14 decembrie 2006, ASML (C‑283/05, EU:C:2006:787, punctul 23).
7 În anumite versiuni lingvistice ale Regulamentului nr. 44/2001, precum cele în limbile spaniolă, franceză sau italiană, termenul utilizat pentru această a doua instanță jurisdicțională este acela de „acțiune”, ceea ce sugerează o instanță de prim grad de jurisdicție, rămânând astfel fidelă din punct de vedere funcțional structurii acestui regulament. În schimb, în alte versiuni lingvistice, noțiunea utilizată este aceea de „apel”, astfel cum atestă versiunile în limba engleză („appeal”) sau cehă („opravný prostředek”), care lasă astfel să se înțeleagă o instanță de al doilea grad, în conformitate cu faptul că, în mod formal, este vorba adeseori despre o curte de al doilea grad de jurisdicție.
8 Potrivit articolului 45 din Regulamentul nr. 44/2001.
9 Observăm în această privință că, chiar dacă Regulamentul nr. 1215/2012 a eliminat procedura de exequatur, controlul motivelor care figurează la articolele 34 și 35 din Regulamentul nr. 44/2001 nu a fost eliminat, astfel cum dovedesc articolele 45 și 46 din Regulamentul nr. 1215/2012.
10 Denumită în continuare „carta”. A se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2014, A (C‑112/13, EU:C:2014:2195, punctul 51 și jurisprudența citată), subînțelegându‑se că procedura privind căile de atac pentru contestarea hotărârii privind încuviințarea executării în temeiul articolului 43 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie calificată drept punere în aplicare a dreptului Uniunii în sensul articolului 51 din cartă [Ordonanța din 13 iunie 2012, GREP (C‑156/12, nepublicată, EU:C:2012:342, punctul 31)].
11 A se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2005, Leffler (C‑443/03, EU:C:2005:665, punctul 49).
12 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost deja sesizată în legătură cu compatibilitatea cu articolele 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, a unor mecanisme de filtrare a căilor de atac la nivelul apelului și al recursului. Curtea a apreciat în mod repetat că dreptul de acces la instanță poate face obiectul unor restrângeri, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere temeiului însuși al articolului 6 din această convenție și să urmărească un obiectiv legitim. În această privință, obiective legate de buna administrare a justiției și de prevenirea supraaglomerării autorităților judiciare au fost considerate legitime de către această Curte [Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 13 iulie 1995, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit (CE:ECHR:1995:0713JUD001813991, § 61); Hotărârea din 11 octombrie 2001, Rodríguez Valín împotriva Spaniei (CE:ECHR:2001:1011JUD004779299, § 22) și Hotărârea din 19 decembrie 1997, Brualla Gómez de la Torre împotriva Spaniei (CE:ECHR:1997:1219JUD002673795, § 36)].
13 A se vedea, în ceea ce privește cooperarea judiciară în materie civilă, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, Leffler (C‑443/03, EU:C:2005:665, punctul 50), și Hotărârea din 9 noiembrie 2016, ENEFI (C‑212/15, EU:C:2016:841, punctul 30).
14 A se vedea Hotărârea din 26 septembrie 2018, Belastingdienst/Toeslagen (Efectul suspensiv al apelului) (C‑175/17, EU:C:2018:776, punctul 47), și Hotărârea din 26 septembrie 2018, Staatssecretaris van Veiligheid en justitie (Efectul suspensiv al apelului) (C‑180/17, EU:C:2018:775, punctul 43).
15 Care nu se confundă cu dreptul la mai multe grade de jurisdicție. În această privință, din jurisprudența Curții reiese că principiul protecției jurisdicționale efective conferă particularului un drept de acces la o instanță judecătorească, iar nu la mai multe grade de jurisdicție [Hotărârea din 28 iulie 2011, Samba Diouf (C‑69/10, EU:C:2011:524, punctul 69)].
16 A se vedea Ordonanța din 16 noiembrie 2010, Internationale Fruchtimport Gesellschaft Weichert/Comisia (C‑73/10 P, EU:C:2010:684, punctul 53 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată).
17 Prin aceasta, procedura de admitere a unei căi de atac în vederea examinării suplimentare poate fi comparată cu cererea de autorizare a introducerii unei căi de atac, în discuție în cauza care a condus la pronunțarea Hotărârii din 15 martie 2018, North East Pylon Pressure Campaign și Sheehy (C‑470/16, EU:C:2018:185).
18 În plus, pare să reiasă din articolul 18 din capitolul 25a din Codul de procedură judiciară că o cale de atac trebuie admisă în măsura în care cel puțin unul dintre membrii unui complet de trei judecători se pronunță în favoarea admiterii.
19 A se vedea în special Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba (C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 49).
20 A se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2012, Trade Agency (C‑619/10, EU:C:2012:531, punctul 53).
21 Importanța de a fi destinatar al unei decizii motivate este întărită și de faptul că decurge din coroborarea articolului 44 și a anexei IV la Regulamentul nr. 44/2001 că statele membre nu sunt obligate să prevadă o cale de atac împotriva deciziei pronunțate în urma acțiunii prevăzute la articolul 43 din acest regulament.
22 A se vedea deciziile privind admisibilitatea Hotărârii Curții EDO din 9 martie 1999, societatea pe acțiuni Immeuble groupe Kosser împotriva Franței (CE:ECHR:1999:0309DEC003874897), a Hotărârii Curții EDO din 28 ianuarie 2003, Burg și alții împotriva Franței (CE:ECHR:2003:0128DEC003476302), precum și a Hotărârii Curții EDO din 6 septembrie 2005, Glender împotriva Suediei (CE:ECHR:2005:0906DEC002807003).
23 A se vedea punctele 24-26 din prezentele concluzii.
24 Articolul 41 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede în mod clar că „[p]artea împotriva căreia se solicită executarea nu poate, în această fază a procedurii, formula apărări”.
25 A se vedea, în cadrul Convenției de la Bruxelles, Hotărârea din 21 mai 1980, Denilauler (125/79, EU:C:1980:130, punctul 14); Hotărârea din 12 iulie 1984, P. (178/83, EU:C:1984:272, punctul 11), și Hotărârea din 10 iulie 1986, Carron (198/85, EU:C:1986:313, punctul 8).
26 A se vedea Hotărârea din 11 mai 2000, Renault (C‑38/98, EU:C:2000:225, punctul 21 și jurisprudența citată).
27 A se vedea, în ceea ce privește procedurile administrative în cadrul punerii în aplicare a dreptului Uniunii în statele membre, Hotărârea din 22 octombrie 2013, Sabou (C‑276/12, EU:C:2013:678, punctul 38 și jurisprudența citată), Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Mukarubega (C‑166/13, EU:C:2014:2336, punctul 46 și jurisprudența citată), precum și Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Ispas (C‑298/16, EU:C:2017:843, punctul 26). A se vedea, în ceea ce privește procedurile administrative sau judiciare în fața autorităților sau instanțelor Uniunii, Hotărârea din 17 decembrie 2009, Reexaminare M/EMEA (C‑197/09 RX‑II, EU:C:2009:804, punctul 41 și jurisprudența citată).
28 A se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții (C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 56), și Hotărârea din 17 decembrie 2009, Reexaminare M/EMEA (C‑197/09 RX‑II, EU:C:2009:804, punctul 41). A se vedea prin analogie poziția Curții Europene a Drepturilor Omului în Hotărârea din 20 iulie 2001, Pellegrini împotriva Italiei (CE:ECHR:2001:0720JUD003088296, § 44).
29 În materie administrativă, pentru ca încălcarea dreptului de apărare al unei părți să fie recunoscută și să determine anularea unui act al Uniunii, este necesar ca interesele acestei părți să fi fost atinse [a se vedea, pentru un exemplu de aplicare a acestei jurisprudențe, Hotărârea din 2 octombrie 2003, Corus UK/Comisia (C‑199/99 P, EU:C:2003:531, punctele 19-25)]. În ceea ce privește încălcarea principiului contradictorialității în fața instanței Uniunii, amintim că, în temeiul articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, doar neregularități ale procedurii în fața Tribunalului Uniunii Europene care aduc atingere intereselor reclamantului pot constitui temeiul unui recurs.
30 Atât pentru Curte, cât și pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întinderea garanțiilor legate de respectarea contradictorialității, avută în vedere în mod unitar sau ca o componentă a dreptului la apărare, poate varia în special în funcție de particularitățile procedurii în discuție [Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Mukarubega (C‑166/13, EU:C:2014:2336, punctul 54)]. A se vedea în general Fricero, N., „Le droit à une procédure civile contradictoire dans la jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme”, Revue trimestrielle des droits de l’homme, Anthemis, Wavre, 2016, p. 381-393, în special p. 388-390.
31 Potrivit articolului 17 din capitolul 25a din Codul de procedură judiciară, în cazul în care nu este admisă o cale de atac în vederea unei examinări suplimentare, se confirmă hotărârea instanței de fond.
32 O analogie poate fi făcută în această privință cu examinarea simplificată a recursurilor de către Curte. În cazul unui recurs în mod vădit nefondat, Curtea poate să decidă să respingă recursul respectiv prin ordonanță motivată fără ascultarea părților. În caz contrar, în ipoteza unui recurs în mod vădit fondat, Curtea poate să îl declare ca atare numai după ascultarea părților (a se vedea articolul 181 și, respectiv, articolul 182 din Regulamentul de procedură al Curții).