5.3.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 83/17
Acțiune introdusă la 16 ianuarie 2018 – Comisia Europeană/Republica Bulgaria
(Cauza C-27/18)
(2018/C 083/24)
Limba de procedură: bulgara
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Samnadda, Y. Marinova şi G.von Rinteln, agenți)
Pârâtă: Republica Bulgaria
Concluziile reclamantei
Reclamanta solicită Curţii:
—
constatarea faptului că, prin neadoptarea, până cel târziu la 10 aprilie 2016, a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2014/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă (1) (JO 2014, L 84, p. 72) sau, în orice caz, prin necomunicarea acestor dispoziţii Comisiei, Republica Bulgaria nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 43 alineatul (1) din directiva menţionată;
—
impunerea pentru Republica Bulgaria, în conformitate cu articolul 260 alineatul (3) TFUE, a obligaţiei de a plăti o sancţiune pecuniară din cauza neîndeplinirii obligaţiei sale de a comunica Comisiei măsurile de transpunere a Directivei 2014/26/UE, şi anume o sumă de 19 121,60 euro pe zi, de la data pronunţării deciziei judiciare privind cererea;
—
obligarea Republicii Bulgaria la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
1.
În conformitate cu articolul 43 alineatul (1) din Directiva 2014/26/UE, statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma directivei până la 10 aprilie 2016 şi informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Având în vedere necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a directivei, Comisia a decis să sesizeze Curtea.
2.
În cererea introductivă, Comisia solicită obligarea Republicii Bulgaria la plata unei penalităţi cu titlu cominatoriu în valoare de 19 121,60 euro pe zi. Cuantumul penalităţii a fost calculat având în vedere gravitatea şi durata încălcării, precum şi efectul disuasiv, în raport cu capacitatea de plată a acestui stat membru.
(1) JO 2014, L 84, p. 72.
Full & Egal Universal Law Academy