14.5.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 166/18
Cerere de decizie preliminară introdusă de Justice de Paix du canton de Visé (Belgia) la 30 ianuarie 2018 – Michel Schyns/Belfius Banque SA
(Cauza C-58/18)
(2018/C 166/23)
Limba de procedură: franceza
Instanța de trimitere
Justice de Paix du canton de Visé
Părțile din procedura principală
Reclamant: Michel Schyns
Pârâtă: Belfius Banque SA
Întrebările preliminare
1)
a)
Articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori (1), care urmărește să asigure că consumatorului i se permite să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale și la situația sa financiară, se opune textului articolului 15 primul paragraf din Legea privind creditul de consum (în prezent abrogat și înlocuit cu articolul VII.75 din Codul de drept economic), care prevede că creditorul și intermediarul de credit trebuie să identifice, în cadrul contractelor de credit pe care le oferă în mod uzual sau pe care le intermediază în mod uzual, tipul creditului și cuantumul creditului cele mai adaptate, ținând cont de situația financiară a consumatorului la momentul încheierii contractului și de scopul creditului, în măsura în care acesta din urmă stabilește o obligație generală a creditorului sau a intermediarului de credit de a identifica creditul cel mai adaptat pentru consumator, care nu se regăsește în textul directivei menționate?
b)
Articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, care urmărește să asigure că consumatorului i se permite să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale și la situația sa financiară, se opune textului articolului 15 din Legea privind creditul de consum (abrogat și în prezent înlocuit de articolul VII.77 alineatul 2 primul paragraf din Codul de drept economic prin aceea că creditorul nu poate încheia un contract de credit decât dacă, ținând cont de informațiile de care dispune sau de care ar trebui să dispună, în special pe baza consultării prevăzute la articolul 9 din Legea din 10 august 2001 privind Centrala creditelor acordate particularilor și pe baza informațiilor menționate la articolul 10, trebuie să considere în mod rezonabil că consumatorul va putea respecta obligațiile care decurg din contract, în măsura în care acesta are drept consecință faptul că creditorul trebuie să se pronunțe el însuși asupra oportunității eventualei încheieri a contractului de credit în locul consumatorului?
2)
În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori trebuie interpretată în sensul că obligă în orice situație creditorul și intermediarul de credit să evalueze în locul consumatorului oportunitatea încheierii unui contract de credit?
(1) Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO L 133, p. 66).
Full & Egal Universal Law Academy