4.6.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 190/6
Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesgerichtshof (Germania) la 20 februarie 2018 – Logistik XXL GmbH/CMR Transport & Logistik
(Cauza C-135/18)
(2018/C 190/08)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesgerichtshof
Părțile din procedura principală
Reclamantă și recurentă: Logistik XXL GmbH
Pârât și intimat: CMR Transport & Logistik
Întrebările preliminare
1)
În cazul unei hotărâri prin care pârâtul este obligat în mod nelimitat și necondiționat la efectuarea unei prestații și împotriva căreia a fost exercitată, în statul membru de origine, o cale de atac ordinară sau nu a expirat încă termenul pentru introducerea unei astfel de căi de atac, faptul că instanța de origine dispune că hotărârea are forță executorie provizorie în schimbul constituirii unei garanții reprezintă sau nu reprezintă o condiție în sensul punctului 4.4 din formularul care figurează în anexa I la Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială?
2)
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: acest lucru este valabil și atunci când în statul membru de origine este posibilă executarea asigurătorie a hotărârii declarate executorie cu titlu provizoriu, fără să se fi constituit o garanție?
3)
În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare:
a)
Cum trebuie să procedeze instanța de origine în cazul unei decizii care cuprinde o obligație executorie și împotriva căreia a fost exercitată, în statul membru de origine, o cale de atac ordinară sau nu a expirat încă termenul pentru introducerea unei astfel de căi de atac, în ceea ce privește formularul din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, dacă executarea hotărârii în statul membru de origine, în conformitate cu dispozitivul hotărârii sau cu o normă juridică, se poate face numai după constituirea unei garanții?
b)
În acest caz, instanța de origine trebuie să emită certificatul utilizând formularul care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, fără să furnizeze toate informațiile menționate la punctele 4.4.1. – 4.4.4.?
c)
În acest caz, instanța de origine este autorizată să emită certificatul utilizând formularul care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială astfel încât – de exemplu, la punctul 4.4.1 sau la punctul 4.4.3 din formular – să fie incluse informații suplimentare privind garanția care trebuie constituită, iar textul normei juridice să fie atașat la formular?
4)
În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare:
a)
Cum trebuie să procedeze instanța de origine cu privire la formularul din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, dacă executarea asigurătorie este permisă în statul membru de origine, în temeiul unei norme juridice, doar după expirarea unui termen?
b)
În acest caz, instanța de origine este autorizată să emită certificatul utilizând formularul din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială astfel încât – de exemplu, la punctul 4.4.1 sau la punctul 4.4.3 din formular – să fie incluse informații suplimentare privind acest termen, iar textul normei juridice să fie atașat la formular?
Full & Egal Universal Law Academy