5.11.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 399/28
Recurs introdus la 21 septembrie 2018 de Brugg Kabel AG și de Kabelwerke Brugg AG Holding împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) din 12 iulie 2018 în cauza T-441/14, Brugg Kabel AG și Kabelwerke Brugg AG Holding/Comisia Europeană
(Cauza C-591/18 P)
(2018/C 399/36)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurente: Brugg Kabel AG, Kabelwerke Brugg AG Holding (reprezentanți: A. Rinne și M. Lichtenegger, avocați)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurentelor
1.
Anularea Hotărârii Tribunalului din 12 iulie 2018 în cauza T-441/14 și a deciziei intimatei din 2 aprilie 2014 (cazul AT.39610 – Cabluri electrice), în măsura în care le privește pe recurente;
2.
cu titlu subsidiar, anularea hotărârii Tribunalului menționate la punctul 1 și a deciziei intimatei menționate la punctul 1, în măsura în care
a)
amenda aplicată recurentelor a fost stabilită la 8 490 000 EUR și
b)
recurentele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată
și reducerea cuantumului amenzii în conformitate cu concluziile formulate de recurente în primă instanță, potrivit aprecierii Curții;
3.
cu titlu mai subsidiar, anularea hotărârii Tribunalului menționate la punctul 1 și trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare;
4.
obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurentele invocă șase motive.
Primul motiv de recurs: încălcarea dreptului de apărare, întrucât solicitarea de informații și comunicarea privind obiecțiunile au fost transmise în limba engleză
În ceea ce privește versiunile lingvistice ale solicitărilor de informații și comunicării privind obiecțiunile, puse la dispoziția recurentelor, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că este suficient un grad de înțelegere foarte scăzut. Ar fi fost corect ca destinatarul să fie pus în măsură să înțeleagă toate obiecțiunile, oferindu-i se posibilitatea să aleagă o versiune lingvistică pe care să o înțeleagă, în vederea unei apărări exhaustive. Nu este de ajuns ca înțelegerea obiecțiunilor să fie doar „suficientă” în privința naturii și a conținutului acestora pentru „exprimarea în mod util a poziției în acest sens”.
În plus, în această privință, Tribunalul nu a luat în considerare că prezintă importanță nu utilitatea răspunsurilor pentru Comisie, ci doar dacă întreprinderea în cauză, în pofida refuzului Comisiei de a pune la dispoziție o altă versiune lingvistică, a fost în măsură să se apere în mod exhaustiv împotriva obiecțiunilor.
Al doilea motiv de recurs: încălcarea dreptului la apărare întrucât a fost refuzat accesul la observațiile prezentate de celelalte întreprinderi cu privire la obiecțiuni
Tribunalul a stabilit cerințe excesive în privința condițiilor în raport cu care o întreprindere în cauză ar trebui să poată avea acces la răspunsurile neconfidențiale ale celorlalți destinatari ai comunicării privind obiecțiunile. În mod corect, unui destinatar al comunicării privind obiecțiunile ar trebui să i se acorde acces, din moment ce întreprinderea în cauză, având în vedere acuzațiile formulate, evidențiază împrejurări plauzibile întemeiate pe întreaga procedură și care arată că este pe deplin posibil ca în răspunsurile neconfidențiale ale altui destinatar al comunicării privind obiecțiunile să existe pasaje sau înscrisuri dezincriminatoare în privința sa.
Tribunalul nu a luat în considerare faptul că este contrar principiilor statului de drept ca doar Comisia să aibă posibilitatea să aprecieze existența unor pasaje și a unor înscrisuri (posibil) dezincriminatoare în răspunsurilor celorlalți destinatari ai comunicării privind obiecțiunile. Astfel, Comisia acționează în calitate de instituție care desfășoară investigația, pronunță sancțiuni și adoptă decizii, dar și ca instituție de apărare, în aceeași cauză, fără a avea însă cunoașterea necesară a contextului.
Al treilea motiv de recurs: încălcarea principiului prezumției de nevinovăție întrucât momentul de început al participării la încălcare a fost stabilit la 14 decembrie 2001
Tribunalul a impus un standard de probă foarte scăzut în ceea ce privește dovedirea momentului de început al unei participări la o încălcare unică și continuă. În mod corect, Comisia ar trebui să prezinte probe precise, convingătoare și concordante care să susțină convingerea fermă că momentul ales ca fiind începutul participării reprezintă o încălcare a concurenței. Eventualele îndoieli trebuie să fie în favoarea întreprinderii în cauză, în conformitate cu principiul in dubio pro reo.
Tribunalul nu a luat în considerare că pentru combaterea probelor bazate pe indicii este suficient să li se opună probe contrare bazate de asemenea pe indicii. În interesul egalității armelor, în cadrul unei proceduri administrative care se finalizează prin aplicarea de sancțiuni, întreprinderii în cauză nu i se poate impune să prezinte o probă complet dezincriminatoare.
Al patrulea motiv de recurs: denaturarea probelor și încălcarea principiului prezumției de nevinovăție întrucât s-a prezumat o participare neîntreruptă la încălcare între 12 mai 2005 și 8 decembrie 2005
Tribunalul a denaturat probele în ceea ce privește dovedirea participării neîntrerupte a recurentelor la încălcare întrucât a ajuns la concluzia fermă și neîndoielnică ca încălcarea a avut un caracter continuu și neîntrerupt, în pofida unei multitudini de probe ambivalente și contrare, bazate pe indicii.
Tribunalul nu a luat în considerare nici criteriul corespunzător pentru a combate probele bazate pe indicii.
Al cincilea motiv de recurs: denaturarea probelor și încălcarea principiului prezumției de nevinovăție și a principiului proporționalității întrucât a fost constatată răspunderea pentru înțelegerile privind cablurile submarine, piețele naționale și proiectele de mare anvergură
Tribunalul a impus un standard de probă foarte scăzut și a denaturat probele în ceea ce privește răspunderea recurentelor pentru componentele autonome și distincte ale încălcării precum, de exemplu, cablurile submarine, piețele naționale și proiectele de mare anvergură, în privința cărora recurentele nici nu au participat, nici nu au fost interesate de acestea.
Tribunalul nu a luat în considerare riscurile nerezonabile și disproporționate pe care le determină o asemenea interpretare largă a noțiunii juridice de încălcare unică și continuă în privința întreprinderilor care nu au participat la toate componentele încălcării, dar care, potrivit dreptului național, pot fi considerate răspunzătoare în solidar pentru prejudiciile rezultate din aceasta.
Având în vedere stadiul actual al armonizării europene a legislației privind daunele-interese, acțiunea în regres îndreptată împotriva codebitorilor la nivel național nu constituie un instrument adecvat pentru compensarea suficientă a răspunderii externe largi.
Al șaselea motiv de recurs: încălcarea articolului 23 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003 (1) și a principiilor legalității, proporționalității și ne bis in idem la calcularea amenzii
Tribunalul a confirmat în mod neîntemeiat că, în privința recurentelor, anul 2004 nu este anul de referință reprezentativ pentru valoarea vânzărilor nici în ceea ce privește dimensiunea reală a acestora, nici în ceea ce privește puterea lor economică.
În plus, Tribunalul nu a luat în considerare că Comisia, pe de o parte, în vederea stabilirii răspunderii, nu se putea întemeia pe o încălcare unică și continuă, cu alte cuvinte, pe o înțelegere unică care cuprindea atât „configurația „A/R”, cât și „configurația R”, și, pe de altă parte, în vederea stabilirii amenzii, nu putea să separe din nou componentele prezumate inseparabile ale încălcării.
(1) JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269.
Full & Egal Universal Law Academy