15.4.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 139/57
Ordonanța Tribunalului din 27 februarie 2019 — SFIE-PE/Parlamentul
(Cauza T-401/18) (1)
(„Acțiune în anulare - Drept instituțional - Grevă a interpreților - Măsuri de obligare a unor interpreți să presteze servicii, adoptate de Parlamentul European - Act care nu poate fi atacat - Lipsa afectării individuale - Inadmisibilitate”)
(2019/C 139/58)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Syndicat des fonctionnaires internationaux et européens — Section du Parlement européen (SFIE-PE) (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: L. Levi, avocat)
Pârât: Parlamentul European (reprezentanți: O. Caisou-Rousseau și E. Taneva, agenți)
Obiectul
Cerere întemeiată pe articolele 263 și 268 TFUE având ca obiect, pe de o parte, anularea deciziei din 2 iulie 2018 a directorului general al personalului din Parlament privind obligarea unor interpreți și a unor interpreți de conferință să presteze servicii pe data de 3 iulie 2018, precum și a deciziilor ulterioare ale directorului general al personalului din Parlament privind obligarea unor interpreți și a unor interpreți de conferință să presteze servicii pe datele de 4, 5, 10 și 11 iulie 2018 și, pe de altă parte, obligarea Parlamentului la repararea prejudiciului moral produs prin aceste decizii, evaluat ex aequo et bono la 10 000 de euro
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
2)
Nu este necesară pronunțarea cu privire la cererea de intervenție a Consiliului Uniunii Europene.
3)
Obligă Syndicat des fonctionnaires internationaux et européens — Section du Parlement européen (SFIE-PE) la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor aferente procedurii de măsuri provizorii, cu excepția celor aferente cererii de intervenție a Consiliului.
4)
SFIE-PE, Parlamentul European și Consiliul suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată aferente cererii de intervenție a Consiliului.
(1) JO C 364, 8.10.2018.
Full & Egal Universal Law Academy