16.4.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 134/25
Acțiune introdusă la 30 ianuarie 2018 – Tsapakidou/Curtea de Justiție
(Cauza T-66/18)
(2018/C 134/35)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Argyro Tsapakidou (Berlin, Germania) (reprezentant: E. Kleani, avocat)
Pârâtă: Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei din 23 noiembrie 2017 a Curții de Justiție (referința 20173939) prin care se respinge oferta prezentată de reclamantă în cadrul anunțului de participare 2017/S 002-001564 privind încheierea de contracte de traducător free-lance pentru limba greacă;
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta arată că decizia atacată încalcă principiile generale ale dreptului Uniunii conform cărora actele administrative trebuie să fie suficient motivate și să expună principiile pe care se întemeiază. Decizia atacată nu îndeplinește aceste criterii. Reclamanta susține în special că motivarea oferită de pârâtă era insuficientă în lumina punctului 4.3.1. din condițiile cererii de ofertă. În plus, informațiile furnizate reclamantei nu i-au permis acesteia să aprecieze validitatea rezultatului obținut la testul de traducere în discuție. Ea nu a dispus de informații referitoare la liniile directoare privind evaluarea sau la criteriile de evaluare în temeiul cărora a fost adoptată decizia atacată.
Full & Egal Universal Law Academy