Cauza T-316/18: Acțiune introdusă la 22 mai 2018 – Mediaservis/Comisia
Acțiune introdusă la 22 mai 2018 – Mediaservis/Comisia
(Cauza T-316/18)
2018/C 276/81Limba de procedură: englezaPărțile
Reclamantă: Mediaservis s. r. o. (Praga, Republica Cehă) (reprezentanți: D. Vosol și C. Schneider, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei C(2018) 753 final a Comisiei din 19 februarie 2018 de a nu ridica obiecţii faţă de ajutorul de stat acordat poştei cehe pentru furnizarea serviciului poştal universal în perioada 2013-2017;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă cinci motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 108 alineatele (2) şi (3) TFUE.
—
Comisia a decis să nu iniţieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, deşi a întâmpinat dificultăţi majore în evaluarea compatibilităţii ajutorului de stat cu piaţa comună.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe o examinare insuficientă şi incompletă a cazului, pe neexaminarea de către Comisie a tuturor elementelor de fapt şi de drept pe care persoanele, întreprinderile sau asocierile ale căror interese sunt eventual afectate de acordarea ajutorului i le-au adus la cunoștință şi pe o încălcare a obligaţiei de motivare.
—
Comisia nu a examinat toate aspectele invocate în plângerea reclamantei. Dimpotrivă, Comisia a reţinut în mod superficial că calculul costului net era întemeiat pe o separare contabilă corespunzătoare a costului serviciului universal de alte costuri.
—
Comisia a încălcat obligaţia de motivare care îi revine în această privinţă.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce priveşte calcularea costului net şi verificarea inexistenţei unei supracompensări.
—
Comisia a concluzionat în mod greşit că costurile suportate de Česká pošta atât în cadrul serviciului universal cât şi în afara acestuia fuseseră alocate în conformitate cu punctul 31 din Cadrul privind SIEG din 2012 ( 1 ).
—
Astfel, Comisia şi-a întemeiat decizia pe un scenariu contrafactual vădit nerealist.
—
Scenariul contrafactual acceptat de Comisie nu a luat în considerare faptul că Legea poştei din Cehia impune ca preţurile să includă toate costurile suportate.
—
Calculul costului net a fost efectuat cu încălcarea punctului 32 din Cadrul privind SIEG din 2012, întrucât nu a luat în considerare surse relevante de venit, chiar aferente altor activităţi decât SIEG.
4.
Al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de drept privind aplicarea punctului 25 din Cadrul privind SIEG din 2012 coroborat cu anexa I partea B din Directiva privind serviciile poştale ( 2 ).
—
Deşi punctul 25 din Cadrul privind SIEG din 2012 şi anexa I partea B din Directiva privind serviciile poştale impun calcularea costului net pentru a evalua beneficiile, inclusiv cele intangibile, în măsura posibilului, pentru prestatorul de SIEG (pentru a lua în considerare orice beneficii intangibile și comerciale care pot fi realizate de furnizorul de serviciu universal), decizia Comisiei, anexa A.1, vizează numai beneficiile intangibile.
5.
Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea punctului 51 şi următoarele din Cadrul privind SIEG din 2012 şi pe o încălcare a obligaţiei de motivare.
—
Ca urmare a comportamentului pe piaţă al Česká pošta, care vizează eliminarea concurenţilor de pe piaţă, Comisia ar fi fost obligată să impună condiţii suplimentare necesare pentru a asigura faptul că dezvoltarea schimburilor comerciale nu este afectată într-o măsură contrară intereselor Uniunii în sensul punctului 51 şi următoarele din Cadrul privind SIEG din 2012, însă nu a făcut acest lucru.
—
Chiar dacă nu ar fi avut o astfel de obligaţie, Comisia ar fi trebuit, în contextul cotei de piaţă şi al comportamentului pe piaţă al Česká pošta, să furnizeze motivele concrete pentru care astfel de condiţii suplimentare nu au fost necesare, însă nu a făcut acest lucru.
( 1 ) Comunicare a Comisiei – Cadrul Uniunii Europene pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public (2011) (JO 2012 C 8, p. 15).
( 2 ) Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului (JO 1998, L 15, p. 14, Ediţie specială, 06/vol. 3, p. 12), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008 de modificare a Directivei 97/67/CE cu privire la realizarea integrală a pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității (JO 2008 L 52, p. 3).