27.8.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 301/39
Acțiune introdusă la 5 iunie 2018 – Germann Avocats și XJ (*1)/Comisia
(Cauza T-352/18)
(2018/C 301/53)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamante: Germann Avocats LLC (Geneva, Elveția), XJ (*1) (reprezentant: N. Skandamis, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
—
anularea deciziei pârâtei cuprinse în scrisoarea primită de reclamante la data de 2 aprilie 2018 prin care se respinge oferta comună depusă de acestea referitoare la un studiu complementar al practicilor sindicale privind nediscriminarea și diversitatea la locul de muncă (cererea de ofertă JUST/2017/RDIS/FW/EQUA/0042);
—
obligarea pârâtei să asigure o transparență satisfăcătoare din punct de vedere legal sub forma unor informații pertinente și a unei analize cantitative și calitative a situației concurențiale, în special în ceea ce privește ofertantul câștigător și cu referire la preocupările privind diversitatea pe piețele relevante pentru procedura de cerere de ofertă în discuție;
—
obligarea pârâtei la plata către reclamante a unor despăgubiri în cuantum de 35 000 de euro, majorate cu dobânzi, pentru prejudiciul pretins suferit de acestea ca urmare a nerespectării încrederii lor legitime, a pierderii unei șanse de a executa contractul în discuție și a încălcării altor drepturi și principii;
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive.
1.
Primul motiv este întemeiat pe încălcarea de către pârâtă a obligației de motivare a evaluării sale privind oferta prezentată de reclamante în procedura de cerere de ofertă JUST/2017/RDIS/FW/EQUA/0042.
2.
Al doilea motiv este întemeiat pe mai multe erori vădite de apreciere comise de pârâtă în cadrul evaluării sale privind oferta prezentată de reclamante în procedura de cerere de ofertă menționată.
3.
Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea de către pârâtă a obligației de respectare a încrederii legitime a reclamantelor având în vedere situația concurențială de pe piață care garantează condiții echitabile pentru concurenți, inclusiv prin tolerarea și/sau favorizarea unor abuzuri de poziție dominantă reale sau potențiale, precum și pe încălcarea de către pârâtă a principiilor egalității de tratament, bunei administrări, transparenței și bunei-credințe în procedura în care a fost adoptată decizia atacată.
(*1) Informații șterse sau înlocuite în contextul cadrului legal de protecție a datelor cu caracter personal și/sau a confidențialității.
Full & Egal Universal Law Academy