26.11.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 427/78
Acțiune introdusă la 24 august 2018 – Polonia/Comisia
(Cauza T-506/18)
(2018/C 427/105)
Limba de procedură: polona
Părțile
Reclamantă: Republica Polonă (reprezentant: B. Majczyna, agent)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei de punere în aplicare C(2018) 3826 final a Comisiei din 13 iunie 2018, de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (1), în măsura în care exclude de la finanțarea de către Uniunea Europeană sumele de 1 421 755,79 EUR și de 1 436 426,23 EUR, plătite de agenția de plăți acreditată de Republica Polonă;
—
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 52 alineatul (2) al Regulamentului nr. 1306/2013 (2) pentru motivul că corecția financiară a fost aplicată pe fondul unor constatări de fapt inexacte și a unei interpretări eronate a dreptului
—
Republica Polonă susține că sumele excluse de la finanțarea de către Uniune în temeiul deciziei atacate au fost plătite în conformitate cu dispozițiile juridice care definesc normele referitoare la punerea în aplicare a sprijinului specific pentru sectorul tutunului, și anume Regulamentul nr. 73/2009 (3), Regulamentul nr. 1127/2009 (4), precum și Regulamentul nr. 1122/2009 (5). Modalitățile de punere în aplicare a sprijinului de către guvernul polonez corespundeau de asemenea actelor juridice naționale, precum și așa-zisului Program al activităților desfășurate în Polonia, transmis Comisiei în cadrul sprijinului specific prevăzut la articolul 68 din Regulamentul nr. 73/2009.
—
În ceea ce privește aspectul motivului care privește controlul la fața locului la producător, Republica Polonă observă că nici dreptul Uniunii și nici dreptul național nu prevedea obligația în sarcina producătorului de a livra totalitatea tutunului produs primului transformator. Sistemul polonez de control la fața locului permitea pe deplin să se verifice în mod efectiv respectarea tuturor condițiilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului.
—
În ceea ce privește aspectul motivului care privește controlul la fața locului, Republica Polonă observă că aceste controale garantează pe deplin verificarea faptului că toate cerințele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească materia primă a tutunului eligibil pentru acordarea sprijinului, inclusiv cerințele în ceea ce privește conținutul de umiditate și de impurități.
—
În ceea ce privește, pe de altă parte, obiecția Comisiei privind lipsa unui sistem specific de reduceri și de excluderi, Republica Polonă observă că sistemul polonez de sancțiuni în materie de sprijin specific pentru sectorul tutunului era în deplină conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009. În special, acest sistem era foarte restrictiv și elimina orice risc de pierderi pentru fond.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 52 alineatul (2) al Regulamentului nr. 1306/2013 pentru motivul că cuantumul corecției forfetare aplicate era vădit excesiv în raport cu riscul eventual de pierderi financiare pentru bugetul Uniunii
—
Republica Polonă afirmă în continuare că aplicarea de către Comisie a unui corecții forfetare până la concurența a 5 % este prea ridicată și depășește pierderea maximă eventuală pe care ar fi suportat-o fondul.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe articolul 296 al doilea paragraf TFUE
—
În această privință, Republica Polonă subliniază divergențele care decurg din scrisorile transmise de Comisie în cursul anchetei, și deci lipsa de motivare de către Comisie a motivului întemeiat pe încălcarea unei părți a dispozițiilor de drept al Uniunii invocate de aceasta.
(1) Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/873 a Comisiei (JO 2018, L 152, p. 29).
(2) Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549).
(3) Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO 2009, L 30, p. 16).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1120/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute în titlul III din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori (JO 2009, L 316, p. 1).
(5) Regulamentul (CE) 1122/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol (JO 2009, L 316, p. 65).
Full & Egal Universal Law Academy