8.4.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 131/52
Acțiune introdusă la 4 februarie 2019 — XH/Comisia
(Cauza T-511/18)
(2019/C 131/61)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: XH (reprezentant: E. Auleytner, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei din 13 noiembrie 2017 (IA nr. 25-2017) privind neincluderea numelui reclamantei pe lista funcționarilor promovați în anul 2017;
—
anularea deciziei din 7 iunie 2018 a autorității împuternicite să facă numiri ca răspuns la reclamația formulată de reclamantă;
—
obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 20 000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și a sumei de 45 000 de euro cu titlu de prejudiciu material;
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.
1.
Prin intermediul primului motiv se contestă conținutul rapoartelor asupra evoluției carierei (denumite în continuare „REC-urile) ca temei al exercițiului de promovare în discuție și se invocă neregularitățile procedurii închise de promovare în cauză, imposibilitatea și nelegalitatea unei regularizări a posteriori după închiderea exercițiului de promovare.
—
Reclamanta susține că a fost imposibil să demonstreze că judecățile de valoare ar fi putut să fie realizate diferit dacă raportul intermediar nelegal nu ar fi fost luat în considerare în diferite etape ale procedurii de promovare.
—
Reclamanta invocă o eroare de drept și nelegalitatea procedurii de promovare contestate: încălcarea dispozițiilor Deciziei C(2013) 89 68 final a Comisiei din 16 decembrie 2013 privind dispozițiile generale de punere în aplicare a articolului 45 din Statutul funcționarilor, încălcarea articolului 45 alineatul (1) din Statutul funcționarilor în lumina articolului 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și lipsa unei comparări efective a meritelor.
—
Reclamanta invocă în plus o eroare vădită de apreciere la aplicarea criteriilor de promovare prevăzute la articolul 45 din Statutul funcționarilor, în lumina articolului 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
2.
Al doilea motiv întemeiat pe impactul neregularității asupra exercițiului de promovare contestat, ținând seama de dosarul de promovare al reclamantei și REC-urile sale. Această neregularitate a determinat, în opinia reclamantei, la excluderea de la promovare care era anticipată de altfel, dacă s-ar fi realizat o comparare corectă a meritelor.