26.11.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 427/79
Acțiune introdusă la 29 august 2018 – Del Valle Ruiz (Mexico City, Mexico) și alții/SRB
(Cauza T-514/18)
(2018/C 427/106)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamanți: Antonio Del Valle Ruiz (Mexico City, Mexico) și alte 36 de persoane (reprezentanți: P. Saini, QC, J. Pobjoy, Barrister și R. Boynton, Solicitor)
Pârât: Comitetul unic de rezoluție (SRB)
Concluziile
Reclamanții solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei finale a Comitetul unic de rezoluție (SRB) emisă la 19 iunie 2018 în cauza 48/2017, în măsura în care prin aceasta se declară că SRB ar fi îndreptățit să se întemeieze i) pe articolul 4 alineatul (1) litera (a) al patrulea paragraf; ii) pe articolul 4 alineatul (2) primul paragraf; iii) pe articolul 4 alineatul (2) al treilea paragraf; și iv) pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) 1049/2001 (1) (precum și pe dispozițiile echivalente ale deciziei SRB/ES/2017/01din 9 februarie 2017 privind accesul public la documentele SRB), pentru a justifica lipsa comunicării documentelor solicitate de reclamanți în cererea lor de confirmare din 23 August 2017 privind adoptarea planului de rezoluție privind Banco Popular Español;
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanții invocă șase motive.
1.
Primul motiv întemeiat încălcarea de către comitetul de apel al SRB a articolului 4 alineatul (1) litera (a) al patrulea paragraf din Regulamentul (CE) 1049/2001.
2.
Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea de către comitetul de apel a articolului 4 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) 1049/2001.
3.
Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea de către comitetul de apel a articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) 1049/2001.
4.
Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea de către comitetul de apel a articolului 4 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) 1049/2001.
5.
Al cincilea motiv întemeiat pe încălcarea de către comitetul de apel a articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) 1049/2001.
6.
Al șaselea motiv întemeiat pe încălcarea de către comitetul de apel a articolului 11 din Regulamentul (CE) 1049/2001.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).
Full & Egal Universal Law Academy