3.12.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 436/54
Acțiune introdusă la 21 septembrie 2018 – VE/ESMA
(Cauza T-567/18)
(2018/C 436/76)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: VE (reprezentanți: N. Flandin și L. Levi, avocați)
Pârâtă: Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA)
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei ESMA din 11 iunie 2018 de respingere a reclamației formulate de reclamant împotriva deciziei ESMA din 14 noiembrie 2017 prin care s-a reziliat contractul său de muncă la ESMA;
—
anularea, în măsura în care este necesar, a deciziei ESMA din 14 noiembrie 2017;
—
repararea prejudiciului moral suferit de reclamant;
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă șase motive.
1.
Primul motiv este întemeiat pe faptul că reclamantului nu i s-a notificat decizia de reziliere a contractului său de muncă în termenul de preaviz prevăzut în contract.
2.
Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat.
3.
Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede obligația administrației de a-și motiva deciziile.
4.
Al patrulea motiv este întemeiat pe temeiul juridic eronat al deciziei de respingere a reclamației formulate de reclamant, precum și al deciziei de reziliere a contractului său de muncă, din moment ce ambele se întemeiază pe raportul de evaluare din 2016 care este afectat de o eroare vădită de apreciere.
5.
Al cincilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității.
6.
Al șaselea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de solicitudine care incumbă pârâtei în ceea ce privește problemele de sănătate ale reclamantului și condițiile sale generale de muncă.
Full & Egal Universal Law Academy