26.11.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 427/99
Acțiune introdusă la 1 octombrie 2018 – Hermann Albers/Comisia
(Cauza T-597/18)
(2018/C 427/131)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Hermann Albers e.K. (Neubörger, Germania) (reprezentant: S. Roling, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei C(2018) 4385 final a Comisiei din 12 iulie 2018;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamanta solicită anularea Deciziei C(2018) 4385 final a Comisie din 12 iulie 2018 referitoare la plângerea sa legată de un ajutor de stat în privința articolului 7 din Niedersächsisches Nahverkehrsgesetz (Legea privind transportul local a Landului Saxonia Inferioară, denumită în continuare „NNVG”) (cazul SA. 46697 [2017/NN]) (JO 2018, C 292, p. 1).
Acțiunea se întemeiază pe un motiv unic, potrivit căruia articolul 7 din NNVG constituie, contrar opiniei Comisiei, un ajutor nou supus obligației de notificare.