14.1.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 16/58
Acțiune introdusă la 15 noiembrie 2018 – ZU/Comisia
(Cauza T-671/18)
(2019/C 16/70)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: ZU (reprezentant: C. Bernard-Glanz, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei din 12 octombrie 2018 prin care șeful Unității de gestiune a carierei și a mobilității din cadrul Direcției HR.B a Direcției Generale Resurse Umane și Securitate (DG HR) a Comisiei, a retransferat reclamantul Direcției Generale OLAF;
—
anularea deciziei din 29 octombrie 2018 prin care șeful Unității Account Management Centre 4 din cadrul Direcției HR.AMC a DG HR a Comisiei a stabilit cu titlu provizoriu data intrării sale în funcție la 1 decembrie 2018;
—
anularea, de asemenea, în măsura în care este necesar, a deciziei autorității de numire, care urmează să fie adoptată, de respingere a plângerii depuse de reclamant;
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă cinci motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe lipsa de transparență a procedurii de transfer, pe încălcarea articolului 25 din Statutul funcționarilor și pe nemotivare, pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantei în ceea ce privește transferul pus în aplicare și încălcarea articolului 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și a dreptului de a fi ascultat.
2.
Al doilea motiv întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a interesului serviciului și pe încălcarea principiului bunei administrări.
3.
Al treilea motiv întemeiat pe omiterea unor elemente esențiale care se opun transferului imediat al reclamantului către OLAF, pe încălcarea principiului bunei administrări și pe nerespectarea protecției avertizorilor în temeiul articolului 22a din Statutul funcționarilor.
4.
Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea datoriei de solicitudine.
5.
Al cincilea motiv întemeiat pe abuzul de putere.