26.8.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 288/16
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunale di Milano (Italia) la 23 aprilie 2019 — Condominio di Milano/Eurothermo SpA
(Cauza C-329/19)
(2019/C 288/21)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale di Milano
Părțile din procedura principală
Reclamant: Condominio di Milano
Pârâtă: Eurothermo SpA
Întrebarea preliminară
Noțiunea de consumator, astfel cum este definită de Directiva 93/13/CEE (1), se opune calificării drept consumator a unei entități (precum condominiul din ordinea juridică italiană) care nu intră în sfera noțiunilor de „persoană fizică” și de „persoană juridică”, în cazul în care o astfel de entitate încheie un contract în scopuri care nu au legătură cu activitatea profesională și se găsește într-o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și puterea de informare?
(1) Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).
Full & Egal Universal Law Academy