26.8.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 288/22
Cerere de decizie preliminară introdusă de Curtea de Apel Cluj (România) la data de 15 mai 2019 — SC Banca E S.A./G.D.
(Cauza C-381/19)
(2019/C 288/29)
Limba de procedură: română
Instanța de trimitere
Curtea de Apel Cluj
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: SC Banca E S.A.
Pârât: G.D.
Întrebarea preliminară
În contextul supremației dreptului Uniunii, principiile securității raporturilor juridice și efectivității trebuie interpretate în sensul că se opun ca, într-un litigiu din domeniul protecției drepturilor consumatorilor, regulile procedurale să fie modificate ulterior sesizării instanței de către consumator, printr-o decizie obligatorie a Curții Constituționale, pusă în aplicare printr-o lege de modificare a Codului de procedură civilă, prin introducerea unei noi căi de atac, care poate fi utilizată de către profesionist, cu consecința prelungirii duratei procesului și a creșterii costurilor pentru finalizarea acestuia?
Full & Egal Universal Law Academy