2.12.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 406/9
Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesverwaltungsgericht (Germania) la 19 august 2019 – Land Baden-Württemberg/D.R.
(Cauza C-619/19)
(2019/C 406/14)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesverwaltungsgericht
Părțile din procedura principală
Reclamant: Land Baden-Württemberg
Pârât: D.R.
Întrebările preliminare
1.
Articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (e) din Directiva 2003/4/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului trebuie să fie interpretat în sensul că noțiunea de „comunicări interne” cuprinde toate comunicările care nu părăsesc domeniul intern al unei autorități supuse obligației de a furniza informații?
2.
Protejarea „comunicărilor interne” prevăzute la articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (e) din Directiva 2003/4/CE este valabilă pe perioadă nedeterminată?
3.
În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare: Protejarea „comunicărilor interne” prevăzute la articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (e) din Directiva 2003/4/CE este valabilă numai până la adoptarea unei decizii sau încheierea altui proces administrativ de către autoritatea supusă obligației de a furniza informații?
(1) JO 2003, L 41, p. 26, Ediție specială, 15/vol. 9, p. 200.
Full & Egal Universal Law Academy