13.5.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 164/52
Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2019 — CJ/Curtea de Justiție a Uniunii Europene
(Cauza T-1/19)
(2019/C 164/56)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: CJ (reprezentant: V. Kolias, avocat)
Pârâtă: Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
Constatarea ca fiind contrat tratatelor faptul că pârâta nu a anonimizat actele de procedură care o privesc și care au fost publicate pe internet de Tribunal și de fostul Tribunal al funcției publice și, cu titlu subsidiar, faptul că nu a întocmit versiuni nominative neaccesibile furnizorilor de motoare de căutare pe internet;
—
Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă două motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin care reclamantul invocă printre altele:
—
faptul că a formulat acțiuni împotriva fostului său angajator la Tribunalul funcției publice și la Tribunal;
—
faptul că actele de procedură aferente acestor acțiuni au fost publicate menționându-i numele și faptul că acestea sunt accesibile furnizorilor de motoare de căutare pe internet precum Google;
—
faptul că această accesibilitate facilitează stabilirea profilului său de către orice utilizator de internet din lume, printre care angajatorul său și eventualii săi angajatori viitori;
—
faptul că o asemenea stabilire a profilului dă naștere riscului unei discriminări împotriva sa;
—
faptul că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis să anonimizeze din oficiu actele de procedură publicate referitoare la cererile de decizie preliminară care privesc persoane fizice și care au fost primite după data de 1 iulie 2018;
—
faptul că anonimizarea actelor de procedură publicate referitoare la orice alt tip de acțiune introdusă în temeiul tratatelor este supusă în întregime puterii discreționare a instanțelor Uniunii;
—
faptul că există o inegalitate de tratament între reclamant și persoane fizice implicate în cereri de decizie preliminară introduse la Curte după data de 1 iulie 2018.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Tribunal al articolului 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin care reclamantul arată, printre altele:
—
faptul că publicarea unor acte de procedură are ca obiectiv, potrivit Curții, „garantarea informării cetățenilor și a publicității justiției”;
—
faptul că, pentru realizarea acestui obiectiv, nu este necesar să se publice versiuni ale actelor de procedură care îl privesc în mod nominativ pe reclamant sau, în subsidiar, să se facă accesibile asemenea versiuni furnizorilor de motoare de căutare pe internet precum Google;
—
faptul că, prin aceea că nu a pus capăt unei astfel de practice, Tribunalul a încălcat articolul 4 alineatul (1) litera (c) și articolul 5 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (1) și, în subsidiar, articolul 4 alineatul (1) litera (c) și articolul 5 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (2).
(1) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială 13/vol. 30, p. 142).
(2) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO 2018, L 295, p. 39).
Full & Egal Universal Law Academy