18.3.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 103/53
Acțiune introdusă la 23 ianuarie 2019 – Dansk Erhverv/Comisia
(Cauza T-47/19)
(2019/C 103/69)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: Dansk Erhverv (Copenhaga, Danemarca) (reprezentant: T. Mygind, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei Comisiei C(2018) 6315 final din 4 octombrie 2018 privind ajutorul de stat SA.44865 (2016/FC) – Germania – Presupus ajutor de stat în favoarea unor magazine de băuturi situate la granița germană;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un motiv, constând în încălcarea de către Comisie a drepturilor procedurale de care dispune reclamantul ca parte interesată în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE, precum și al articolului 4 alineatul (4), al articolului 12 alineatul (1) și al articolului 24 alineatul (1) din Regulamentul din procedură (1), întrucât Comisia nu a inițiat procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, în pofida dificultăților serioase rezultate în cadrul aprecierii unor chestiuni privind ajutoare de stat tratate în cadrul unei plângeri având ca obiect o practică administrativă legată de o „declarație de export” și în special scutirea de obligația de a percepe taxa pe ambalaje, care le revine magazinelor situate la graniță, și deci de a plăti TVA pentru ambalaje și privind de asemenea imunitatea la amenzi în cazul încălcării obligațiilor de a percepe taxa pe ambalaje care rezultă din sistemul german privind ambalajele băuturilor în doză. Prin urmare, Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere a faptelor, mai întâi în ceea ce privește compatibilitatea practicii privind „declarația de export” cu obligațiile care revin Germaniei în temeiul articolului 4 alineatul (3) TFUE, cu Directiva privind ambalajele (2) și cu principiul poluatorul plătește, precum și cu cerințele în materie de percepere a taxei pe ambalaje prevăzute de reglementarea germană privind ambalajele. În al doilea rând, Comisia a săvârșit o eroare în ceea ce privește efectele de ajutor de stat ale neîncasării de către Germania a unor venituri din TVA ca urmare a practicii legate de „declarația de export”.
(1) Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9).
(2) Directiva (UE) 2018/852 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (JO 2018, L 150, p. 141).
Full & Egal Universal Law Academy