15.4.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 139/64
Acțiune introdusă la 3 februarie 2019 — Drex Technologies/Consiliul
(Cauza T-61/19)
(2019/C 139/67)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Drex Technologies SA (Tortola, Insulele Virgine Britanice) (reprezentant: E. Ruchat, avocat)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
declararea acțiunii reclamantei ca admisibilă și fondată;
—
în consecință, obligarea Uniunii Europene la repararea întregului prejudiciu suferit de reclamantă, cu un cuantum pe care Tribunalul îl va stabili în echitate;
—
cu titlu subsidiar, dispunerea numirii unui expert în vederea stabilirii amplorii totale a prejudiciului suferit de reclamantă;
—
obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă un motiv principal și un motiv subsidiar, întemeiate pe prejudiciul pe care l-ar fi suferit aceasta și de care ar fi răspunzător Consiliul Uniunii Europene.
Motivul principal este întemeiat pe faptul că măsurile restrictive în litigiu, și anume Decizia (PESC) 2018/778 a Consiliului din 28 mai 2018 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei și actele subsecvente de punere în aplicare a acesteia, ar fi nelegale. În primul rând, acestea ar încălca obligația de motivare, astfel cum a fost prevăzută la articolele 296 TFUE și 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, în al doilea rând, ele ar aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei și dreptului la respectarea reputației sale. Această încălcare ar fi fost cauza directă a unui prejudiciu moral și material semnificativ pe care l-a suferit, constând într-o atingere adusă reputației sale, pe de o parte, și, respectiv, în încetarea contractelor, în pierderea de echipament și în pierderea de venituri, pe de altă parte, pentru care ar avea dreptul la o reparație.
La rândul său, motivul subsidiar este întemeiat pe existența unui regim de răspundere obiectivă a Uniunii Europene.
Full & Egal Universal Law Academy