17.6.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 206/44
Acțiune introdusă la 15 martie 2019 — Breyer/Comisia
(Cauza T-158/19)
(2019/C 206/48)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamant: Patrick Breyer (Kiel, Germania) (reprezentant: J. Breyer, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei Comisiei din 17 ianuarie 2019 în cazul Ares (2018) 6073379 și
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă următoarele motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe greșita aplicare a articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 (1) (protecția interselor comerciale)
—
În cadrul primului motiv se invocă faptul că difuzarea documentelor referitoare la aprobarea și punerea în aplicare a proiectului de cercetare iBorderCtrl nu aduce atingere protecției intereselor comerciale ale membrilor consorțiului. Obiectul proiectului „Intelligent Portable Border Control System” este studierea unor noi tehnologii pentru controalele de frontieră la intrare, precum și introducerea „detectorului de minciuni automat” și calcularea valorii riscului.
—
Se susține de asemenea că există interes public superior pentru difuzarea documentelor în discuție.
2.
Al doilea motiv întemeiat pe greșita aplicare a articolului 7 alineatul (1) și a articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 (soluționarea cererilor).
—
În cadrul celei de al doilea motiv se arată că Comisia a analizat numai cererea de acces la documentele privind punerea în aplicare a proiectului de cercetare iBorderCtrl. În schimb, cererea de acces la documentele privind aprobarea proiectului nu a fost soluționată.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).
Full & Egal Universal Law Academy