24.6.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 213/67
Acțiune introdusă la 25 aprilie 2019 — TO/SEAE
(Cauza T-272/19)
(2019/C 213/65)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: TO (reprezentant: G. Generet, avocat)
Pârât: Serviciul European de Acțiune Externă
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei AAIC a SEAE din 15 iunie 2018 potrivit căreia reclamanta nu îndeplinește toate condițiile de angajare prevăzute la articolul 82 din RAA și nu poate fi angajată în calitate de agent contractual 3b în cadrul SEAE;
—
anularea Deciziei AAIC a SEAE din 14 ianuarie 2019 de respingere a reclamației depuse de reclamantă la 14 septembrie 2018;
—
obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații evaluate la 36 992,52 de euro, corespunzătoare unui an de remunerație pentru un contract AC FG II conform grilei de salarizare în vigoare începând cu 1 noiembrie 2017, sub rezerva unei ajustări în cursul procedurii;
—
obligarea SEAE la calcularea pierderii în privința dreptului la pensie ca urmare a nerecrutării sale;
—
obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații de 15 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care rezultă din atingerea adusă demnității și reputației sale profesionale;
—
obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații de 15 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care rezultă din atingerea adusă sănătății și echilibrului său personal;
—
obligarea SEAE la plata către reclamantă unei indemnizații de 15 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care decurge din încălcarea de către SEAE a Regulamentului nr. 45/2001 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date;
—
obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații de 10 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care decurge din încălcarea secretului medical și a caracterului confidențial al datelor cu caracter personal din dosarul medical al reclamantei;
—
obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații de 15 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care decurge din calomnia și/sau defăimarea la adresa reclamantei;
—
obligarea SEAE la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe încălcarea articolului 33 al doilea paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene și a articolelor 82 și 83 din Regimul aplicabil celorlalți agenți, a principiilor proporționalității și contradictorialității, a dreptului la bună administrare și la solicitudine, a principiului nediscriminării și a dreptului la un tratament imparțial și echitabil și a interdicției oricărei hărțuiri morale.
2.
Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142) și a articolului 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Full & Egal Universal Law Academy