5.8.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 263/51
Acțiune introdusă la 10 iunie 2019 — Santini/Parlamentul
(Cauza T-345/19)
(2019/C 263/59)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamant: Giacomo Santini (Trento, Italia) (reprezentant: M. Paniz, avocat)
Pârât: Parlamentul European
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea comunicatului Direcției Generale a Finanțelor a Parlamentului European care a reluat deliberarea nr. 14/2018 din 12 iulie 2018 a Ufficio di Presidenza della Camera dei deputati (Oficiul președinției Camerei Deputaților, Italia) și/sau deliberarea nr. 6/2018 a Consiglio di Presidenza del Senato della Repubblica (Consiliul președinției Senatului, Italia) și, în orice caz
—
anularea noii stabiliri și a noului calcul al alocației viagere acordate de Parlamentul European;
—
pe cale de consecință, declararea faptului că reclamantul are dreptul la menținerea alocației viagere în discuție la valoarea sumelor dobândite și scadente în temeiul reglementării în vigoare anterior deliberării nr. 14/2018 a Oficiului președinției Camerei Deputaților (Italia) și/sau deliberării nr. 6/2018 a Consiliului președinției Senatului (Italia) și obligarea Parlamentului European la plata tuturor sumelor reținute în mod nejustificat, majorate cu revalorizarea monetară și cu dobânzi legale începând cu data reținerii la sursă practicate și
—
obligarea Parlamentului European să execute hotărârea care va fi pronunțată și să restabilească imediat și integral alocația viageră la valoarea sa inițială, precum și să repare toate prejudiciile eventuale care îi dau reclamantului dreptul la despăgubire;
—
în orice ipoteză, obligarea Parlamentului European la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariilor de avocat majorate cu TVA, a taxelor și a impozitelor și a cheltuielilor forfetare.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă opt motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe încălcarea competenței rezervate a Biroului Președinției Parlamentului European.
Reclamantul invocă nelegalitatea noului calcul al alocației viagere europene în măsura în care acesta este efectuat unilateral și cu titlu retroactiv și permanent pe baza unei aplicări declarate automată (inexistentă) a deliberării nr. 14/2018 a Camerei Deputaților (Italia), în lipsa unei decizii prealabile cu privire la acest aspect a Biroului Președinției Parlamentului European care deține însă o competență de fond rezervată în materie (a se vedea articolul 25 din Regulamentul interior al Parlamentului European).
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea normelor interne ale Parlamentului European.
Reclamantul invocă nelegalitatea noului calcul al alocației viagere europene în măsura în care acest calcul este contrar articolului 1 din anexa III la Normele privind cheltuielile și indemnizațiile deputaților în Parlamentul European anterioare anului 2009. În momentul în care deputatul în Parlamentul European ajunge la sfârșitul mandatului său, situația sa în materie de securitate socială este reglementată definitiv în condițiile prevăzute la acel moment pentru deputații naționali italieni. Eventuale modificări aduse acestor condiții, decise cu mulți ani mai târziu, nu pot influența cu efect retroactiv o situație deja reglementată și lichidată de Parlamentul European în condițiile în vigoare la momentul dobândirii dreptului, întrucât Camera Deputaților (Italia) nu mai are nicio autoritate asupra acestei chestiuni după data respectivă.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 28 din Statutul deputaților.
Reclamantul invocă nelegalitatea noului calcul al alocației viagere europene în măsura în care acesta este contrar articolului 28 din Statutul deputaților europeni și articolelor 75 și 76 din decizia privind măsuri de aplicare a statutului, care prevăd că drepturile dobândite până la data intrării în vigoare a statutului rămân dobândite și sunt onorate în condițiile prevăzute în acesta. În opinia reclamantului, nu se poate deroga de la aceste clauze de salvgardare, și cu atât mai puțin printr-o simplă deliberare a Oficiului președinției Camerei Deputaților (Italia), cu caracter retroactiv și permanent, fără a încălca aceste clauze și fără a aduce atingere încrederii legitime pe care persoanele interesate au putut să o nutrească în menținerea fără deteriorare a alocației viagere și în cuantumul acesteia, mai ales dacă această deteriorare este retroactivă și rezultă din aplicarea unui sistem de calcul diferit introdus arbitrar cu efect retroactiv.
4.
Al patrulea motiv, întemeiat pe natura aflictivă a măsurii de reducere și pe încălcarea principiilor legalității, neretroactivității și nediscriminării.
Reclamantul invocă nelegalitatea noului calcul al alocației viagere europene în măsura în care acesta are natura unei sancțiuni și are un caracter discriminatoriu în raport cu o singură categorie de persoane (foștii parlamentari italieni) și reprezintă o măsură pur simbolică cu valoare politică, neasociată obiectivului de a realiza economii; în măsura în care noul calcul al alocației viagere efectuat cu titlu retroactiv potrivit unor modalități diferite și cu efecte permanente dă naștere unei disparități de tratament nejustificate în raport cu foștii deputați europeni ai celorlalte state membre și în raport cu deputații europeni aleși începând cu anul 2009, precum și în raport cu toți ceilalți cetățeni în general, cărora nu li se impun măsuri de reducere de acest gen.
5.
Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În opinia reclamantului, alocația viageră este o prestație economică care a intrat și care face parte integrantă din patrimoniul individual al parlamentarilor care o percep și care au îndeplinit condițiile pentru a o percepe în viitor. Reducerea intempestivă a acesteia, în special dacă rezultă dintr-un nou calcul al alocației efectuat cu titlu retroactiv cu alte criterii de lichidare, stabilite în mod unilateral și arbitrar de Camera Deputaților (Italia), echivalează în fapt cu o impozitare a patrimoniului individual al deputaților, care, în sine, nu poate fi prevăzută decât prin lege și care, în orice caz, trebuia să fie justificată de un interes public specific, care nu a fost invocat în speță și care este, în orice ipoteză, inexistent, întrucât această nouă stabilire a alocațiilor viagere nu va determina nicio economie concretă.
6.
Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime, securității juridice și protecției drepturilor dobândite.
Reclamantul invocă nelegalitatea pentru încălcarea vădită a principiului certitudinii normelor și a raporturilor juridice, precum și încrederii legitime și protecției drepturilor dobândite. În opinia sa, noul calcul al alocației viagere operează retroactiv, impunând în mod retroactiv o metodologie diferită pentru a stabili alocația, calcul care conduce la o reducere de o amploare consistentă (în speță cu 50 % mai puțin) definitivă și permanentă, în condițiile în care beneficiarul a dobândit dreptul cu mult înaintea adoptării deliberării menționate. Astfel, se trădează în mod radical încrederea legitimă și naturală a destinatarilor în aplicarea stabilă în timp a alocației în lipsa oricărui motiv de natură să justifice un astfel de efect radical permanent asupra situațiilor deja realizate și încheiate de mult timp.
7.
Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor caracterului rezonabil, egalității de tratament, nediscriminării și solidarității.
Reclamantul invocă nelegalitatea măsurii întrucât a fost adoptată fără indicarea motivelor și a obiectivelor acesteia și depășește limitele excepționalului și ale conformității, conducând la o contrarietate vădită cu principiile egalității și caracterului rezonabil.
8.
Al optulea motiv, întemeiat pe alte motive de încălcare a principiilor caracterului rezonabil, proporționalității, egalității de tratament, nediscriminării și solidarității.
Reclamantul invocă nelegalitatea măsurii întrucât este contrară principiilor caracterului rezonabil, proporționalității, solidarității și egalității de tratament, deoarece aceasta: 1) impune retroactiv sistemul contributiv unor persoane cărora alocația le-a fost acordată cu mult înaintea deliberării nr. 14/2018 a Camerei Deputaților (Italia) și chiar înainte de intrarea în vigoare a sistemului contributiv prin efectul reformei denumite Dini (1996); 2) modifică statutul juridic al contribuțiilor prelevate de la foști deputați fără a menționa însă nimic în legătură cu impozitele direct reținute de cameră cu titlu de impozit substitutiv; 3) impune aplicarea retroactivă a unui sistem contributiv care nu are însă nimic contributiv nici în modalitățile sale, nici în finalitățile sale; 4) face o aplicare irațională și eronată a coeficienților de transformare și a criteriilor de calcul probabilistice, legându-le de trecutul deja cunoscut, iar nu de viitor; 5) evidențiază voința clară de a alinia tratamentul alocațiilor la tratamentul asigurărilor sociale a angajaților din sectorul public în condițiile în care în realitate este vorba despre emolumente care au o natură diferită.
Full & Egal Universal Law Academy